URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 10 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Octombrie 2023, 16:35

Accident grav în Bihor, în Hidișelu de Sus: O femeie a murit

Accident grav în Bihor, în Hidișelu de Sus: O femeie a murit foto: Facebook / INFO TRAFIC Oradea BIHOR
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Accident grav, vineri după amiază, pe DN 76, în Bihor. Un autoturism și o cisternă s-au ciocnit, iar două persoane au fost rănite.

Potrivit unei informări făcute de Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în eveniment au fost implicate un autoturism și un autocamion.

„În urma impactului au rezultat 2 victime din autoturism, dintre care o persoană este resuscitată”, a anunțat Poliția.

Circulația rutieră este blocată, valorile de trafic fiind în creștere.

Polițiștii estimează că traficul ar urma să revină la normal în jurul orei 17.

UPDATE, ora 16.50: O femeie a murit

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana - Bihor, lt. col. Camelia Roșca, a declarat BIHOREANULUI că victima, o femeie, a decedat, în ciuda eforturilor de resuscitare.

„Echipajele SMURD Oradea au efectuat manevre de resuscitate victimei aflate în stop cardio-respirator, însă din nefercire aceasta nu a răspuns, fiind declarat decesul”, a declarat pentru BIHOREANUL lt. col. Camelia Roșca.

Potrivit acesteia, cealaltă victimă implicată în accident, un bărbat, a fost transportat la spital cu multiple răni. El urmează să fie investigat la Unitatea de Primire a Urgențelor a Spitalului Județean.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri și paramedici din cadrul SMURD Oradea.

UPDATE, ora 16:58: Victima, din județul Teleorman

Purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, comisar șef Alina Fărcuța, a anunțat că accidentul s-a produs în jurul orei 15.30, la intrarea în localitatea Hidișelu de Sus, județul Bihor, dinspre Oradea, „în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări”, între un autoturism și o autocisternă.

„În urma accidentului rutier, o femeie de 57 de ani, din județul Teleorman, pasageră în autoturism, a suferit multiple leziuni, în urma cărora, din nefericire, a decedat la fața locului, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical. 

De asemenea, conducătorul autoturismului a suferit leziuni, acordându-i-se îngrijiri medicale la fața locului”, a precizat Alina Fărcuța.

Potrivit acesteia, autocisterna implicată transporta combustibil, respectiv motorină și benzină, „însă avariile suferite de vehicul sunt minime, neexistând vreun pericol de explozie sau de incendiu”.

„Pompierii bihoreni sunt prezenți la fața locului și asigură măsuri de prevenire la incendiu”, a arătat Alina Fărcuța.

La această oră, traficul rutier pe respectivul sector de drum se desfășoară pe o bandă, alternativ, dirijat de polițiștii rutieri.

„Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, a precizat reprezentanta Poliției Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON