URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Ianuarie 2020, 14:26

Proteste în Iran: "Ne mint că duşmanul e America. Duşmanul e Republica Islamică" (VIDEO)

Proteste în Iran: 'Ne mint că duşmanul e America. Duşmanul e Republica Islamică' (VIDEO) (timesofisrael.com, Atta KENARE / AFP)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Iranienii au ieşit pe străzile ţării protestând atât sâmbătă, cât şi duminică împotriva conducerii ţării. Unii au scandat "Moarte dictatorului!", iar alţii, pe o stradă de lângă o universitate din Teheran, au scandat "Ne mint că duşmanul nostru este America, dar duşmanul nostru este chiar aici".

Totodată, câteva ziare din Iran cer măsuri dure după ce Iranul a doborât avionul comercial ucrainean şi a omorât 176 de civili.

Situaţia a început să se tensioneze sâmbătă seară, când forţele anti-manifestanţi au tras cu gaze lacrimogene în iranienii ieşiţi să protesteze în capitală şi în alte mari oraşe, unii scandând "Moarte dictatorului", arătându-şi astfel furia faţă de principala autoritate din Iran, Liderul Suprem Ali Khamenei, scrie hotnews.ro. 

Mai mulţi locuitori din Teheran au declarat pentru Reuters că numărul poliţiştilor scoşi în stradă este şi mai mare duminică dimineaţă. Duminică au început noi manifestaţii, la unul dintre ele protestatarii strigând că "Inamicul nostru nu este SUA, este Republica Islamică".

De asemenea, ziarele au titrat împotriva regimului. "Cereţi-vă iertare şi daţi-vă demisia", a scris pe prima pagină, duminică, ziarul moderat Etemad, arătând că "dorinţa poporului" este ca cei responsabili de gestionarea crizei avionului ucrainean doborât miercuri trebuie să plece.

Un alt ziar moderat, Jomhuri-ye Eslami (Republica Islamică), a publicat un editorial în care spune că "cei care au întârziat dezvăluirea motivului pentru care s-a prăbuşit avionul, afectând încrederea oamenilor în conducere, ar trebuie daţi afară sau să-şi dea demisia".

Criticile venite din partea presei şi manifestaţiile din stradă pun o presiune tot mai mare pe liderii iranieni, după ce, în noiembrie, au avut loc cele mai sângeroase proteste de după Revoluţia Islamică din 1979.

În timp ce protestele de sâmbătă se extindeau în oraşe mari precum Shiraz, isfahan, Hamedan şi Orumiyeh, preşedintele american Donald Trump a scris pe Twitter că "urmărim protestele voastre îndeaproape şi suntem inspiraţi de curajul vostru".

"Nu mai poate exista un alt masacru asupra manifestanţilor paşnici, şi nici o întrerupere a internetului. Lumea este cu ochii pe voi", a scris Trump pe reţeaua de socializare, tweet-urile fiind publicate atât în engleză, cât şi în farsi.

Marea Britanie a anunţat că ambasadorul său a fost reţinut pentru scurt timp de autorităţile din Teheran, o agenţie iraniană susţinând că această măsură a fost luată pentru că incita la proteste lângă o universitate.

Hotnews.ro scrie că ministrul britanic de externe, Dominic Raab, a condamnat arestarea ambasadorului, adăugând că Iranul "poate continua să mărşăluiască spre statutul de paria sau să ia măsuri de reducere a tensiunilor şi de angajare pe o cale de discuţii diplomatice".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON