URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 14 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Iulie 2020, 07:57

Crinul... ilegal: Loto-milionarul Ienciu din Marghita şi-a ţinut restaurantul deschis în timpul pandemiei (FOTO / VIDEO)

Crinul... ilegal: Loto-milionarul Ienciu din Marghita şi-a ţinut restaurantul deschis în timpul pandemiei (FOTO / VIDEO) LEGEA LOCULUI. Servitul mesei în interior, precum şi fumatul sunt interzise prin lege, dar nu şi la Crinul Imperial din Marghita. "Nu se fumează, doar cât se serveşte masa. În rest, e local de fumători", a explicat o chelneriţă pe care reporterul BIHOREANULUI a atenţionat-o, degeaba, să ţină cont măcar de faptul că în sală sunt şi copii. "Sunt ţigani, doar n-o să mă cert cu ei", a dat din umeri şi patronul, ca şi cum regulile le fac clienţii...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pandemia Covid a tras obloanele localurilor publice vreme de două luni. Pentru a evita răspândirea virusului, s-au închis mall-uri, cluburi, cafenele, săli de evenimente şi restaurante, iar  autorităţile au promis că vor fi cu ochii pe cei care încalcă legea.

BIHOREANUL a descoperit, însă, că un restaurant din Marghita a ignorat toate interdicţiile, funcţionând după propria lege. În timp ce localurile concurente s-au închis, Crinul Imperial şi-a continuat activitatea şi în perioadă de "prohibiţie". Şi nu doar ca restaurant, ci şi ca sală de evenimente, unde s-au organizat botezuri şi alte petreceri. Patronul localului e un personaj celebru, ajuns milionar la Loto 6/49 acum 17 ani şi, de atunci, vestit în zonă pentru atitudinea sfidătoare faţă de orice regulă…

Legea în "alertă"

Din 16 martie, când a intrat în vigoare starea de urgenţă instituită prin decret prezidenţial şi până în 14 mai, afacerile HoReCa au fost suspendate. Apoi, s-a intrat într-o aşa numită stare de alertă, cu reguli mai relaxate, dar tot cu anumite interdicţii, menite să oprească răspândirea comunitară a noului coronavirus.

Ultimul act normativ, Hotărârea de Guvern nr. 476/2020, în vigoare şi în prezent, permite, de pildă, participarea la evenimente private în spaţii închise pentru cel mult 20 persoane, respectiv 50 în spaţii deschise (terase), cu condiţia să stea cel mult 4 la o masă. Potrivit HG, restaurantele şi cafenelele din interiorul clădirilor rămân închise, chiar şi în hoteluri sau pensiuni, unde clienţii pot fi serviţi doar pe terase ori în camere, în regim de room-service. Legea stabileşte şi norme sanitare obligatorii, atât pentru clienţi, cât mai ales pentru angajaţii din domeniu, care trebuie să poarte mănuşi şi mască de protecţie şi să li se măsoare temperatura la intrarea în tură.

Orice abatere se sancţionează cu amenzi, aplicabile pe de o parte clienţilor (între 500 şi 2.500 lei), iar pe de alta proprietarilor de localuri găsiţi cu probleme (de la 2.000 la 10.000 lei), reduse la jumătate dacă sunt plătite în termen de 15 zile. 

Legea e pentru căţeii

Majoritatea patronilor de localuri, săli de evenimente şi centre comerciale s-au conformat, chit că unii au trebuit să-şi trimită angajaţii în şomaj tehnic ori chiar să-i concedieze. Există, însă, şi excepţii, şi nu lăudabile, ci din contră...

Unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Marghita, Crinul Imperial, a funcţionat în toată această perioadă, sfidând deci toate interdicţiile şi fără să fi fost controlat vreodată. În 21 iunie, de pildă, aici s-a organizat un botez pentru 90 persoane, pe 26 iunie un majorat cu 180 invitaţi, la fel şi pe 9 iulie, ultima petrecere fiind dedicată fiicei unuia dintre membrii formaţiei Lotus din oraş. Singura condiţie impusă clienţilor a fost să fie discreţi, să nu facă fotografii şi să nu le posteze pe Facebook, motivul fiind evident.

Pe lângă evenimentele private, restaurantul a rămas deschis şi clienţilor de zi cu zi, servind cafea, băuturi şi mâncare nu doar pe terasă, ci şi în interior. Au constatat acest lucru chiar reporterii BIHOREANULUI care, vinerea trecută, la prânz, au găsit localul plin cu muşterii veniţi la meniul zilei, serviţi de două chelneriţe care n-aveau nici măcar în buzunare mănuşile şi măştile obligatorii. Şi asta, într-o zi cu număr record de cazuri Covid-19 în toată ţara. Culmea, deşi pe uşă era afişat vizibil că "Fumatul este interzis", nimeni nu ţinea cont de interdicţie. 

"Stai acolo, mânca-ţi-aş!"

Căutat telefonic ca să se justifice, patronul localului, Valerian Ienciu (foto), a pretins iniţial că toate abaterile sunt "o minciună", până când a aflat că reporterii erau chiar la faţa locului. "Staţi acolo, mânca-ţi-aş, că vin!", a spus bărbatul, care în câteva minute a şi ajuns la restaurant ca să se dea în spectacol. În faţa clienţilor, a fluturat caietul cu evidenţa donaţiilor făcute pentru săraci şi o bâtă de baseball inscripţionată, sugestiv, "Poliţia locală".

"Asta e Poliţia mea. Cu asta aplic legea!", a strigat afaceristul, schimbând permanent tema discuţiei, de la nereguli, fumat, măşti şi clienţi indisciplinaţi, petreceri clandestine, la afaceri "care merg prost" şi la cei 75 angajaţi pe care "îi ţine" cu salarii. "Nu ştiţi dumneavoastră cum merg treburile în ţara asta", s-a răţoit Ienciu. Întrebat, insistent, de ce nu respectă interdicţiile la fel cum fac alţi agenţi economici, unii cu riscul de a ajunge cu afacerile pe butuci, bărbatul a răspuns cu o întrebare retorică: "Da’ ce, vreţi să dau şi eu faliment?...". 

"E om de treabă" 

Cum a reuşit Crinul Imperial să funcţioneze clandestin în cele două luni ale stării de urgenţă, sub nasul autorităţilor locale obligate să verifice respectarea legii? Primarul Marghitei, Pocsay Zoltán (foto), aruncă responsabilitatea în curtea Poliţiei naţionale, care i-ar fi luat în subordine şi pe poliţiştii locali. "E treaba lor să verifice, nu a mea, nu pot eu să le spun ce să facă. Îl cunosc bine pe domnul Ienciu, are apucăturile lui, dar e un om de treabă. Când are o dambla, nu prea gândeşte", a ţinut să sublinieze edilul, negând însă că l-ar fi protejat în vreun fel pe milionar.

Documentele indică, însă, contrariul. În februarie 2018, când Ujvárosi Márk, inspector în cadrul Poliţiei Locale, s-a plâns Consiliului Local Marghita că afaceristul l-a îmbrâncit şi înjurat fiindcă l-a atenţionat să nu mai permită fumatul în restaurant, aleşii, în frunte cu primarul, l-au rugat să-i "acorde încă o şansă" milionarului.

Amenzi cu negocieri

"Domnul Ienciu este un om recalcitrant, dar are investiţii serioase în oraşul nostru. Domnul primar propune să i se acorde încă o şansă şi nu doreşte să-l acţioneze în instanţă pentru ultraj", se precizează în procesul verbal al şedinţei în care poliţistul a informat aleşii că există "nenumărate sesizări că la respectiva unitate se fumează, celelalte unităţi pierzându-şi clientela din această cauză".

Răspunsul? Consilierul local Florian Ciora a fost de părere că "domnul Ienciu a vorbit urât, dar are de plătit angajaţi, plăteşte dări, nu este rău intenţionat" şi i-a cerut poliţistului "să-l mai ierte o dată, promite că nu mai intervine altă dată pentru dânsul dacă se constată că încalcă legea". Singurul care i-a luat partea poliţistului a fost Marcel Sas Adascaliţii, care a subliniat că acesta "este garantul legii" şi l-a încurajat "să nu închidă ochii", căci "respectarea legii nu este o chestiune de negociere între Poliţia Locală şi Consiliul Local". 

Dacă-i musai, se poate 

Lucrurile au rămas în coadă de peşte, iar loto-milionarul a continuat să sfideze legea până vinerea trecută când, după vizita BIHOREANULUI, un eveniment privat programat în aceeaşi seară, tot o petrecere de majorat, nu s-a mai ţinut, subit, în incinta restaurantului, ci pe terasă şi în parcarea unităţii.

Asta poate şi pentru că în seara respectivă erau anunţate controale ale Poliţiei pentru verificarea modului în care comercianţii şi consumatorii respectă regulile specifice stării de alertă. Deloc surprinzător, de data asta oamenii legii n-au găsit nicio neregulă la localul lui Ienciu. Numărul participanţilor a fost sub 50, toţi aşezaţi regulamentar, câte 4 la masă, iar personalul dotat cu măşti şi mănuşi.

Nu-i de mirare, aşadar, că pentru prima dată de la declanşarea pandemiei, Valerian Ienciu şi-a pozat platourile, mesele şi clienţii, anunţând mândru pe Facebook: "Chef în aer liber. Respectăm distanţa socială!". De văzut cât o să-l ţină "respectul"...


NOROCOSUL
Din falit, milionar

Marghiteanul Valerian Ienciu este un personaj insolit, despre care BIHOREANUL a mai scris în urmă cu mai mulţi ani, după ce a câştigat un pot considerabil la Loto 6/49, şi anume 1,6 milioane de lei şi un apartament cu 3 camere în centrul Bucureştiului.

Când a dat norocul peste el, în vara anului 2003, bărbatul avea un mic magazin de piese auto aflat în prag de faliment. După cum a dezvăluit la acea vreme, Ienciu a jucat numere legate de evenimente din familia sa, într-o schemă combinată, iar cu banii câştigaţi, în doar 3 ani, s-a redresat şi chiar şi-a triplat averea. Şi-a cumpărat propriul spaţiu pentru magazin, a deschis o firmă de construcţii şi, apoi, şi-a ridicat un hotel la marginea oraşului, plus un restaurant cu terasă pe care le-a botezat "Crinul Imperial", încredinţând administrarea acestuia soţiei şi celor trei fiice.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Alți sunt pe butuci!
In curând toată tara o sa fie pe butuci gândiți-vă ce înseamă sa plătești 75 de angajați taxe la stat apoi 75 de angajați au un salariu cu care trăiesc ei si familia lor, nu sunt nici PSD ist nici filorus nici pro rus nici agent al rușilor sputnik etc nu spun ca virusul nu exista nu spun ca nu e foarte contagios, periculos ca au murit mulți oameni bine aici sunt ceva semne (metastaze sau altceva foarte GRAV) dar a murit de corona ca asta e ! Tre sa fie mulți morți sa creeze panica multă, nu degeaba a băgat Sica 40 de meleoane în media apoi masca purtata 8-10 ore cam cât de sănătos este oare ??? Da sau cumpărat multe și scumpe trebuie vândute ca de la 50 de bani acum costa 3,4,5 lei câți sau îmbogățit din asta, cât te protejează cu adevărat uni o poarta din martie au spălat-o, călcat-o o au pe bot dar cât protejează ea de fapt și eu care nu sunt bolnav la ce ma ajuta, da ala care e bolnav sa o poarte sa stea acasă sau în spital da ccr și avocata așa-zisa a poporului le-a dat drumul acasă iar parlamentari se joaca hopa mitica, apoi toate bălbele autorităților și în final ce înțeleg eu cand îl vad pa Sica, țurcana și alți cu țigareta în mana și whiskey ul pe masa fără masca și distanțare sociala la guvern, apoi ieși afara cu masca sa te vadă fraierii ce ziceți???? Cât de credibili sunt acești oameni??? Cât se împrumută câțu mațu datorii pe care nici nepoti noștri nu le vor putea plati ce ziceți???. Sa nu mai zic de mitici care rup șosele la mare și munte acolo mergeti sa vedeți reguli respectate.
Postat 14 Iulie 2020, 09:49 de sss
...
La noi, Oradea, totul ok? Restaurant pe Republicii, te freci la umeri cu cel din spate, se stă înăuntru când plouă, nu vorbesc de servire. Apăi ori îi lege pentru toți, ori deloc.
Postat 14 Iulie 2020, 08:22 de oradeaveche
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON