URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
01 Aprilie 2019, 00:00

Nu rataţi noul BIHOREANUL tipărit: În premieră naţională, o profesoară de la FMF Oradea şi-a falsificat... propriul plagiat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sorbonică fără frică

Premieră naţională: Ca să nu fie găsită vinovată de justiţie pentru furt intelectual asupra lucrării unui englez, profesoara Simona Cavalu de la FMF Oradea şi-a falsificat... propriul plagiat. Dată în judecată de britanicul Martin Hollins pentru încălcarea drepturilor de autor, orădeanca i-a şocat pe judecători, prezentând instanţei, spre expertizare, o "reeditare" contrafăcută a cărţii în care a plagiat, din care a eliminat capitolele furate şi pe care a încercat s-o plaseze şi în biblioteci, pentru a înlocui exemplarele "lucrării" care o dădea de gol.

Ambulanţa de Partid

Serviciul de Ambulanţă al Judeţului Bihor, căpuşat de şefii plantaţi în funcţii datorită "meritelor" de politruci. Fost consilier al ex-ministrului Florian Bodog, numit ilegal director economic interimar pe 6 luni, dar menţinut în funcţie de 4 ani tot ilegal, Liviu Sabău Popa a "patronat" umflarea cheltuielilor SAJ Bihor cu semnăturile fostului şi actualului manager.

S-a-ntors Uscatu’!

Judecat pentru constituirea unui grup infracţional, faimosul contrabandist orădean Viorel Pop, alias Uscatu’, şi-a refăcut gaşca şi a revenit în afaceri. Organizată cu sarcini precise, cu antemergător care să-i ferească de controalele Poliţiei şi dotată cu maşini modificate pentru a ascunde ţigări de contrabandă, noua trupă de infractori a fost dibuită de procurorii şi poliţiştii Antimafia, care au urmărit-o timp de peste 5 luni.

Ostaşul Domnului

Poetul bihorean Traian Dorz a fost închis 17 ani în puşcării pentru credinţa neclintită în Dumnezeu. Lider al asociaţiei Oastea Domnului, iniţiatoarea unei mişcări de revigorare a ortodoxiei, dar considerată sectară de comunişti, Dorz a fost închis, deportat şi urmărit de Securitate toată viaţa, în 9 dosare, murind cu puţin înainte de căderea regimului.

Sală "pe caiet"

Compania Naţională de Investiţii n-a prevăzut în acest an bani pentru mult promisa Polivalentă din Oradea. Din cauza lipsei finanţării, firma Trameco a abandonat şantierul, iar CNI a confirmat oficial că nu are un buget anume pentru obiectivul inclus "la grămadă" într-un program de 425 investiţii pentru care dispune, teoretic, de 1,13 miliarde lei.

Arii în aer 

Aproape toate ariile protejate din Bihor au rămas nepăzite şi neîngrijite, după ce administrarea lor a fost preluată de o instituţie încă inexistentă. Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate a înştiinţat custozii că nu mai au "drepturi şi obligaţii", chiar dacă structura judeţeană a instituţiei, care ar trebui să le preia sarcinile, nu e funcţională, având trei angajaţi care nici măcar nu au unde să meargă la lucru.

Poliţia... offline

Un orădean s-a ales cu maşina sechestrată pentru că avea poliţa RCA în format electronic. Deşi putea să verifice valabilitatea asigurării pe internet, poliţistul a refuzat, lăsându-l fără jeep şi fără plăcuţele de înmatriculare, pe care bărbatul a reuşit să le recupereze după mai bine de o lună de aşteptare!

TIMP LIBER
Centenarul Oradiei

"Trăiască Armata Română!". Aşa au strigat orădenii pe 20 aprilie 1919, în prima zi de Paşte, când în oraş au intrat trupele generalului Traian Moşoiu, consfinţind eliberarea Oradiei de sub stăpânirea maghiară bolşevică şi preluarea acestui colţ de ţară sub administraţie românească, potrivit dorinţei exprimate la Marea Adunare Naţională desfăşurată pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia.

La împlinirea a 100 de ani de la marele eveniment, în oraş vor avea loc manifestări fără precedent, care vor include o desfăşurare militară amplă, cu survolarea Oradiei de către elicoptere Puma şi avioane de luptă MIG Lancer.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Poliția "offline" ...
... ar trebui să știe, că nici chestorul Haniș nu are RCA xeroxat la bord, ci pe telefonul de serviciu al șoferului !?! Milițienii care nu știu asta ar trebui să plătească taxiul pe o lună al conducătorului auto respectiv, iar instanța va face asta până la final de sezon ... pentru că legea permite să ai RCA-ul "online" !?!
Postat 01 Aprilie 2019, 08:49 de CrisDumi
ZIP
Corupția a fost în Romania și înainte de "90 ( eu nu am mâncat salam de Sibiu înainte de "89 cand trebuia să ai prieten un securist sau ceva, dar nu-mi aduc aminte să fi mâncat și după " 89 , nu mă interesat. ). O fi ea o profesoara de FMF, dar nu uita, Iliescu și Roman au generalizat corupția , și hoția.
Postat 01 Aprilie 2019, 02:45 de Sandu1206
@Sandu1206
Nu e corect sa generalizezi, imprastiind cu noroi pe toata lumea.Nu toti si-au castigat astfel diplomele de studii. Aceasta este o profesoara de la FMF Oradea. Sunt mii si mii de studenti la FMF Oradea, etc care si-au castigat cinstit. invatand, diplomele de studii. Exista si coruptie ? Da. Exista coruptie si in state mai bogate decat Romania, indiferent ca vorbim de est sau vest. O lume perfecta este, intre altele, o lume fara corupti. Va mai dura un timp pana ca acest deziderat sa devina realitate.
Postat 01 Aprilie 2019, 01:02 de ZIP
Falsul
E educația din Romania. Mulțumim ILIESCU, ne-ai deschis calea
Postat 01 Aprilie 2019, 00:27 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON