URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Ianuarie 2019, 21:00

În Bihor numărul infecţiilor acute respiratorii este în creştere. Cum poți evita să te îmbolnăvești

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Evoluţia numărului îmbolnăvirilor prin infecţii acute respiratorii la populaţia judeţului Bihor se află „în limitele intervalului de valori specific sezonului (aşteptat)”, a comunicat, marţi, Direcţia de Sănătate Publică, precizând că „pentru sezonul 2018/2019 nu au fost cazuri de gripă la populaţia judeţului Bihor”.

Infecţiile respiratorii, mai multe

Potrivit informaţiilor transmise de DSP Bihor, Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică şi Control Boli Transmisibile a raportat pentru prima săptămână a acestui an mai multe cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, şi anume 2.639, faţă de săptămâna precedentă, adică ultima săptămână a anului 2018, când au fost înregistrate 2.180 de cazuri, dar şi faţă de perioada similară a anului trecut, adică prima săptămână din ianuarie 2018, când erau raportate 2.593 cazuri.

Din cele 2.639 cazuri înregistrate în prima săptămână a acestui an, au necesitat internare 105 cazuri.

În ce priveşte cazurile de pneumonie şi bronhopneumonie, 616 la număr (din care 178 au necesitat internare), acestea sunt în scădere faţă de săptămâna precedentă (în ultima săptămână a anului trecut fiind 670 cazuri), valoarea fiind mai mică şi decât cea înregistrată în perioada similară a anului 2018 (când erau consemnate 673 cazuri).

Pe de altă parte, DSP Bihor informează că în acest sezon nu a fost înregistrat în judeţ niciun caz de gripă.

Recomandările specialiştilor

În context, specialiştii în sănătate publică îşi înnoiesc sfaturile pentru evitarea îmbolnăvirilor specifice sezonului rece:

- aprovizionarea cu alimente pentru o perioadă mai lungă de timp, pentru a evita deplasările în frig. Bolnavii care nu se pot deplasa şi/sau căra greutăţi trebuie ajutaţi de persoane din proximitate (vecini, rude etc.);

- aprovizionarea cu medicamente pentru o perioadă mai lungă de timp;

- asigurarea unei linii telefonice funcţionale, un apel de urgenţă fiind adesea vital în salvarea vieţii;

- persoanele la risc trebuie să păstreze contactul cu rudele sau vecinii şi să solicite ajutor în caz de nevoie.

În locuinţe sunt recomandate următoarele măsuri:

- menţinerea unei temperaturi de cel puţin 19 grade Celsius în dormitor;

- verificarea atentă a sistemelor de încălzire înainte de utilizare şi periodic în timpul utilizării, pentru prevenirea incendiilor, intoxicaţiilor cu monoxid de carbon;

- în caz de folosire a pernelor electrice pentru încălzire, acestea trebuie decuplate de la priză înainte de somn, pentru a preveni arsurile sau incendiile;

În cazul în care este necesară părăsirea locuinţei în condiţii de ger, sunt recomandate următoarele măsuri:

- acoperirea riguroasă a capului (prin această zonă se pierde 30% din căldura corpului);

- protejarea feţei, în special în partea inferioară la nivelul gurii şi nasului;

- echiparea cu haine groase şi călduroase, de preferat mai multe rânduri de haine una peste alta, pentru a menţine mai bine căldura;

- păstrarea mănuşilor pe mâni, pentru protejarea căldurii de la nivelul mâinii şi degetelor;

- mersul în ritm egal, fără efort crescut. În timpul mersului trebuie acordată atenţie porţiunilor cu gheaţă de pe traseu, în vederea prevenirii alunecării (căderilor) şi fracturilor membrelor;

- evitarea călătoriilor lungi cu automobilul şi planificarea traseului deplasării în funcţie de starea drumurilor. Autovehiculele trebuie să fie dotate specific sezonului de iarnă pentru optimizarea deplasărilor şi evitarea accidentelor;

- copiii nu trebuie să fie lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate sau să fie transportaţi pe distanţe lungi în vehicule fără posibilităţi de climatizare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON