URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Decembrie 2010, 15:40

Orădenii se vor putea ruga timp de două zile la Moaştele Sfântului Nicolae

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Episcopia Greco Catolică a anunţat că şi în acest an, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, orădenii vor avea şansa să se roage şi să privegheze moaştele Sfântului Nicolae. Totodată, Parohia Oradea I, "Catedrala Sfântul Nicolae"îşi prăznuieşte hramul, se arată într-un comunicat.

Moaştele Sf. Nicolae vor fi expuse spre venerare pe tot parcursul celebrărilor, care se vor desfăşura după următorul program:

Duminică, de la ora 16 va avea loc Paraclisul Maicii Domnului, ora 17 - Sfânta Liturghie, ora 18 - Vecernia mare cu Litie şi procesiunea cu sfintele moaşte, ora 19.30 - Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, ora 20.15 - Sfântul Maslu.

Luni, de la ora 8, în catedrala Sf. Nicolae va fi oficiată Sfânta Liturghie, ora 9.30 - Utrenia, ora 10 - Sfânta Liturghie arhierească, pentru ca după amiază, de la ora 16 - Sfântul Rozariu, iar de la 17 - Sfânta Liturghie.

"La începutul Sfintei Liturghii Arhiereşti, un grup de seminarişti din anii III şi IV vor fi hirotesiţi în treptele lectoratului şi ipodiaconatului", se mai arată în comunicat.


Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Hotii catolici
Moastele Sfantului Nicolae au fost furate de catolici in urma cruciadelor din rasaritul Ortodox! Greco-catolicii se mandresc cu moastele furate de la ortodocsi! Propaganda ieftina!
Postat 04 Decembrie 2010, 20:21 de Marius Dumbrava
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON