URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 05 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Noul inspector general şcolar, Virgil Blage, e atât de vechi în sistem încât nu se teme că, dacă-l dărâmă, o să-i cadă și lui în cap. Cu trei ani înainte de pensie își permite să spună ce crede și ce știe. Nu e un politruc obligat să-și calculeze cu exactitate pașii ca nu cumva să-l tragă tovarășii de drum pe linie moartă. A recunoscut că sistemul școlar din care și el face parte e atât de șubred, că și-a trimis copilul la școală în străinătate...
Zic şi eu
Adrian Cris
Place sau nu, e o realitate: de la apariţia sa în viaţa publică a Bihorului, Ilie Bolojan domină administraţia (mai ales) şi (ulterior) politica locală. Mai mult, a devenit un model şi la nivel naţional (din păcate nu prea copiat), prin rezultate precis măsurabile (unii zic că-i floare la ureche să faci orice cu fonduri europene, dar dacă-i aşa, alţii de ce nu-s în stare să le acceseze?). 
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Refluxul gastroesofagian constă în reîntoarcerea conţinutului gastric sau duodenal în esofag şi reprezintă, probabil, cea mai frecventă afecţiune digestivă. Cauza cea mai importantă este insuficienta contracţie a sfincterului esofagian inferior (un "inel" muscular care închide esofagul inferior, nepermiţând alimentelor în curs de prelucrare din stomac să ajungă în esofag şi chiar în cavitatea bucală).
04 Iulie 2019, 10:15

Criminalul din Făget a fost prins după 18 ore de căutări. A spus că a făcut totul "din cauza unei icoane dintr-o cameră" (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ionel Boldea, atacatorul care, miercuri, a omorât în bătaie un bărbat şi a rănit alte persoane, a fost prins în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 2, după circa 18 ore de căutări, în apropierea casei sale din localitatea timişeană Bichigi. 

El n-a opus rezistenţă şi le-a spus poliţiştilor care l-au întrebat de ce a comis atacurile şi crima că a acţionat "din cauza unei icoane dintr-o cameră", care i-ar fi dat "o forţă inumană".

Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, miercuri dimineaţa, în momentele în care a comis atacurile, Ionel Boldea de afla sub influenţa unor substanţe stupefiante.

Când a fost prins, criminalul în vârstă de 33 de ani se afla într-o maşină. Potrivit mediafax.ro, bărbatul a fost capturat de un echipaj al Poliţiei de Frontieră, aflat la filtru. Oamenii legii au observat cum se apropie o maşină cu farurile stinse şi i-au făcut semn şoferului să oprească.

Imediat după ce a fost încătuşat, Ionel Boldea a fost întrebat de către poliţişti de ce a recurs la gesturile comise miercuri. El a spus că "din cauza unei icoane dintr-o cameră. Icoana de argint m-a făcut să ies din casă la şase dimineaţa şi să am o forţă inumană. Am dat cu piciorul, am spart capul unei femei, am spart capul unui om. Nu mă agresaţi că mă gândesc rău. Nu am vrut, dar am fost forţat de situaţie să fac rău", după cum se poate vedea din filmările făcute publice în urma capturării.

(sursa video: Lugoj Info)

Ionel Boldea le-a declarat poliţiştilor că are în buzunar trei mere, un pahar gol şi 580 de lei.

După ce a fost prins de poliţişti, bărbatul a fost dus la Spitalul Municipal Timişoara, pentru a i se recolta probe biologice.

Miercuri dimineaţa, Boldea a atacat un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, aflaţi la jogging într-un parc din oraşul Făget. Pe bărbat l-a omorât în bătaie, iar femeia a ajuns în stare gravă la spital.

Individul s-a deplasat cu o bicicletă spre localitatea Temereşti, iar pe drum a mai bătut trei persoane. Ulterior, a furat o maşină, cu care a lovit un bărbat. În încercarea de a-l prinde, poliţiştii au tras trei focuri de armă asupra maşinii, fără succes.

Criminalul a fost dus, joi, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, pentru a fi audiat. Este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de omor, tentativă de omor, vătămare corporală, furt şi conducerea unui vehicul sub influenţa stupefiantelor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
tipic militianului avid de putere
"Gura ma", "stai cuminte ca te impuscam" si alte asemenea expresii. Ala statea pe burta, nu se zbatea, nu se opunea, le zice clar ce are la el, militianu "gura ma". Acolo iti dai seama ca aia daca is singuri se kk pe ei de frica. 3 oameni cu genunchii pe unu care statea la incatusat si nu se zbatea deloc. In Canada, incidentul cu duba din Toronto, politistul (de ala adevarat, singur si cu dotare in materie de armament net superioara, avand la el pistol, pusca cu pump action si un M4 - ultimele erau in masina) il convinge pe atacator cu vorbe calme si pe un ton ferm sa lase pistolul jos si sa se predea, fara sa urle, sa se urce cu picioarele pe el sau alte asemenea comportamente de cimpanzeu. Oare cum s-ar vinde acest film ca pont la autoritatile europene si chiar si la CEDO ca sa ii civilizeze putin. NU IAU APARAREA CRIMINALULUI! Doar o reflectie asupra militienilor si comportamentului lor.
Postat 04 Iulie 2019, 11:32 de poiu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2813 RON
  • 1 EUR = 4.8319 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON