URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 12 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când suntem stațiune turistică, edilii fac tot posibilul ca să ne simțim veșnic în vacanță. Avem dealuri de vizitat în împrejurimi, iar dacă nu mergem noi la ele, vin ele la noi. Apă termală este din belșug și ne-ar mai lipsi doar o deltă pentru ca peisajul să fie complet. Și atunci ce și-au zis slujbașii din Primărie? Dacă Peța și Crișul nu pot forma o deltă, măcar să avem țânțarii aferenți!
Zic şi eu
Adrian Cris
Dar nu despre candidaţi aş vorbi acum, că pentru asta va fi timp destul, ci vreau să acord o „bulină roşie” UDMR Bihor pentru meritul de a-l fi retras pe actualul preşedinte al CJ, Pásztor Sándor, din cursa pentru un nou mandat. Sigur, i s-a dat şansa să anunţe că el nu şi-l mai doreşte, la fel ca în urmă cu 4 ani, când şi Alexandru Kiss a fost lăsat să declame acelaşi text. Dar numai cine l-a crezut atunci pe Kiss îi dă crezare acum lui Pásztor!
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Un jurnalist bun nu este acela care gândeşte la fel ca tine, care îţi împărtăşeşte valorile şi credinţele, la fel cum un jurnalist rău (sau prost, dobitoc, javră, cum se mai zice în popor) nu este acela care îţi contrazice modul de a gândi şi te scandalizează cu părerile sale, nici acela care abordează subiecte care nu-ţi sunt pe plac. Există multe alte criterii de jurizare în afară de tabăra în care activează...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Pancreatita acută este o inflamaţie a pancreasului cu manifestări diferite, de la forma edematoasă, care este o afecţiune uşoară şi reversibilă în majoritatea cazurilor, la forma necrozantă, foarte severă.
19 Februarie 2020, 20:00

Maestrul Shinya Ozaki din Japonia va dirija joi la Filarmonica Oradea

Maestrul Shinya Ozaki din Japonia va dirija joi la Filarmonica Oradea Foto: www.zi-de-zi.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Melomanii sunt aşteptaţi joi, la ora 19, la Filarmonica de Stat Oradea, la un program ce începe cu uvertura Cenuşăreasa de G. Rossini, libretul de Jacopo Ferretti având ca sursă celebra scriere a lui Charles Perrault.

Urmează Concertul nr. 5 „Imperialul” pentru pian și orchestră în Mi bemol major, op. 73, de L.v. Beethoven, pentru a marca 250 de ani de la naşterea compozitorului.

Seara se încheie cu Simfonia a IV-a în re minor, op. 120, de R. Schumann. Invitaţi sunt dirijorul japonez Shinya Ozaki şi pianistul Székely Attila, din Germania.

Dirijorul Shinya Ozaki (foto) s-a născut în Japonia într-o familie de profesori de artă. Cariera sa de dirijor a început la Philadelphia, fiind invitat apoi în diverse oraşe din SUA, Japonia şi Europa. Din 1994 este prim-dirijorul Filarmonicii de Stat Târgu Mureş. A fost distins cu titlul „Pro Urbe” de Primăria Târgu Mureş, dar şi cu „Meritul cultural în grad de comandor” de către preşedintele României.

Solistul invitat Székely Attila s-a născut la Târgu Mureș. A absolvit Liceului de Muzică din orașul natal, Academia de Muzică din Budapesta, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca şi Academia de Muzică din Trossingen (Germania). Stabilit în Berlin, pianistul desfășoară și o intensă activitate pedagogică la „Akademie für Künste”.

Bilete se pot cumpăra la sediul Filarmonicii, iar abonamentele sunt valabile.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2716 RON
  • 1 EUR = 4.8408 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON