URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Iunie 2023, 15:51

Apariție inedită a Prințesei de Wales: a jucat tenis cu Roger Federer și s-a antrenat alături de copiii de mingi (FOTO/VIDEO)

Apariție inedită a Prințesei de Wales: a jucat tenis cu Roger Federer și s-a antrenat alături de copiii de mingi (FOTO/VIDEO) sursă imagini: Wimbledon
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Catherine, Prințesa de Wales, a avut o apariție inedită. Ea a îmbrăcat un echipament de tenis specific turneului de la Wimbledon și a jucat alături de unul dintre cei mai mari tenismeni din istorie, Roger Federer, pentru ca apoi să se antreneze alături de copiii de mingi.

Acțiunea a fost menită să sublinieze importanța fetelor și băieților de mingi în faimosul și elegantul turneu de grand slam al Marii Britanii. Soția Prințului William asigură din 2016 patronajul regal al All England Lawn Tennis and Croquet Club, care organizează turneul. 

„Wimbledon este renumit și pentru fetele și băieții de mingi extraordinar de profesioniști. Este incredibil să vezi din culise munca extraordinară de care este nevoie pentru asta”, spune Prințesa de Wales într-un clip video publicat de Wimbledon pe Youtube.

În același videoclip, soția Prințului William primește sfaturi despre ce trebuie să facă în postura de fată de mingi și chiar le pune în practică. 

Totodată, ea apare schimbând câteva mingi cu Roger Federer, care o încurajează și-i spune „serviciul tău arată foarte bine”, atunci când prințesa îi cere ponturi.

Recent, Prințul și Prințesa de Wales au avut o altă apariție, una mai tradițională, la competiția ecvestră Royal Ascot. Cei doi au îmbrăcat ținute elegante și au apărut în arena de întrecere într-o caleașcă, în urma celei în care se afla monarhul Marii Britanii, Regele Charles al III-lea.

sursa foto: Instagram / The Prince and Princess of Wales

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON