URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 24 NOIEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Unii răuvoitori spun că și acum încă mai avem orădeni țărani, care odată cu abandonarea navetei n-au reușit să lase opincile la barieră și accentul pe imaș. Dar, să fim realiști, era imposibil ca într-o singură generație, care la scara istoriei e o clipă, să renunți la celebrul „inghi mei” sau la inegalabilul „f… mamă, o ba”.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Cum ar putea, oare, o clasă politică, clădită ea însăși pe impostură și mediocritate, să instituie norme și criterii de selecție pe care chiar ea le-ar pica, cu brio? Răspunsul este, totuși, la îndemână: prin simpla transparentizare, pe care o cerem cu toții, și noi, cei din mass-media, și generațiile mai tinere, și Uniunea Europeană, în care ne-am zorit să intrăm, atrași de avantaje, nu de rigori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ce-a făcut şeful CJ Bihor săptămâna trecută, când a prezentat cele 12 criterii pentru alocarea banilor către primăriile din judeţ, este începutul celei mai importante reforme administrative din ultimii 30 de ani. Poate singura pe bune, nu formală, pentru că ţinteşte la rădăcina relelor din administraţia noastră. Dacă va fi adoptat - şi va fi - setul de reguli va scoate Bihorul, pur şi simplu, din feudalismul politic în care băltesc, de fapt, toate judeţele, oraşele şi comunele României.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Sunt un fan mărturisit al instrumentelor digitale făcute să ne ușureze viața. Nu am mai plătit o factură la ghișeu de câțiva ani, evitând să pierd timp prețios și să văd fețe acre și plictisite dincolo de un geam de sticlă. Cumpăr de pe internet de câte ori am ocazia, comunic fervent prin mesaje și emailuri cu cei pe care nu îi pot întâlni, mă informez de pe diverse site-uri și platforme. Internetul îmi este util, chiar indispensabil, în toate activitățile profesionale, așa că îmi recunosc dependența de el.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre inițiativa lui Ilie Bolojan de a reduce organigrama Consiliului Județean Bihor la jumătate?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Având în vedere faptul că în curând chiar se vor desfăşura alegeri parlamentare în România, în ciuda crizei sanitare, cred că este important să se cunoască cele mai importante aspecte prevăzute în Constituţie în legătură cu rolul şi activitatea Parlamentului, precum şi cu statutul senatorilor şi deputaţilor. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Prevenirea gripei se efectuează prin utilizarea vaccinurilor cu virus inactivat. Aceste vaccinuri sunt preparate din virusuri gripale de tip A şi B ce au circulat în sezonul precedent. Dacă tipul de virus circulant în momentul vaccinării este strâns înrudit cu cel din compoziţia vaccinului, se realizează o protecţie de 50-80% faţă de infecţie.
17 Iunie 2011, 07:34

Jurnal de Bihorel

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Luni

Vio către Ghiusi: "Cum ţi-ai petrecut sfârşitul de săptămână?". "Grozav! Nemaipomenit, numai că ieri am fost să dau la raţe". "Chiar aşa tare te-ai îmbătat?". "Nu, mă! Am dat la raţe nişte bani, că era un concurs caritabil pe Criş. Cumpărai o raţă şi, dacă ajungea prima la finiş, proprietarul câştiga o excursie în Ungaria". "Şi?". "Şi ce voiai? Tu când ai dat la raţe, ai câştigat ceva?".

Marţi

Prefectul era fericit. "Gata, am desfiinţat magazinele de etnobotanice!". "Asta înseamnă că tinerii care vor să se drogheze trebuie să cumpere marfa pe net?". "Asta-i treaba lor. Doar n-ai vrea să desfiinţez şi internetul?". "Noroc că există o lege a compensaţiei. Dispare sarea de baie şi apare E.Coli de castraveţi. Efectele sunt cam aceleaşi".

Miercuri

Tanti Zoe despre ştrandurile pentru pensionari: "Abia acum văd administratorii ce tragedii se pot petrece?! De multă vreme nu mai sunt grilaje pe ţevile de evacuare!". "Şi cum de nu s-a sesizat nimeni până acum?". "Păi, la ce slăbiţi sunt pensionarii, aceştia sunt absorbiţi şi prin ţeavă, şi prin grilaj. Dar cine să mai verifice la staţia de epurare câţi bătrâni au dispărut?".

12 Mang_jurnal.jpgJoi

Alianţa USL merge unsă, la fel ca elelctoratul. Senatorul PSD a imaginat un chestionar în care partea cea mai interesantă e tombola. "Eu nu-s ca fraierii de la PDL, care împart electoratului găleţi şi pelerine". "Ce vrei să zici?". "Am hotărât să dau electrocasnice, că pe seceta asta n-ai ce face cu găleţile. Mai ales că e foamete şi nici n-au după ce bea apă".

Vineri

La echipa de fotbal e jale mare. Antrenorul era foc şi pară pe Federaţie. "Suntem o ţară de tâmpiţi. Păi ce, ministrul de Interne, de exemplu, are licenţă? N-are. Primarul Vanghelie are licenţă? N-are nici Bacul". "Şi ce veţi face?". "Te poţi pune cu şeful Comisiei? N-ai auzit că-l cheamă Duru, care rimează cu partea corpului cu care gândeşte?"...

Sâmbătă

Prietenul Nae de la Poliţie era bulversat. "Ne-au tăiat deja banii de hrană. În plus, se vor face reduceri masive de personal". "Asta-i societatea capitalistă!", i-am zis, iar el s-a plâns: "Ce să mai reducă, frate, de noi? Nu-i destul că oricum suntem reduşi?".

Duminică

Plouă. Semn de belşug. Întrebaţi-i pe cei care au magazine în pasajul de la Crişul Universal.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
BRAVOOO
frumos ne ati mai inviorat:)) GIMNASTICA de dimineata :RASUL
Postat 17 Iunie 2011, 08:24 de anca
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1013 RON
  • 1 EUR = 4.8732 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON