URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 10 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
17 Mai 2017, 11:48

Digi Communications, start la Bursa de Valori Bucureşti!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Acţiunile DIGI Communications, unul dintre principalii furnizori de servicii de telecomunicaţii din România şi Ungaria, controlat de magnatul orădean Zoltan Teszari, sunt tranzacţionate, începând de marţi, la Bursa de Valori Bucureşti, sub simbolul DIGI.

Potrivit site-ului Digi24.ro, listarea Digi a fost cea mai mare ofertă de pe BVB din ultimii trei ani. Preţul acţiunilor DIGI a ajuns la un maxim de 43,6 lei per acţiune, în condiţiile in care preţul Ofertei Publice Iniţiale a fost stabilit la 40 de lei pe acţiune.

"Preţul acţiunilor în cadrul ofertei a fost de 40 lei / acţiune. La acest preţ, valoarea ofertei a fost de peste 944 milioane lei (207 milioane euro)", arată un comunicat al Bursei de Valori Bucureşti.

Ofertă Publică Iniţială s-a derulat în perioada 28 aprilie - 10 mai, fiind oferite în total 23,91 milioane de acţiuni, reprezentând 25,6 % din numărul total de acţiuni emise de companie.

85% dintre titluri au fost destinate investitorilor instituţionali, iar 15% populaţiei, mai arată Digi24.ro.

La rândul său, BVB precizează că Citigroup Global Markets Limited şi Deutsche Bank AG, London Branch au acţionat în calitate de Coordonatori Globali Comuni şi au intermediat oferta împreună cu BT Capital Partners S.A., Raiffeisen Bank S.A., Société Générale S.A./BRD – Groupe Société Générale S.A. şi Wood & Company Financial Services.

"Listarea pe Bursa de Valori Bucureşti este un moment important pentru istoria companiei noastre şi pentru planurile ambiţioase de viitor. Oferta DIGI Communications a fost un succes fără precedent, fapt dovedit de interesul foarte ridicat atât pe tranşa de retail, cât şi pe cea instituţională. Le mulţumim tuturor investitorilor pentru încrederea acordată, atât celor care au fost alături de noi până în acest moment, cât şi celor care ni se alătură pe drumul pe care pornim astăzi. Privim cu mare încredere către viitor şi promitem să continuăm să fim un reper şi un lider în inovaţie în industria noastră," a declarat Serghei Bulgac, CEO Digi.

La rândul său, preşedintele BVB, Lucian Anghel, a precizat că "piaţa de capital din România stabileşte noi recorduri şi face paşi rapizi spre un nou statut, devenind astfel mai atractivă atât pentru companiile care vor să se listeze, cât şi pentru investitorii care vor să-şi diversifice portofoliul sau să facă primul pas spre piaţa de capital". "Suntem convinşi că listarea DIGI va îndemna şi alte companii antreprenoriale să urmeze acest model şi să se listeze la bursă pentru accesul la capitalul oferit de investitori atât de necesar dezvoltării într-un mediu economic extrem de competitiv la nivel local şi internaţional," a spus preşedintele BVB.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON