Sunt "răi" de mici! Boxerii clublului Gym Mar Strong, Angelo Covaci (13 ani) şi Andreas Ştiube (14 ani), pregătiţi de antrenorul Viorel Crăciunea, au fost medaliaţi cu argint la Cupa României de cadeţi desfăşurată în perioada 13 – 18 aprilie la Brezoni în judeţul Vâlcea.
Printre cei mai buni
"Competiţia a avut un nivel ridicat cu meciuri spectaculoase, mai ales la categoriile mici de greutate. Fiecare dintre cei doi sportivi orădeni au avut câte trei meciuri dintre care în primele şi-au dominat adversarii", a povestit antrenorul Viorel Crăciunea, care şi-a însoţit elevii la competiţie.
Cei doi sportivi orădeni sunt elevi ai Liceului cu Program Sportiv Bihorul şi practică boxul mai bine trei ani. "A fost bine, dar se putea şi mai bine", a declarat Angelo în cadrul unei conferinţe de presă.
La Cupa României au participat 138 de sportivi legitimaţi de 41 de cluburi din toată ţara şi inclusiv sportivi din lotul naţional de box.
Să se "plătească" performanţa!
Nivelul competiţiei desfăşurate la Brezoi şi rezultatele sportivilor orădeni l-a făcut pe preşedintele Gym Mar Strong, Ion Marin, să ridice problema spinoasă a finanţării cluburilor sportive.
"La un club sportiv privat propriu de la deplasări şi echipament până la salariul antrenorului, totul este suportat de patron care pretinde rezultate, în vreme ce cluburile de stat primesc finanţări de la buget indiferent că au sau nu sportivi sau rezultate, ceea ce nu este corect", a afirmat acesta.
Ion Marin a cerut ca Ministerul Tineretului şi Sportului să îşi modifice stategia de finanţare a sportului românesc în sensul recompensării performanţei şi nu a formei de proprietate a clubului.
"Cluburile să fie finanţare de stat în funcţie de performanţe şi numărul de medalii câştigate indiferent că este vorba de club privat sau club de stat altfel nu vom încuraja niciodată performanţa. Există cluburi private care au sportivi buni dar nu au bani să meargă la competiţii la fel cum există cluburi de stat care au bani dar nu au sportivi, ceea ce este aberant", a declarat preşedintele Gym Mar Strong.
O bătaie pe centură
Orădenii care doresc să îi vadă luptând pe pugiliştii clubului Gym Mar Strong o pot face pe 28 aprilie. Boxerii orădeni îşi vor încrucişa mănuşile în deschiderea galei WBC Meditarranean care va avea loc în sala de sport a şcolii "Floare de lotus" din Sânmartin.
În cadrul competiţiei, campionul Uniunii Europene la box, bihoreanul Alexandru Jur îşi va disputa cel de-al 18 meci ca profesionist în încercarea de a câştiga cea de-a patra centură, performanţă care l-ar propulsa în rândul sportivilor din top 10 al categoriei 90 de kilograme.
Din cele 17 meciuri dispute până acum ca şi profesionist Jur şi-a adăugat în palmares 16 victorii şi o singură înfrângere.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.