URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Iulie 2010, 14:49

PDL-istul Corcheş despre "faraonul" Bolojan: A reuşit să facă Oradea cunoscută-n toată ţara

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Într-o conferinţă de presă susţinută marţi, preşedintele PDL Oradea, Dorin Corcheş, a criticat faptul că, deşi a promis în campania electorală din 2008 că va construi parcări, Ilie Bolojan nu s-a ţinut de cuvânt. "În 2008, Bolojan spunea să votăm conştient, adică pe el şi pe echipa dânsului. Spunea de ce să mergem la vot, pentru că orădenii pot face într-o zi ce n-au făcut alţii în 8 ani", a afirmat Corcheş, reamintind faptul că una dintre promisiunile edilului a fost şi aceea că va face parcări pentru orădeni.

El a adăugat că, deşi şeful municipalităţii a promis că va construi 3 parcări supraterane şi una subterană, nu s-a ţinut de cuvânt, dar, în schimb "a reuşit să scoată Oradea din anonimat". "A reuşit să aşeze Oradea într-o companie selectă - cu comuna Prăjeşti (n.r. unde în loc să construiască un dig, primarul PDL a ridicat o piramidă peste primărie), datorită unei investiţii pe care noi am considerat-o total inoportună. Investiţia a fost realizată la Oradea cu destinaţia de spaţiu pentru relaţii cu publicul. Am mai spus-o şi o mai spunem că, datorită restructurărilor de personal din Primărie, există birouri care ar putea fi utile pentru a desfăşura relaţii cu publicul, în condiţii de bun simţ", a spus Corcheş, încheind subiectul, ironic: "ca orice faraon care se respectă, fiecare cu piramida lui".

Pedelistul a făcut referire la faptul că, duminică seară, cunoscutul moderator TV Mircea Badea l-a criticat pe Bolojan pentru iniţiativa sa de a construi în curtea interioară a Primăriei un centru de relaţii cu publicul dotat cu un luminator în formă de piramidă. Iniţiativa a devenit cunoscută la nivel naţional după ce povestea a apărut pe larg în cotidianul Gândul, cu titlul "Cele şapte minuni ale primarilor din România: de la piramida cu closet la catedrala-buncăr".

Primarul Ilie Bolojan a declarat pentru Gândul că "piramida este piramidă doar pe un cub care intră în alt cub", restul fiind doar o construcţie acoperită cu sticlă. "Primăria din Oradea este o construcţie în formă de A. În curtea interioară lipseşte o bucată din A şi acum se completează prin această construcţie. Piramida este piramidă doar pe o porţiune din construcţie. Imaginaţi-vă un cub care intră în alt cub. Pe axa cubului va fi vârful piramidei", a declarat primarul Ilie Bolojan.

Exprimarea mai puţin fericită a lui Bolojan - "imaginaţi-vă un cub care intră în alt cub; pe axa cubului va fi vârful piramidei" a fost luată în derâdere, minute în şir, de Mircea Badea, la emisiunea "În gura presei" de duminică seara.

Mai multe pe această temă, în articolul: Mircea Badea a luat la mişto "piramida lui Bolojan"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
Dezamagire.
Corches, Kiss, Odon, Seremi,Bolojan, Carp,Biro! Iata cine hotareste viitorul oradenilor si al bihorenilor.Vai, vai, dar vai de capul nostru! Din oameni de nimic am ajuns de rasul lumii!
Postat 21 Iulie 2010, 11:30 de safe
vreau
@tero: sa-ti fie gura aurita!
Postat 21 Iulie 2010, 10:35 de dan oradeanul
calm
Nu cred ca trebuie bagat in seama acest specimen.In doi ani cand o sa fie alegeri la primarie acest specimen o sa fie condamnat definitiv in dosarul Raita unde este complice la toate escrocheriile lui Raita.Deci din puscarie nu poate candida,iar dupa alegeriile anticipate din 2011 PDL nu o sa mai existe pe scena politica.
Postat 21 Iulie 2010, 09:51 de tero
O, da
@neil:ne-am saturat oricum, cu sau fara filip. pe plan local filip insa a avut o contribuite esentiala la atingerea acestei "saturatii". eu unul cel putin am fost atins direct de nelegiuirile sale. direct si cu mare IMPACT
Postat 21 Iulie 2010, 07:52 de dan oradeanul
ne-am saturat de pedelei
multumiti lui filip si gashca lui ca ne-au saturat de pedelei pe urmatorii 20 de ani - corches, cauta-ti alt loc de joaca, in oradea nu te vei lansa in curand: si cred ca e mai bine sa-i multumesti lui bolojan ca ne-a astupat gropile de pe drumuri si a cam terminat cu birocratia din administratie - dar bineinteles ca unu ca tine nu isi vede varful nasului - oare tu cind vei iesi in evidenta cu ceva?
Postat 21 Iulie 2010, 06:54 de neil
mami si tati
dar mami si tati(mai ales mami)si-au dat acordul sa-si dea cu parerea copilul despre piramida vazuta din pucnt de vedere arhitectonic? Si ce-mi vine sa-mi spuna despre "promisiunea nerespectata" privnd parcarile. stiu eu pe cineva care a promis ca vom trai bine. n-ar fi cazul sa-l chestioneze si pe el?
Postat 20 Iulie 2010, 23:49 de dan oradeanul
iata ce adversari valorosi are bolojan
ce varza e corches ala! omul ala' nici macar nu exista pt oradeni. dar mai vad ca mai si posteaza cu pseudonimul "scortosul". sau poate e doar vreo sluga de la tineret care posteaza.in fine p.s. dar nu auzisera romanii de oradea?
Postat 20 Iulie 2010, 20:32 de manea
sssssss
corches este o TROMPETA :)))))sa ne cante la toai saxofonul
Postat 20 Iulie 2010, 16:09 de gogu.
FARAONUL TI..GA..NI..LOR...
DIN MISTICA FOLCLORULUI ROMANESC IMI ADUC AMINTE DE SFATUL DE A NE FERI DE OMUL SPAN SI DE CEL CU PARUL ROSU ! MACAR UNA DIN CONDITII SE VAD DIN POZA DE MAI SUS !
Postat 20 Iulie 2010, 15:53 de SCORTOSUL
FARAONUL TI..GA..NI..LOR...
CAND SPUNE "FARAON" NU SE REFERA LA CONDUCATORII EGIPTULUI ANTIC CI , SIGUR SE REFERA LA PORECLA DATA T.I.G.A.NILOR DE "FARAONI" , NU DE ALTA DA AR JIGNI DINASTIILE DE CONDUCATORI AI EGIPTULUI DAR ASA IL PUNE IN TAGMA LUI DE COADA DE CIOCA, UNGUR !
Postat 20 Iulie 2010, 15:51 de SCORTOSUL
marei prostia
da blaga dindei :))
Postat 20 Iulie 2010, 15:10 de zbrr
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON