URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Mai 2019, 10:30

Ilan Laufer, anchetat pentru evaziune fiscală și gestiune frauduloasă. Fostul ministru ar fi adormit la audieri

Ilan Laufer, anchetat pentru evaziune fiscală și gestiune frauduloasă. Fostul ministru ar fi adormit la audieri captură Digi24
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ilan Laufer, fostul ministru PSD al Mediului de Afaceri, iar acum  şef al Departamentului PSD pentru Mediul de Afaceri, a fost audiat, joi, timp de mai bine de 5 ore, la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, în dosarul lui Carmen Adamescu, fiind suspectat de complicitate la gestiune frauduloasă şi evaziune fiscală. Obosit după mini-vacanţa de 1 Mai, pe care a petrecut-o pe litoral,  Laufer ar fi adormit la audierile de la poliţie.

Potrivit Libertatea.ro, în acest dosar, Carmen Adamescu este inculpat, Laufer şi Andreea Bănică, funcţionar la Unirea Shopping Center, sunt suspecţi. 

Conform sursei citate, acuzaţia de complicitate la gestiune frauduloasă a fost formulată faţă de Ilan Laufer întrucât, în calitate de administrator la două societăţi, ar fi sprijinit-o pe Carmen Adamescu în administrarea bunurilor Unirea Shopping Center, producând pagube societăţii, în cuantum de peste 5.800.000 de euro. Concret, cei care doreau să închirieze spaţii în Unirea încheiau mai întâi contracte subsecvente cu societăţile administrate de Ilan Laufer, contra unor sume mari de bani, iar ulterior, acesta i-ar fi ajutat să închirieze spaţiile în Unirea, la sume modice. Sumele astfel obţinute erau transferate către patru societăţi din Cipru şi Elveţia, de unde erau ulterior retraşi, prin încheierea cu aceste firme a unor contracte fictive de consultanţă, comision şi intermediere. Banii rezultaţi ar fi ajuns la Carmen Adamescu, susţin anchetatorii.

Libertatea mai notează că, legat de acuzaţia de evaziune fiscală, pentru a nu achita taxele şi impozitele pe profit pentru o societate pe care o administra, Ilan Laufer ar fi majorat cheltuielile, prin încheierea şi înregistrarea în evidenţa contabilă a unor contracte fictive de consultanţă, cu cele 4 firme din Cipru şi Elveţia. Prejudiciul total în cauză este de 90.684.632 de lei (19.088.688 de euro), anchetatorii instituind măsuri asigurătorii asupra unor imobile aparţinând persoanelor cercetate.

Sunt nevinovat, nu am adormit

Fostul ministru Ilan Laufer a declarat, joi, la ieşirea de la audieri, că în dosar este vorba despre relaţii comerciale între companii din anul 2009 şi că va oferi mai multe detalii după ce va avea acces la dosar.

"Sunt total nevinovat, vă spun cu mâna pe inimă", a susţinut el.

Ilan Laufer a declarat, la ieşirea de la audieri, că a fost chemat pentru prima dată şi a mers împreună cu avocatul, iar după ce vor avea acces la dosar va putea oferi detalii.

Răspunzând întrebărilor jurnaliştilor, Laufer a spus că nu a adormit la audieri, dar că este obosit întrucât a venit de pe drum.

"Din punctul meu de vedere sunt nevinovat, complet nevinovat, mi se par total ridicole aceste acuzaţii, dar urmează împreună cu avocatul să analizăm şi să revenim. (...) Sunt total nevinovat, vă spun cu mâna pe inimă", a afirmat el.

Ilan Laufer este consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă. Numirea sa a venit la scurt timp după ce acesta l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis de antisemitism, deoarece a refuzat să-l numească în funcţia de ministru al Dezvoltării Regionale. Recent, PSD l-a numit pe Ilan Laufer la coordonarea Departamentului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat din cadrul Consiliului Naţional al PSD.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Hopa
Lasati-l pe nebunul așa sa fure, că altfel ne spune că suntem rasiști.
Postat 03 Mai 2019, 11:27 de Sandu1206
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON