URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Mai 2021, 12:48

Miliardarul Bill Gates a anunțat că divorțează, după 27 de ani de căsnicie

Miliardarul Bill Gates a anunțat că divorțează, după 27 de ani de căsnicie (Sursa foto: Abc7ny.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cunoscutul miliardar Bill Gates, fondatorul Microsoft, şi soţia sa, Melinda Gates, au anunţat luni că au luat decizia de a divorţa. "Nu mai credem că putem continua împreună ca un cuplu", au scris cei doi pe Twitter. Anunţul a fost făcut printr-o declaraţie comună publicată pe conturile de Twitter ale celor doi.  

"După multă gândire şi multă muncă în relaţia noastră, am luat decizia de a pune capăt căsătoriei. Nu mai credem că putem creşte împreună ca un cuplu în următoarea fază a vieţii noastre. Cerem spaţiu şi intimitate pentru familia noastră, pe măsură ce începem să navigăm în această nouă viaţă", au scris cei doi filantropi. Bill şi Melinda Gates pun astfel capăt unei căsnicii care a durat 27 de ani.

Bill şi Melinda Gates au mai precizat că în anii petrecuţi împreună au crescut "trei copii incredibili" şi au pus bazele unei fundaţii care "ajută oamenii din întreaga lume să trăiască vieţi sănătoase şi pline de beneficii".

"Împărtăşim încrederea în această misiune şi vom continua să lucrăm împreună în cadrul acestei fundaţii, dar nu credem că mai putem continua împreună ca un cuplu, în următoarea etapă a vieţii noastre. Solicităm respectarea intimităţii noastre şi a familiei noastre", au mai scris ei.

În anul 2000 cei doi au înființat Fundația Bill & Melinda Gates, care în prezent este una dintre cele mai mari organizații caritabile din lume, cu accent pe sănătate publică, educație și schimbări climatice.

Bill Gates se află pe locul 4 în topul celor mai bogaţi oameni din lume, cu o avere estimată la 130,5 miliarde dolari, potrivit revistei Forbes. De asemenea, soţia sa, Melinda Gates, este considerată una dintre cele mai influente femei din lume.

Licenţiată în informatică, Melinda a visat să lucreze după facultate la IBM, dar în urma unui interviu s-a angajat ca inginer la Microsoft în 1987, în Seattle, scrie Digi24.ro. Cei doi soţi Gates s-au cunoscut la un picnic organizat de companie şi s-au plăcut imediat, iar după câţiva ani de relaţie s-au căsătorit, în 1994.  

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Raman prieteni dar traiesc separat
L-a ajuns batranetea si pe Bill Gates, iar femeia nu e de acord cu asta, mai ales ca banii nu sunt o problema. Ea considera ca mai are trecere. Vorba aia : "Hoasca batrana nu se sperie de plua groasa". Asa ca: Sa inceapa distractia!
Postat 04 Mai 2021, 21:03 de B90
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON