URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 16 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Bolnavii de la Municipal au fost mutați în „bolnița” de pe Republicii, o construcție nerenovată pentru că urmează să fie demolată. Nici nu mă miră reacția asistentelor medicale din Salonta infestate cu coronavirus, care au preferat să plece acasă, profitând și de vidul legislativ în care România se scaldă încă de pe la 1918.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna asta se împlinesc 5 luni de când, la fel ca mulţi colegi de breaslă de oriunde din lume, documentez (uneori, nu uşor) şi semnez zilnic cel puţin câte o ştire despre criza sanitară generată de răspândirea Covid. Dar credeţi că ne place să dăm veşti proaste? Ori să fim înjuraţi de tot felul de inteligenţi asimptomatici, laolaltă cu medicii şi cu autorităţile, că avem "interese mari" să băgăm lumea în sperieţi (deşi, fireşte, nu ăsta e scopul)?
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Ne adunaserăm 6 la o masă pe terasa unei berării, când ospătarul a venit să ne anunţe că Poliţia a împânzit centrul oraşului şi face controale să verifice dacă se respectă numărul de maxim 4 persoane la o masă. Eu tocmai plecam, aşa că o parte a problemei s-a rezolvat de la sine, dar nu ştiu după ce criterii a căzut al cincilea, probabil ca-n firmele lovite de criză - ultimul venit, primul plecat.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În data de 2 iulie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României Decizia nr. 458 din 25 iunie a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea măsurilor de carantină şi izolare la domiciliu, decizie care a produs numeroase discuţii în spaţiul public. Dincolo de polemicile pasionale, realitatea este una clară şi crudă, iar ea relevă, din păcate, încă o dată, principala problemă a României postrevoluţionare, care se numeşte, simplu: incompetenţă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pancreatita acută este o inflamaţie a pancreasului cu manifestări diferite, de la forma edematoasă, care este o afecţiune uşoară şi reversibilă în majoritatea cazurilor, la forma necrozantă, foarte severă.
13 Decembrie 2019, 08:43

Pensionar și liberal: Directorul Ghitea din Primăria Oradea l-a trimis la plimbare pe un lider al pensionarilor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Vârstnicii orădeni încearcă zadarnic să convingă municipalitatea să reînfiinţeze stația de autobuz 17 de la magazinul Crișul.

Suspendată în urmă cu trei ani, în timpul lucrărilor pentru reabilitarea zonei, stația a fost rezervată ulterior taximetrelor. Bătrânii au cerut în mod repetat redeschiderea ei pentru a fi cât mai aproape de pietonalul Republicii, unde funcționează Casa de Pensii, Spitalul Militar și alte instituții la care se mai duc.

La sfârșitul lunii noiembrie demersurile au fost reluate de unul dintre liderii organizației de pensionari a PNL Oradea, Ilie Secară, în speranța că, având aceeași culoare a carnetului de partid cu șeful Direcției Tehnice, Mircea Ghitea, va avea mai multe șanse de reușită.

S-a înșelat. Omul nici n-a apucat să își spună bine păsul că directorul i-a retezat-o scurt, spunându-i că știe pentru ce a venit, dar că demersurile sale sunt zadarnice, fiindcă stația nu se va redeschide și, în general, are prea mult de lucru ca să-și piardă timpul cu astfel de nimicuri.

Luat din scurt, bătrânul abia a mai găsit ușa de ieșire. Bihorel îi transmite să se consoleze cu gândul că, oricum, nu peste mult timp va ieși și Ghitea la pensie și va înțelege mai bine problemele vârstei a treia. De la firul ierbii...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2377 RON
  • 1 EUR = 4.8433 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON