URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Decembrie 2010, 13:09

Primăria înfiinţează o asociaţie de exploatare a apelor geotermale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Ilie Bolojan va semna miercuri în sala mare a Primăriei documentele constitutive ale Clusterului Inovativ Geoterm (CIG) alături de mebrii asociaţiei nou înfiinţate. Clusterul este constituit din cinci membri fondatori printre care Municipiul Oradea, Zona Metropolitană Oradea, S.C. Electrocentrale Oradea S.A., S.C. Transgex S.A şi S.C Foradex S.A şi 11 membri asociaţi.

Conform unui comunicat al municipalităţii clusterul va fi constituit ca o asociaţie, un organism neguvernamental, nonprofit, apolitic, cu personalitate juridică, care are ca scop sprijinirea competitivităţii membrilor prin dezvoltarea unui cadru de cooperare bazat pe diversificarea şi maximizarea utilizării resurselor de apă geotermală în mod inovativ, cadru menit să îmbunătăţească eficienţa, productivitatea şi vizibilitatea acestora.

Membrii CIG au ca şi fond comun apa geotermală, fiecare dintre aceştia utilizând această resursă într-un mod specific activităţii sale şi complementar activităţii celorlalţi membri, conform celor trei direcţii de acţiune stabilite: energie termică, turism balnear şi industria cosmetică şi farmaceutică.

Astfel, membrii asociaţiei vor beneficia de posibilitatea accesării de fonduri nerambursabile destinate dezvoltării clusterelor, creşterea competitivităţii şi gradului de colaborare, îmbunătăţirea tranferul de abilităţi şi cunoştinţe, asigurarea de servicii complementare activităţii, creşterea eficienţei, a gradului de inovare, a ratei de ocupare a forţei de muncă, precum şi specializarea acesteia conform cerinţelor pieţei locale.

Clusterele sunt recunoscute ca fiind factori cheie ai inovării şi creşterii economice prin dezvoltarea de abordări colaborative şi multi-sectoriale şi stimularea interacţiunilor dintre actorii inovării.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
fraierul de ce te repeti ?
COMENTÁ vb. I. tr. 1. A interpreta, a face observații (pe marginea unei întâmplări, a unei chestiuni etc.). ♦ (Peior.) A discuta, a interpreta cu răutate faptele sau spusele cuiva. 2. A analiza, a explica critic (o operă literară, istorică etc.) [< fr. commenter, cf. lat. commentari]. "Si asa toate comentariile erau pline de ura, de invidie, de rautate, acum valul de imbecilitate" esti normal la cap! comentariu=rautate, ha, ha, ha, ha
Postat 14 Decembrie 2010, 16:32 de !protest
ce imi place ca mai dau DURERI naturale de cap.....sunt naturala!
nu am scris PROTESTATAR pentru ca esti un fanatic inrait in privinta celor care vorbesc sub 10+++ Gramatica ...esti bolnav de gramatica , dar ff bine asa ii stimulezi pe multi sa o dea uitari, NICI un OM sanatos nu accepta ceva impus, doar cei BOLNAVI sunt obl;igatii de boala sa remedieze ceva neplacut:))
Postat 14 Decembrie 2010, 09:58 de anca
ce imi place ca mai dau DURERI naturale de cap.....sunt naturala!
nu am scris PROTESTATAR pentru ca esti un fanatic inrait in privinta celor care nu vorbesc sub 10+++ Gramatica ...esti bolnav de gramatica , dar ff bine asa ii stimulezi pe multi sa o dea uitarii, NIMENI sanataos nu accepta ceva impus, doar cei BOLNAVI sunt obl;igatii de boala sa remedieze ceva neplacut:))
Postat 14 Decembrie 2010, 09:57 de anca
sunt incantata ca sunt AGRAMATA la urma urmei e o calitate si un defect pentru altii:)) dar daca imi
multi detesta IMPERFECTIUNEA care exista 99% in viata asa ca inteleg starea de COMMENT a unui protestant iesi in strada dar atentie DEZBRACA te de haine si ramai doar cu gramatica .sporr la protest!
Postat 14 Decembrie 2010, 09:51 de anca
protest
Va rog sa filtrati comentariile postate de agramata "anca"! Atata prostie desfasurata in comentarii postate la orice articol nu am mai vazut ! Si asa toate comentariile erau pline de ura, de invidie, de rautate, acum valul de imbecilitate revarsat de numita "anca" ne mai lipsea ! Nu mai poti conta pe o opinie pertinenta din partea cititorilor, pentru ca cineva isi expune prostia la vedere !
Postat 14 Decembrie 2010, 09:02 de protest
Nelamurire
"Primăria infiinteaza un o asociaţie de exploatare a apelor geotermale" ... Cum vine aia "un o asociatie"? Sa fie de vina graba, gramatica sau neatentia? :))
Postat 13 Decembrie 2010, 17:10 de un cetatean
mult timp v a luat !
da si mai pot face multe asemeni asociati fara sa exisite PIEDICI intentionate, aproape 80% din Privat vor face ONG sunt mult mai practice si fara raspunderi penale INUTILE si caziere:) vai de Romania noastra cu o fiscalizarea care permite legal sa nu platesti taxe, dar sa activezi fara stres INUTIL dar cu scop precis .Ce credeti ca daca o ASOCIATIE are SALARIATII cu caracter precis si permanent ITM va da amenzii din BURTA, sa fim seriosi cine le va plati? de aceea PRIVATUL fuige de abuzuri continuate si o LEGISLATIE stupida care impiedica dezvoltarea sanatosa
Postat 13 Decembrie 2010, 16:35 de anca
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON