URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Ianuarie 2013, 16:04

Cei mai tari contribuabili, premiaţi de Primărie: RCS&RDS, pe primul loc

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cei mai mari contribuabili la bugetul local au fost premiaţi, joi, de municipalitate, în cadrul Galei "Antreprenor pentru Oradea".

"Au fost premiaţi cu diplome şi aprecieri primii 10 agenţi economici care au contribuit cu cele mai mari sume la bugetul local în anul 2012, respectiv: RCS&RDS, Grupul de firme Transilvania General, European Food &Drinks, Omilos Oradea SRL, Grupul de firme Selina, Grupul de firme Plastor, Grupul de firme Lotus Center, Zahărul Oradea SA, Grupul de firme H Essers, Grupul de firme Leonardo şi UAMT SA", se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Primăria Oradea.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, cel mai mare contribuabil la bugetul Oradiei a fost compania RDS&RCS, care a plătit impozite şi taxe de 2,4 milioane lei. Din patriotism local, proprietarul companiei, Zoltan Teszari şi-a mutat puncte de lucru din ţară pe firma din Oradea, tocmai pentru a achita grosul birurilor aici, nu în alte oraşe.

Tot în cadrul galei a fost premiată firma SC Calipso SA pentru cea mai mare investiţie realizată în Oradea, respectiv hotelul Double Tree by Hilton, a cărui investiţie s-a ridicat la 21 milioane de euro.

Şi firmele care au dat dovadă de reponsabilitate socială şi au făcut donaţii importante pentru proiecte ale administraţiei publice locale sau au contribuit prin realizarea cu titlu gratuit a unor lucrări pentru proiectele propuse de municipalitate au fost premiate.

În 2012, marea majoritate a donaţiilor s-au îndreptat spre domeniul medical, respectiv spre Centrul Oncologic, Centrul de îngrijire paliativă Hospice Emanual Oradea, Spitalul Municipal Dr. Gravril Curteanu şi Spitalul Clinic Judeţean.

"Donaţii importante au fost făcute de: SC Vandana Com SRL şi Samsung Electronics SRL - sponsorizare pentru Centrul Oncologic, Emsil Techtrans SRL, Servier Pharma SRL, Kronovest SRL- sponsorizare oferită spitalului Gavril Curteanu, Christian Aid ministries, Europharm SA, Farmexpert DCI SA, SC Infoworld SRL, SC RCS&RDS SA, SC The Rompetrol Group Corporate Center SRL, Edenred România SRL şi Fundaţia Romulus - cu donaţii spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea", mai arată comunicatul, care ţine să mulţumească tuturor pentru contribuţiile aduse municipiului.

Citiţi pe această temă şi articolul: "Motoarele" oraşului: Firma lui Teszari, cel mai mare contribuabil al Oradiei

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON