URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
23 Iulie 2011, 19:55

Cântăreaţa Amy Winehouse a murit! (VIDEO)

Cântăreaţa britanică Amy Winehouse a murit în casa ei din Londra. Ea a fost găsită la ora 16:00 (ora locală), iar momentan nu se cunosc cauzele decesului. Amy Winehouse îşi anulase întregul turneu european din această vară, din cauza problemelor cu drogurile. Tocmai de aceea se speculează că artista ar fi murit în urma unei supradoze. 

"Amy Winehouse anulează toate apariţiile programate în cadrul turneului său. Întreaga sa echipă va face tot ce se poate pentru a o ajuta să-şi revină în cea mai bună formă. Îi vom acorda oricât timp are nevoie pentru ca acest lucru să se întâmple", afirmau reprezentanţii artistei britanice, într-un mesaj adresat tuturor fanilor din ţările în care Amy Winehouse ar fi urmat să concerteze în această vară.

Winehouse trebuia să vină şi în România, pe 15 august. Amy Winehouse a avut o viaţă agitată, fiind internată de mai multe ori în clinicile de reabilitare pentru depedenţă de droguri şi de alcool.

Într-un interviu din 2008, mama ei Janis a declarat că nu va fi surprinsă dacă fiica sa va muri tânără. "Ştiu de mult că fiica mea are probleme. Îmi dau seama că ar putea să moară într-un an. O vedem cum se omoară, încet (...) M-am abţinut să o întreb unde vrea să fie înmormântată, în ce cimitir. Pentru că acolo va ajunge dacă continuă cu drogurile", a spus Janis.

Moartea cântăreţei Amy Winehouse a şocat întreaga lume. Imediat după ce decesul a fost anunţat, în faţa casei lui Amy s-au strâns zeci de fani şi o mulţime de fotografi şi reporteri.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
drogata pulei
Postat 25 Iulie 2011, 19:40 de andrei mot
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON