Au legiferat bacșișul

În plină permacriză (e cuvântul anului 2022 și definește „mama crizelor”, suprapunerea  problemelor generate de pandemie, război, inflație, penurii energetice, instabilitate geopolitică, migraționism și schimbări climatice), aleșii românilor au reușit, după ani de ezitări (se vorbea despre asta de prin 2015, invocându-se modelul altor țări, mai civilizate), să legifereze bacșișul, impozitându-l.

Din prima zi a noului an, orice client al restaurantelor, barurilor și cafenelelor, începând poate cu cei care își vor petrece Revelionul în localuri, ar urma să primească un bon fiscal pe care să fie consemnată contravaloarea consumației, plus, într-o rubrică nouă, bacșișul, reprezentând între 0 și 15% din contravaloarea consumației, o zecime din suma oferită de client în plus peste aceasta urmând să meargă la stat ca impozit pe respectivul „ciubuc”. 

Partea bună e că bacșișul nu va fi obligatoriu. Bine, nici până acum nu era, dar se dădea și se primea fără excepție, asta dacă nu cumva clientul era mârlan, iar ospătarul un nesimțit hotărât să demonstreze că nu merită nimic-nimic. Efectul scontat e că, trebuind consemnat pe un bon fiscal, bacșișul va contribui la creșterea încasărilor bugetare. Pare caraghios, încă un prilej de miștouri și de înjurat „Statul” pentru că impozitează tot ce mișcă, dar are noimă. De fapt, creșterea încasărilor la buget s-ar face nu atât prin impozitarea bacșișului (dacă un prânz, să zicem, costă 28 de lei și lași încă 2 lei, statul nu câștigă doar o zecime din bacșiș, adică 20 de bani), cât din fiscalizarea tuturor celor 30 de lei (dacă se dă bacșiș) sau a celor 28 lei (dacă nu se dă). Bani care, să recunoaștem, adesea sunt încasați de localuri fără niciun bon fiscal, pe baza unei hârtii chelnerești (dacă nu greșesc, se numește bon de comandă, fără nicio valoare fiscală).

Dar și daunele pe care le poate face noua reglementare pot fi însemnate. Cum în HoReCa salariile sunt la minimumul legal, așa că se trăiește mai degrabă din bacșiș decât din ele, impozitul pe bacșiș poate alunga angajații, fiindcă nu își vor primi banii în plus pe loc, direct de la client, ci de la angajator, odată cu salariul. E drept, există și o portiță pentru a fenta impozitarea bacșișului, cu complicitatea clientului: orice consumator va putea bifa pe bonul fiscal bacșiș 0 și să-i dea chelnerului în plus cât îl lasă punga. 

Indiferent de rezultatele pe termen lung (și vor fi, măcar pentru că ospătarii vor trebui să învețe să fie mai serviabili), baiul cel mare e că statul s-a găsit să rezolve problema bacșișului când avea altele mai utile și chiar urgente de făcut. Ca întotdeauna, de fapt, acoperindu-se de ridicol. Tocmai de-aia, probabil, noi o să râdem și o să continuăm să dăm chelnerului ce e al chelnerului, tot la negru, fie că merită, fie că nu, pentru că nu-i dă destul patronul și pentru că așa e obiceiul. Angajatorul să-și plătească prost angajatul, acesta să aștepte de la client și statul să ciupească de la toți.