URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Decembrie 2023, 17:31

„Orașul Faptelor Bune” își deschide porțile

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Mâine, 16 decembrie, ora 14.00, Casa Zu din Piața Unirii își deschide oficial porțile în inima Târgului de Crăciun Oradea. Timp de 7 zile și 7 nopți, casa va găzdui DJ-i Radio Zu, care vor emite LIVE din Oradea pentru toți cetățenii Orașului Faptelor Bune!

Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Adi Mihăilă „The Hitman”, Răzvan Popescu, Cuza, Raluca Benavides, Emma și Tea Teodorescu vor participa la momentul de deschidere și așteaptă cu nerăbdare să interacționeze live, ca în fiecare an, cu fanii. Deschiderea Casei Zu este un moment deosebit de apreciat, la care sunt așteptați zeci de orădeni.

Ediția aceasta pe scena din Orașul Faptelor Bune vor urca cei mai îndrăgiți artiști români: Smiley, Loredana, The Motans, Andra, Guess Who, Andia, Alina Eremia, Spike, Mira, Irina Rimes, Andrei Bănuță, Alexia, Nicole Cherry, Cabron, Lora, Raluka, Juno, The Urs, AMI, Adi Istrate, Holly Molly, Misha Miller, Raresh, Zodier, DJ Project, Jo și Marios Fresh.

Cei care vor deschide seria concertelor în acest weekend sunt:

16 decembrie, ora 20:00 - The Motans, Zodier, Lora, Rareș și Adi Istrate & Holy Molly

17 decembrie, ora 20:00 – Nicole Cherry, Raluka, Jo, Andrei Bănuță 

Programul concertelor va fi anunțat în fiecare zi pentru ziua următoare, pe platformele Radio Zu, din 16 până în 22 decembrie.

Oradea, 15 decembrie 2023
Visit Oradea

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
sanduivanov copia mea cea proastă aka vasi13
Voi ăștia de la USR iar ne faceți PROȘTI pt ca nu va votăm, nici voi nu o sa va votați ::::))))) Oradea si Bihor merg mai departe cu acești lideri cu majoritate ::::)))))
Postat 15 Decembrie 2023, 20:32 de Sandu2100
sa va bagati undeva faptele bune
Bine ca targul se deschide seara si circulatia prin piata Unirii e inchisa, cand s-ar putea lasa sa circule masinile macar dimineata, sa nu facem 50 minute din Decebal, Rogerius pana in Nufaru, Velenta. Noroc ca primarul sta in Sanmartin si nu e afectat. Sta strada inchisa, nu e nici o toneta sau casuta pe locul strazii, si prostimea ce voteaza sta cu orele in trafic pt mizeria asta de targ, fapta buna face primaria ca isi bate joc de oradeni, cu doua zone inchise complet
Postat 15 Decembrie 2023, 19:42 de sanduivanov
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON