Pe micuţ îl cheamă Ronak Vitha şi, la doar patru ani, a reuşit să bată recordul naţional la flotări din India.
Ronak a făcut 1.500 de flotări în doar 40 de minute. "Face astfel de exerciţii încă de când era mai mic. Când avea doi ani, noi obişnuiam să facem acasă exercitii de yoga şi am văzut atunci la el câteva exerciţii foarte grele, inclusiv pentru noi. La un moment dat l-am pus să facă două flotări. În ziua următoare l-am văzut făcând singur 10", spune, mândră, mama lui Ronak.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.