URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Aprilie 2010, 09:51

Pelicani papugii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deşi pretinde că-i scuteşte pe bolnavi şi pe aparţinătorii acestora de tracasările din spitalele publice, spitalul privat Pelican se dovedeşte uneori la fel de aberant în organizare şi în servicii precum unităţile sanitare de stat.

Dacă te duci să-ţi vizitezi o rudă internată la Pelican, la intrare ţi se oferă papuci de nylon, ca să nu cari în saloane mizeria de pe stradă. Până aici, totul normal. Atât doar că trebuie să-i plăteşti.

Nu preţul de un leu perechea este enervant, ci impresia că, după ce familiile au achitat deja toate costurile pentru buna îngrijire a bolnavului, spitalul le dă papucii ca să le ia banii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Cacucioaia
Intr-o dimineata, fiind al doilea pe lista, dupa ce am platit si 60 de lei, am asteptat pana la ora 13 sa fac un amarat de ecograf abdominal. Dupa ce am facut putin scandal, am intrat in sfarsit. Eram aproximativ al douazecilea. "Onorabila" Adriana Cacuci si-a batut joc de mine si de toti cei care au venit acolo fara pile. Dupa aceea am aflat e dansa e consoarta lui Gogu. Probabil de aia isi permite. Gogule, ia-o acasa pana nu ii umfla vreunul moaca.
Postat 28 Aprilie 2010, 22:09 de eu
deces barbat 41 ani
Da, ar fi tare bine daca ar da un comunicat despre decesul barbatului de 41 de ani, care a mers la ei cu incredere sa se opereze, mai ales ca se aude ca sunt doctori extrem de buni acolo. Se vede rezultatele operatiilor de acolo!!! Mai ales ca acel barbat era si el cadru medical, el auzise ca la Pelican se fac operatii reusite de cadre bine pregatite! Deci, intri acolo viu si iesi in sicriu! Acesta e Pelicanul din Oradea! Dumnezeu sa-l ierte pe acel barbat!
Postat 26 Aprilie 2010, 23:07 de bulzan f
deces
ma mir ca nimeni nu scrie de barbatul de 41 ani care a murit joi la pelican in sala de operatie.
Postat 26 Aprilie 2010, 19:31 de adrian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON