URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 06 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
21 August 2017, 11:35

CSM Digi Oradea va juca direct în turul II preliminar al Ligii Campionilor Europeni la polo!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Formaţia bihoreană de polo CSM Digi Oradea, vicecampioana României, este calificată direct în cel de-al II-lea tur preliminar din Liga Campionilor Europeni. Anunţul a fost făcut de către Liga Europeană de Nataţie, la sfârşitul săptămânii.

Startul campaniei continentale pentru formaţia antrenată de către Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu se va da la sfârşitul lunii septembrie. Turul al II-lea preliminar în Liga Campionilor se va desfăşura sub formă de turnee ce vor avea loc în locaţii care vor fi stabilite ulterior. Cert este însă că turul al II-lea preliminar se va desfăşura între 29 septembrie şi 1 octombrie.

Primul tur preliminar este programat în perioada 15-17 septembrie, iar sistemul de desfăşurare al acestuia este sub forma a trei turnee, programate a avea loc în Bosnia, Franţa şi Israel. Fiecare grupă va avea patru sau cinci echipe, iar apoi, primele două clasate în fiecare grupă se vor califica în cel de-al II-lea tur preliminar.

Celor şase echipe calificate din primul tur preliminar, alături de CSM Digi Oradea, li se vor alătura următoarele echipe în turul al II-lea: Mladost Zagreb (Croaţia), CN Marseille (Franţa), ASC Duisburg (Germania), Vouliagmeni (Grecia), Eger (Ungaria), AN Brescia (Italia), UZSC Utrecht (Olanda), Spartak Volgograd (Rusia), Vojvodina NoviSad (Serbia) şi CN Sabadell (Spania).

După cum notează site-ul clubului CSM Oradea, în turul al II-lea al Ligii Campionilor Europeni la polo vor fi patru grupe (tot atâtea locaţii pentru desfăşurarea turneelor). Una dintre grupe va avea cinci echipe, iar celelalte trei vor fi alcătuite din patru echipe fiecare.

Primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în turul al III-lea, care se va desfăşura sub formă eliminatorie. Meciurile se vor disputa pe 14 şi 18 octombrie. Apoi, învingătoarele se vor califica în grupele Ligii Campionilor, programate să înceapă pe 25 octombrie.

Echipe calificate direct în grupele Ligii Campionilor la polo sunt: Jug Dubrovnik (Croaţia), ON Nice (Franţa), Spandau Berlin (Germania), Waspo Hannover (Germania), Olympiacos Pireu (Grecia), Szolnok SK (Ungaria), Pro Recco (Italia), AZC Alphen (Olanda), Steaua Bucureşti (România, Dinamo Moscova (Rusia), Partizan Belgrad (Serbia) şi CNA Barceloneta (Spania).

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5844 RON
  • 1 EUR = 4.9672 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON