URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Ianuarie 2024, 19:54

Miliardari în taxe: Bihorul, locul 10 în topul județelor cu cele mai mari sume vărsate la buget

Contribuabilii bihoreni, persoane fizice și juridice, au vărsat anul trecut bugetului de stat contribuții în valoare de peste 1,15 miliarde euro.

Cum să faci un miliard de euro

Încasările Fiscului au depășit în premieră pragul psihologic de un miliard de euro din anul 2022.

„Încasările din anul 2022 au atins în premieră fix un miliard de euro. Trendul crescător al încasărilor s-a menținut și am ajuns în 2023 la încasări de 1,15 miliarde euro, adică 5,7 miliarde lei, la care putem să adăugăm și încasările marilor contribuabili (n.r. - arondați Direcției Generale de Administrare a marilor contribuabili de la București), în momentul de față 49 de firme, care împreună au virat și ele la buget peste un miliard de lei. Deci, contribuția județului Bihor la bugetul general al statului a fost pe anul trecut de aproximativ 6,7 miliarde de lei”, a declarat directorul Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor, Ioan Mihaiu, marți, în cadrul ședinței Colegiului Prefectural desfășurată în sala mare a Prefecturii.

Contribuții în creștere

Sumele plătite de contribuabilii bihoreni către bugetul central sunt în creștere în fiecare an.

„În anii 2012-2013 aveam până la 500 milioane euro încasări. Anul trecut am avut 1,15 miliarde euro. Creșterea medie este de peste 9% pe an în acești ultimi 10 ani”, a spus Mihaiu.

Sumele vărsate la bugetul central așază Bihorul pe locul 10 în topul județelor care contribuie la veniturile statului.

„La nivel național suntem pe poziția a 10-a (n.r. - din punct de vedere al sumelor vărsate la bugetul central) și exceptând capitalele de regiuni fiscale (n.r. - Finanțele fiind organizate pe regiuni încă din anul 2013) primul județ este Bihorul”, a declarat directorul Ioan Mihaiu.

Locul întâi în acest top îl ocupă Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili precum și direcțiile din București și Ilfov, care încasează împreună 60% din taxele plătite către bugetul central în România.

Potrivit evidențelor Finanțelor, anul trecut în județul Bihor erau înregistrate 45.800 de firme, dintre care circa 17.000 companii active, și 39.900 de persoane fizice înregistrate fiscal, dintre care circa 12.000 în activitate.

Vezi mai jos raportul AJFP Bihor pentru anul 2023!

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Ar fi putut Bihorul să fie primul în top?
Ar fi putut, dacă nu s-ar fi interpus Statul Paralel Local în executarea silită a "germenilor" Micula, pentru recuperarea celor peste 400.000.000 Euro datorate de către aceștia la ANAF, prin Administrația Finanțelor Publice Bihor.
Postat 31 Ianuarie 2024, 09:44 de KP
Topul contribuabilior la bugetul de stat
Bucurestiul este principalul contributor la bugetul de stat din colectarea impozitelor pe salarii si pe venit. reprezentand 46,4% potrivit datelor ANAF. Urmeaza judetele Cluj 3,9% din total, Timis 3,2%, Iasi, 2,7%, Constanta cu 2,6%.
Postat 31 Ianuarie 2024, 08:39 de Riviera
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON