URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Ianuarie 2019, 11:32

Noul crossover Ford Focus Active îmbină versatilitatea unui SUV cu piese Ford Focus gama 2019 (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ford lansează noul Focus Active în variantele hatchback cu cinci uşi şi wagon. Modelul oferă un nivel superior de versatilitate şi un design robust dedicat numărului tot mai mare de clienţi europeni de SUV-uri şi crossover.

- Cel mai nou membru al seriei Active completează gama modelelor deja lansate: Fiesta Active şi KA+ Active, care se diferenţiază printr-o gardă la sol ridicată, design inspirat din lumea SUV-urilor şi un şasiu optimizat pentru dinamică de top în segmentele lor

- Capacităţile dinamice pe teren accidentat sunt îmbunătăţite de noile moduri de condus selectabile - Slippery şi Trail. Interiorul spaţios, practic şi rafinat susţine stilul de viaţă activ al persoanelor dornice de aventură.

- Puternice şi eficiente, motoarele Ford EcoBoost pe benzină şi Ford EcoBlue diesel sunt oferite alături de o gamă largă de tehnologii avansate de asistenţă a şoferului şi de o transmisie automată cu opt rapoarte.

Noul crossover Ford Focus Active adaugă versatilitatea inspirată din lumea SUV-urilor la ţinuta de drum exemplară, intuitivă, care inspiră încredere a noului Focus. Disponibil în două variante de caroserie spaţioase - hatchback cu cinci uşi sau wagon, ambele caracterizate de un design exterior robust, noul Focus Active are o gardă la sol ridicată şi o configuraţie personalizată a şasiului.

Noul model păstrează astfel dinamica lui Focus si la piese auto Ford Focus, care sunt cele bazate pe modelul Focus 4 al gereratiei dupa luna a 7-a 2018, una de top în segment, adăugând moduri superioare de rulare pe teren accidentat şi o poziţie mai înaltă la volan, ce sporesc siguranţa în timpul condusului urban şi extraurban.

Stilul de viaţă activ al clienţilor de SUV-uri şi crossovere este susţinut şi de Focus Active, care oferă suplimentar două noi moduri de rulare selectabile - Slippery şi Trail şi bare longitudinale de plafon, în standard, care ajută la transportul bicicletelor sau al echipamentelor sportive. În ceea ce priveşte motorizările, opţiunile sunt sofisticate şi includ puternicele şi eficientele motoare pe benzină 1.0 EcoBoost şi 1.5 EcoBoost, cu până la 182 CP, dar şi unităţile diesel 1.5 EcoBlue şi 2.0 EcoBlue, care oferă până la 150 CP.

Acestea pot fi cuplate cu transmisii manuale cu şase trepte sau automate cu opt trepte. Sistemele avansate de asistenţă a şoferului introduse anterior pe noul Focus în cursul acestui an includ versiuni avansate ale tempomatului adaptiv (Adaptive Cruise Control) ale farurilor adaptive (Adaptive Front Lightning System) şi ale sistemului de asistenţă activă la parcare (Active Park Assist).

Vânzările de SUV-uri Ford au crescut cu peste 19% în octombrie faţă de aceeaşi lună a anului anterior, iar SUV-urile reprezintă acum mai mult de una din cinci maşini vândute de Ford în Europa. Familia de modele crossover Active le oferă clienţilor o opţiune suplimentară care se încadrează în trendul maşinilor cu design inspirat de SUV-uri", spune Roelant de Waard, vicepreşedinte Marketing,

Vânzări de piese auto Ford şi Service în cadrul Ford Europa. "Noul Focus Active oferă însă mult mai mult decât ceea ce arată: şasiul său personalizat şi noile moduri de condus selectabile îi conferă abilităţi reale pe teren accidentat, toate destinate persoanelor care vor să exploreze şi altfel de drumuri decât cele asfaltate", spun reprezentanții brandului.

Noul Focus Active este al treilea membru al familiei de crossovere Active, după ce în cursul acestui an au fost lansate pe piaţă noile Fiesta Active şi KA+ Active. Capabil pe drumuri grele. Distractiv pe şosea Echipat încă din versiunea standard, atât în varianta hatchback cu cinci uşi, cât şi în cea wagon, cu sofisticata suspensie independentă spate Ford în configuraţie cu braţ scurt/lung (SLA sau Short Long arm independent suspension), şasiul lui Focus Active are o geometrie unică a arcurilor, amortizoarelor, barelor stabilizatoare şi articulaţiilor, dar şi o gardă la sol ridicată cu 30 de milimetri pe puntea faţă şi cu 34 de milimetri pe puntea spate faţă de versiunea standard a lui Focus.

Sistemul de suspensii de tip SLA optimizează confortul şi adaptabilitatea, dispunând de un submodul izolat care oferă echilibrul dorit între modul în care puntea faţă şi puntea spate răspund la neregularităţile şoselei, rezultatul fiind călătorii mai line. Bucşele complexe au caracteristici diferite de rigiditate în funcţie de direcţia în care sunt antrenate, diminuând efectul neplăcut al gropilor mici şi limitând zgomotul şi vibraţiile. Geometria unică a suspensiei SLA pe varianta wagon repoziţionează amortizoarele, ajutând maşina să rămână agilă şi reactivă chiar şi atunci când portbagajul este încărcat la maximum. În plus, această configuraţie a permis maximizarea spaţiului dedicat bagajelor. Pentru îmbunătăţirea ţinutei de drum şi a durabilităţii, jantele din aliaj de 17 inch vin echipate cu anvelope cu flanc mai mare: 215/55 R17. Opţional există şi varianta unor jante de 18 inch cu anvelope 215/50 R18. Pe lângă modurile de rulare Normal, Sport şi Eco care echipează standard toate modelele din gama Focus, noul Focus Active introduce două noi moduri:

- Slippery, care ajustează sistemul ESC şi setările sistemului de control al tracţiunii pentru a creşte siguranţa pe suprafeţe cu aderenţă scăzută precum noroiul, zăpada sau gheaţa. Acest mod reduce astfel patinarea roţilor, implicit la plecarea de pe loc, şi oferă un răspuns mai pasiv al pedalei de acceleraţie.

- Trail, care ajută la menţinerea inerţiei pe suprafeţe moi, aşa cum este nisipul. Ajustează sistemul ABS pentru a permite alunecarea roţilor, configurează sistemul de control al tracţiunii pentru o rotire mai liberă a roţii, care elimină astfel nisip, zăpadă sau noroi de pe anvelope, şi oferă un răspuns mai pasiv al pedalei de acceleraţie.

(Advertorial)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON