URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 10 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Iulie 2022, 11:59

Conducerea județului vrea bani europeni cu care să angajeze o firmă care s-o ajute să acceseze... fonduri UE (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru a finanța a doua etapă de realizare a Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor, estimată la câteva zeci de milioane de euro, Consiliul Județean Bihor vrea să angajeze o firmă de consultanță care să-i facă proiectul și care, la fel cum s-a întâmplat în prima etapă, să fie plătită tot cu bani europeni.

Fonduri UE pentru gestionarea deșeurilor

Toți cei 27 de aleși ai bihorenilor prezenți la reuniunea de vineri a „parlamentului” bihorean au votat în unanimitate, la propunerea conducerii executive, un proiect pentru „Aprobarea depunerii, a valorii proiectului și a cheltuielilor legate de proiect pentru proiectul Asistență tehnică pentru pregătirea portofoliului de proiecte aferent investițiilor destinate Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor din județul Bihor”.

Dincolo de jargonul birocratic, este vorba despre „intenția conducerii CJ Bihor de a selecta, prin licitație, o firmă de consultanță care să întocmească întreaga documentație pentru toate investițiile prevăzute în Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor”, a explicat BIHOREANULUI vicepreședintele Mircea Mălan.

Concret, cu o sumă de maximum 8,213 milioane lei, cea mai mare parte obținută din fonduri europene (contribuția CJ Bihor urmând să fie de 164.270 lei cu TVA inclusă), administrația va contracta o firmă care să elaboreze un proiect pentru „accesarea de fonduri nerambursabile din Programul Operațional Infrastructură Mare” în vederea completării actualului SMID, realizat și el tot cu fonduri UE după ce, în vremea când județul era condus de Cornel Popa, CJ Bihor plătise în acest scop o firmă tot cu fonduri europene.

„Proiectul pentru etapa a II-a a SMID este prognozat spre 100 de milioane de euro”, spune vicepreședintele Mălan, din acești bani urmând să fie modernizate stații de tratare a deșeurilor la Aleșd și Valea lui Mihai, să fie dotate stațiile de sortare din Salonta, Marghita, Beiuș și Aleșd, să fie construită o nouă platformă de compostare a deșeurilor în Beiuș, să fie achiziționat un digestor pentru tratarea deșeurilor biodegradabile solide și lichide etc.

Noi centre pentru deșeurile voluminoase

În aceeași reuniune de vineri, aleșii bihorenilor au aprobat, tot în unanimitate, aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru înființarea, cu 37,826 milioane lei, a 16 noi centre pentru colectarea deșeurilor prin aport voluntar, unde locuitorii din tot atât zone să poată lăsa, gratuit, deșeurile voluminoase și pe care operatorii de salubrizare nu le ridică (cum ar fi anvelope, piese de mobilier, fier etc).

Cele 16 centre ar urma să fie înființate, pe suprafețe cuprinse între 4.118 și 26.446 metri pătrați, în Ceica, Popești, Sânnicolau Român, Sântandrei, Tinca, Valea lui Mihai, Tileagd, Săcueni, Oșorhei, Bratca, Vadu Crișului, Aleșd, Beiuș, Marghita, Salonta și Sânmartin.

Toate acestea ar urma să fie finanțate cu fonduri europene.

De menționat că în prezent sunt în stare avansată de amenajare patru centre de colectare prin aport voluntar, finanțate din bugetul CJ Bihor, în municipiile Beiuș, Salonta și Marghita, precum și în orașul Aleșd.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
E nevoie de o firma,....
.... una de top! Care sa faca un audiat la sange, sa-i ia la evaluat pe toti trantorii si pe toate curbele care cica se ocupa de accesarea fondurilor europene! E plin de ,,specialisti" in primarie, in cj, peste tot. Primii evaluati ar trebui sa fie sefii, birtasul, birtinezul.... Din cauza lor ne taie UE decontarile, ei i-au ales pe ,,specialisti", ei i-au stimulat cu tot felul de prime/sporuri fara a le cere rezultate.
Postat 09 Iulie 2022, 14:12 de pinonel
o firmă care s-o ajute să acceseze... fonduri UE
Pai asa fac si nemtii. Se creaza locuri de munca. Stiu si europenii ca e birocratica procedura(trebuie sa fie asa ca sa filtreze cat mai mult din fraude) si accepta sa o finanteze.
Postat 09 Iulie 2022, 12:50 de nihil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON