URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Iunie 2010, 09:31

Detectează cancerul cu şase ani înainte!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Medicii oncologi de la Universitatea Nottingham au pus la punct un nou test sangvin capabil să detecteze în stadii timpurii cancerul pulmonar şi cel mamar - maladii care fac în Marea Britanie aproape 50.000 de victime în fiecare an.

Diagnosticarea cancerului în stadii timpurii, atunci când maladia poate fi tratată mult mai uşor, ar putea salva mii de vieţi şi i-ar putea scuti pe mulţi pacienţi de durerea şi stresul resimţite de-a lungul chimioterapiei.

În multe cazuri, pacienţii nu prezintă simptome decât în stadii avansate ale cancerului, ceea ce înseamnă că această maladie este de obicei diagnosticată atunci când e deja prea târziu.

Tehnicile actuale de diagnoză, precum cele de radiografiere şi biopsiile, se concentrează asupra tumorilor deja existente. Noul test sangvin creat de cercetătorii britanici poate să detecteze anumiţi markeri cu mult timp înainte ca boala să cauzeze vătămări iremediabile în organism.

Testul Oncimmune este capabil să identifice acele semnale care indică prezenţa în sânge a cancerului în fază germinală. Aceste semnale, generate de sistemul imunitar, pot fi identificate cu până la şase ani înainte de declanşarea cancerului, iar acest lucru este posibil prin recoltarea a doar câtorva mililitri din sângele pacientului.

John Robertson, medicul britanic care a avut nevoie de peste 15 ani pentru a concepe acest test revoluţionar, a declarat: "Am început să înţelegem carcinogeneza într-un fel în care nu l-am cunoscut niciodată până acum - văzând ce tip de proteine se dezvoltă în mod greşit şi în ce fel sistemul nostru imunitar reacţionează".

Prezentarea oficială a noului test va avea loc în cadrul conferinţei anuale organizate de American Society of Clinical Oncology, săptămâna viitoare, la Chicago.

Testul este de două ori mai performant în detectarea cancerului pulmonar comparativ cu tomografiile şi la fel de performant în detectarea cancerului mamar în cazul tinerelor femei cu ajutorul mamografiilor.

Testul destinat diagnosticării cancerului pulmonar este deja utilizat în SUA şi va fi disponibil în Marea Britanie începând din prima jumătate a anului 2011, adresându-se în special fumătorilor şi celorlalţi pacienţi expuşi unui risc crescut de îmbolnăvire. Testul destinat diagnosticării cancerului mamar va fi disponibil pe piaţă începând din a doua jumătate a anului viitor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON