URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Ianuarie 2019, 08:51

Masonul şi beşinoşii: Discurs pestriț al city-managerului Dacian Palladi pentru câțiva profesori din Oradea (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

City-managerul Oradiei, Dacian Palladi, retras din masonerie pe motiv că s-a dedicat Domnului, după cum a declarat chiar el, are o părere nu tocmai bună despre dascăli.

De fapt, o părere atât de proastă încât înaintea Sărbătorilor, invitat fiind ca speaker la o conferinţă organizată de Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea pe tema tehnologizării învăţământului, omul şi-a vărsat nervii asupra celor aproximativ o sută de dascăli prezenţi, numindu-i pe toţi grămadă "beşinoşi".

Citește ce ofense le-a mai adus city managerul, pe blogul lui Bihorel!

UPDATE:

Marți dimineață, city managerul Dacian Palladi a postat pe Facebook întregul clip al evenimentului, pentru ca internauții să cunoască întregul context al discursului său.

„Dragi prieteni,
în luna noiembrie a anului 2018, a avut loc în Oradea un eveniment dedicat învățământului preuniversitar. Am susținut și eu o scurtă prezentare cu referire la actualitatea și perspectivele acestuia.
Pentru că săptămânalul local ”Bihoreanul”, a găsit de cuviință a remarca (în nota-i specifică ????) câteva din cele de mine spuse acolo, în materialul video de mai jos (cu începere de la minutul 2 și până la minutul 18) vă ofer posibilitatea (celor interesați, desigur) a urmări și a înțelege despre ce și cum am vorbit.
O zi binecuvântată, tuturor”.

Vezi mai jos înregistrarea completă a discursului!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Pestrit?
Cuvintele expuse in titlu, sunt scoase, (normal?!) din context, pentru a atrage atentia, probabil, asupra evenimentului, care poate ca trecea ''necitit'', neobservat de lume. Ceea ce spune Dacian Palladi, este adevarat, profesorii trebuind sa fie acei fini formatori, ai generatiilor de oameni ce urmeaza sa vietuiasca pe acest taram. Cum un profesor poate de exemplu sa predea o lectie sau o serie de lectii (curricula, sau cum le mai spune...) elevilor, cand ei insisi sunt revoltati pe acest subiect? Cum pot dumnealor sa se teama de somaj, cand de fapt un profesor, un instructor, tocmai asta fac in viata lor, formeaza, reformeaza oameni ptr. prezent ori viitor?! Cum pot sa suporte, daca nu ptr. un salar mai mare, toata tevatura si nebunia modificarilor ''experimentale'' ale ministrilor, de altfel vremelnic ''inscaunati'' (la cap!!!!)?! Cum pot acei invatatori, profesori, instructori, sa creasca si sa educe generatiile de copii (copii, s.m. copie, s.n.), cand sunt nervosi, plictisiti, resemnati, invidiosi, cu aere de superioritate, infatuati? Nicicum, asa se pare, iar Dacian, si nu numai el, a spus exact realitatea, cu dorinta clara ca aceste situatii sa se schimbe cat de repede, daca nu chiar...ieri! Dragi tovarasi si pretini, nu mai suntem in Epoca de Aur, suntem in Epoca Resemnarii, a Pilelor, a angajarilor la...stiti voi unde (unde nu mai intri daca ai ''buctat''), a Epocii Lasa-ma ca te torn, a Epocii Linsului in Dos cu limba intre urechi si umezita bine de tot, a Epocii Inghititului in Sec, in Epoca Asteptarii Salariului Marit si a Concediilor, in Epoca Migratiei de Peste Tot, s.a.m.d. P.S. Cred ca sunt, o parte mica intr-adevar, oameni nascuti a fi profesori, sau invatatori, formatori, instructori, si probabil cu acestia se mai face...primavara. P.S.2 Bravo, Daciane!
Postat 08 Ianuarie 2019, 13:10 de Maricel
Inspectoratul "Ș-ai Internet!"
Inspectorul Șaikspir: "Uiifii" sau a nu "uiifii".
Postat 08 Ianuarie 2019, 12:50 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON