În absenţa prefectului Claudiu Pop, aflat într-o deplasare la Bucureşti, reuniunea de miercuri a Colegiului Prefectural, structură informală din care fac parte şefii serviciilor guvernamentale deconcentrate din judeţ, a fost condusă de subprefectul Iulius Delorean, care a făcut eforturi uriaşe să tolereze lipsa de pregătire prealabilă şi, în fond, de respect profesional şi instituţional de care au dat dovadă şefii ARR şi Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor.
Conform procedurilor legale, celor doi le-a venit rândul să prezinte un raport de activitate pe semestrul trecut, dar, potrivit cutumei deja încetăţenite în ultimii doi ani, au făcut-o de o manieră descalificantă, citind de pe foi prevederi legale în baza cărora funcţionează cele două instituţii, statistici şi cifre, nepuse în nicio relaţie şi – mai ales – abia silabisind textele scrise, probabil, de alte persoane, din rândul subalternilor.
Primul care s-a căznit a fost Giani Bura (foto dreapta), şeful OPC-ului, iar apoi adjunctul ARR Oradea, Ioan Coraş (foto stânga). Conform prezentării lui Bura, în primele şase luni ale acestui an, CJPC Bihor a făcut 3.424 controale, aplicând 1.504 amenzi, în valoare totală de 6,59 milioane lei, din care 1.408 au şi fost încasate, valoarea totală a acestora fiind însă mult mai mică, şi anume de 0,72 milioane lei. În această perioadă, OPC-iştii bihoreni au înregistrat 1.262 reclamaţii şi sesizări, din care 15 au fost retrase chiar de autori, 40 au fost "închise ca nesoluţionabile", 62 redirecţionate către alte instituţii de control, iar 370 s-au dovedit neîntemeiate.
În ce priveşte activitatea ARR, adjunctul Coraş a enumerat câte licenţe de transport marfă şi persoane au fost emise, câte certificate profesionale pentru profesori de legislaţie şi instructori rutieri, manageri de transport, şoferi profesionişti etc, câte şcoli auto au fost autorizate etc. Totul, ca mulţi alţi colegi, fără a compara aceste cifre cu cele din aceeaşi perioadă a anului trecut, astfel încât asistenţa să-şi facă o idee dacă activitatea de acum este în scădere/urcare de parametri, adică doar pentru a "bifa" o obligaţie formală.
În timp ce şefii celorlalte instituţii deconcentrate fie şuşoteau despre greutatea cu care colegii lor citeau de pe foi, fie citeau ştirile pe telefoanele mobile, subprefectul Iulius Delorean a pus capăt caznelor celor doi, întrebând dacă are cineva întrebări pentru ei. Şi, cum nimeni nu s-a mai obosit să-i chinuie în plus şi să-şi consume timpul, în cele din urmă, după aproximativ o jumătate de oră, a declarat şedinţa închisă.
Atitudinea directorilor de servicii guvernamentale care întocmesc şi prezintă rapoarte formale a fost adesea taxată de prefectul Claudiu Pop, care la numeroase reuniuni ale Colegiului Prefectural i-a oprit pe şefii acestor instituţii să mai citească de pe foi sau să turuie despre cifre fără relevanţă. Cum se vede, însă, cam degeaba...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.