URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Februarie 2011, 14:30

Cornul şi laptele elevilor au ajuns obiecte de batjocură

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Programul "Cornul şi laptele" nu îşi atinge scopurile. Elevii de la ţară folosesc cornul şi laptele oferite de Guvern, adesea de slabă calitate sau stricate, pentru a hrăni animalele din gospodărie, cei de la oraş se bat sau joacă fotbal cu produsele, iar profesorii sunt frustraţi că au ajuns să împartă alimente. Aceste constatări se regăsesc într-o analiză privind impactul şi eficienţa programului realizată la sfârşitul anului 2009, în Bucureşti, Constanţa, Bacău, Iaşi şi Braşov.

Studiul scoate în evidenţă faptul că produsele sunt consumate într-o măsură mai mare la ţară, unde cornul şi laptele reprezintă o sursă importantă de hrană pentru familiile elevilor, în special în cazul copiilor de etnie romă care vin la şcoală motivaţi de această gustare. Dar chiar şi în aceste condiţii, mulţi dintre elevi refuză să mănânce produsele oferite, din cauza calităţii slabe a acestora. Majoritatea celor intervievaţi au spus de altfel că produsele din programul "Cornul şi laptele" au o calitate variind de la "proastă" la "sub orice critică".

Cum la ţară, însă, a arunca mâncarea este considerat a fi un "păcat", elevii care nu mănâncă gustarea "o duc acasă şi o dau la păsări sau la câini", spun profesorii. Astfel de cazuri sunt constatate mai ales atunci când laptele este înlocuit cu brânză topită, în ciuda faptului că nutriţioniştii nu recomandă copiilor acest din urmă produs.

Dacă în mediul rural cornul şi laptele sunt consumate totuşi în proporţie de 90%, chiar şi ca hrană pentru animale, la oraş procentul scade semnificativ, profesorii estimând chiar că mai mult de jumătate dintre elevi nu consumă alimentele. Aceştia se folosesc de corn şi lapte pentru a se bate sau a juca fotbal cu ele, aruncându-le de obicei la coş sau pe stradă. Copiii aleg să arunce cornul sau laptele şi pentru că s-au plictisit să mănânce acelaşi lucru în fiecare zi.

Profesorii din şcolile mari, cu foarte mulţi elevi, sunt nemulţumiţi şi ei de program, pentru că distribuirea produselor cade inclusiv în sarcina lor, solicitându-le timp şi efort suplimentar, iar cei de la ţară de faptul că trebuie să supravegheze igiena copiilor în şcoli unde există o singură chiuvetă.

Programul "Cornul şi laptele" a fost introdus în şcoli începând cu anul 2002, media beneficiarilor fiind de peste două milioane de copii anual.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Cornul şi laptele elevilor au ajuns obiecte de batjocură
stiti cine nu maninca???acei copii CARE ZILNIC PRIMESC DE LA PARINTI MININ 10 LEI PETRU GUSTARE,CREDETIMA RESTUL MANINCA.....DECI DACA NU ATI INTREBAT ELEVII CARE NU AU ACEST AVANTAJ(DE MINIM 10 RON)TACETI DRACULUI SI NUMAI SCRIETI PROSTII!!!!!!!!!!!va multumesc!
Postat 14 Februarie 2011, 17:21 de pocok
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON