URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

Magazin

Andreea Esca şi-a educat copiii după sfaturile unui medic din SUA: „Nu este în regulă să fii prea relaxat” (VIDEO)
Magazin
Cu o carieră impresionantă în lumea televiziunii, Andreea Esca a povestit în emisiunea "La Măruţă" de la ProTV că nu şi-a neglijat familia şi a fost strictă cu copiii săi, Alexia și Aris, care au câștigat simpatia publicului după ce au participat la show-ul TV „America Express”.
16 Mai 2024, 14:16
Incident la Roma: Novak Djokovic, lovit cu o sticlă în cap după un meci (VIDEO)
Magazin
Novak Djokovic a fost lovit cu o sticlă de apă în cap după un meci jucat în cadrul turneului de tenis de la Roma. Nu a fost vorba de vreun atac asupra numărului 1 mondial, ci de un accident, recipientul căzând, se pare, din rucsacul unui fan care se aplecase să dea mâna cu tenismenul.
11 Mai 2024, 13:45
Hailey și Justin Bieber vor fi părinți. Au anunțat sarcina într-un mod inedit (VIDEO)
Magazin
Celebrul cântăreț Justin Bieber și soția lui, fotomodelul Hailey Bieber, au anunțat că vor deveni părinți pentru prima oară. Cei doi au publicat fotografii și un clip de la o ceremonie discretă de reînnoire a jurămintelor, în care se vede că Hailey, care îmbracă o rochie albă din dantelă, este însărcinată.
10 Mai 2024, 18:55
Actorul român Victor Dorobanțu va juca în noul sezon al serialului Wednesday. În ce țară va fi filmată producția Netflix (VIDEO)
Magazin
Au început filmările pentru cel de-al doilea sezon al serialului Wednesday produs de Netflix, care urmărește viața Familiei Addams, iar din distribuție face parte și actorul român Victor Dorobanțu, în rolul lui Thing.
09 Mai 2024, 15:58
Scene dintr-un film regizat de Mihai Bendeac vor fi turnate la Oradea (VIDEO)
Magazin
Actorul Mihai Bendeac pregătește primul său lungmetraj, iar câteva dintre scene vor fi filmate la Oradea. Actorul Răzvan Vicoveanu de la Teatrul Regina Maria a publicat marți seara pe contul lui de Instagram un mesaj în care anunța că se caută figurație pentru lungmetrajul scris și regizat de Mihai Bendeac. 
08 Mai 2024, 17:31
În rochii transparente, din nisip sau tricou ud, vedetele și-au etalat ținutele la MET Gala 2024 (FOTO/VIDEO)
Magazin
O nouă ediție MET Gala a avut loc în noaptea de luni spre marți. Cel mai important eveniment din lumea fashion, organizat de revista Vogue, a adunat din nou vedete, la braț cu designerii ținutelor lor. Printre cele mai memorabile au fost Cardi B., care „a blocat” covorul cu o imensă rochie neagră, Doja Cat, cu un tricou alb cu aspect umed, Zendaya, care a purtat o rochie creată în anul nașterii ei, sau Tyla, într-o rochie de „nisip”.
07 Mai 2024, 14:30
O insulă din Grecia, cea mai ieftină destinaţie din Europa vara aceasta. Cât costă un sejur
Magazin
O platformă care analizează pachetele de turism prezintă o insulă mai puţin cunoscută din Grecia ca fiind cea mai accesibilă destinaţie din Europa vara aceasta. Chiar dacă nu e la fel de populară ca Rhodos, Mykonos sau Santorini, insula are plaje cu nisip alb, ape cristaline şi sate pitoreşti.
07 Mai 2024, 09:00
Mădălina Ghenea dezvăluie motivul despărţirii de tenismanul Grigor Dimitrov
Magazin
Actriţa şi fotomodelul Mădălina Ghenea, în vârstă de 36 de ani, a făcut primele declaraţii cu privire la despărţirea de jucătorul de tenis Grigor Dimitrov, în vârstă de 32 de ani, cu care nu s-a mai afişat în ultimele luni.
06 Mai 2024, 18:11
Bicicletele electrice, tot mai populare: 4 din 10 europeni le preferă
Magazin
Un studiu recent relevă că interesul tinerilor europeni pentru bicicletele electrice este tot mai mare. Europe Assistance a realizat un sondaj printre 8.000 de persoane din 8 țări din Europa, care urmărește obiceiurile de mobilitate. 26% dintre utilizatorii de mașini personale le folosesc mai puțin frecvent, iar bicicletele sunt folosite de 4 din 10 europeni.
05 Mai 2024, 17:22
Madonna a transformat plaja Copacabana într-un uriaș ring de dans: Mega-concert gratuit, cu peste 1,6 milioane de fani (VIDEO)
Magazin
Madonna a ținut un mega-concert, sâmbătă seară, pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, marcând finalul turneului său mondial „Celebration”. La concertul gratuit au participat peste 1,6 milioane de fani, care au sfidat temperaturile ridicate.
05 Mai 2024, 13:30
Mihai Mărgineanu, după o vizită la Vama Veche: „Băi, voi știți ce mai fac copiii voștri?”
Magazin
Cântărețul și compozitorul Mihai Mărgineanu a făcut o descriere nu tocmai măgulitoare a stațiunii Vama Veche și a adolescenților care o populează în minivacanță. După ce a văzut fete „bete chioare” și „băieței cu pretenții de masculi interesanți”, Mărgineanu a întrebat: „Băi, voi știți ce mai fac copiii voștri?”.
04 Mai 2024, 17:05
Florin Piersic, mesaj pentru fani de pe patul de spital. Care este starea de sănătate a actorului
Magazin
Actorul Florin Piersic a fost internat în spital și operat, la începutul acestei săptămâni, iar starea sa de sănătate a stârnit numeroase speculații în mediul online. Reprezentanții spitalului în care a suferit intervenția chirurgicală a clarificat informațiile privind agravarea stării artistului, iar acesta le-a transmis fanilor un mesaj, de pe patul de spital.
03 Mai 2024, 12:00
„Libertate”, filmul lui Tudor Giurgiu în care joacă și actori din Oradea, este marele câștigător la Premiile Gopo. O orădeancă, premiată pentru un documentar (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo a avut loc luni seara la Teatrul Național din București, iar marele câștigător a fost filmul „Libertate” realizat de Tudor Giurgiu și care are în distribuție și actori orădeni. De asemenea, cel mai bun documentar a fost desemnat „Între revoluții”, producătoare fiind o orădeancă, Monica Lăzurean-Gorgan.
30 Aprilie 2024, 13:01
Nicole Kidman a primit premiul pentru întreaga carieră. A fost răpitoare la gala dată în cinstea ei (FOTO/VIDEO)
Magazin
Actrița australiană Nicole Kidman (56 ani), cunoscută în lumea întreagă datorită unor roluri în filme ca „Eyes Wide Shut”, „Moulin Rouge!”, „Cold Mountain” sau „The Hours”, a primit premiul pentru întreaga carieră din partea Institutului American de Film, aceasta fiind o distincție importantă a cinematografiei americane.
29 Aprilie 2024, 12:50
Ceasul celui mai bogat om de pe Titanic, vândut pentru o sumă record
Magazin
Un ceas de aur care a aparținut celui mai bogat pasager de pe Titanic, omul de afaceri american John Jacob Astor, a fost vândut la licitație pentru 1,175 de milioane de lire sterline, adică 1,37 de milioane de euro, stabilind un nou record pentru un obiect legat de celebra navă.
28 Aprilie 2024, 13:36
Faimosul Moulin Rouge și-a pierdut „aripile”: paletele moriștii s-au prăbușit în toiul nopții
Magazin
Cel mai celebru club de cabaret din lume, Moulin Rouge din Paris, a rămas fără morișca roșie de vânt, simbol al orașului și importantă atracție turistică, aceasta prăbușindu-se în timpul nopții de marți spre miercuri, din motive încă necunoscute.
25 Aprilie 2024, 15:50
Premieră: În Veneția turiștii de o zi vor plăti o taxă de 5 euro, începând de azi. Vezi în ce condiții!
Magazin
În încercarea de a diminua numărul mare de vizitatori anual, începând de joi, 25 aprilie, turiștii care ajung în Veneția vor trebui să plătească o taxă de intrare în oraș. Măsura se aplică doar vizitatorilor de o zi, iar aceştia trebuie să plătească cinci euro pentru a intra în centrul oraşului între orele 8:30 şi 16:00 în timpul sezonului turistic de vârf, din 25 aprilie până pe 5 mai.
25 Aprilie 2024, 14:38
Documentarul despre Ilie Năstase, în selecția oficială a Festivalului de la Cannes (VIDEO)
Magazin
Documentarul despre viața și cariera tenismenului Ilie Năstase a fost inclus în selecția celei de-a 77-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cannes, unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice din lume, au anunțat lunii producătorii.
22 Aprilie 2024, 19:31
Fană trimisă la închisoare pentru că l-a hărțuit pe cântărețul Harry Styles
Magazin
O fană a cântărețului Harry Styles a fost condamnată la 14 săptămâni de detenție, după ce a pledat vinovată că l-a hărțuit pe superstarul britanic. Myra Carvalho, în vârstă de 35 de ani, a fost condamnată marți de Judecătoria Harrow Crown din Londra și i s-a interzis să-l vadă pe cântăreț pe scenă, după ce i-a trimis peste 8.000 de felicitări în mai puțin de o lună. 
19 Aprilie 2024, 18:15
O linie de autobuz din Barcelona a fost eliminată din aplicațiile pentru hărți din cauza numărului mare de turiști 
Magazin
O linie de autobuz folosită de turiști pentru a ajunge la unul dintre cele mai populare obiective turistice din Barcelona a fost ștearsă de pe aplicațiile de hărți, pentru a reduce numărul vizitatorilor. 
18 Aprilie 2024, 14:26
Boris Becker, Nadia Comăneci și Gheorghe Hagi, la premiera documentarului „Nasty”, despre viața lui Ilie Năstase. Poate fi văzut și în cinematografele din Oradea (FOTO/VIDEO)
Magazin
Premiera documentarului „Nasty”, despre viața și cariera lui Ilie Năstase, a adus împreună, marți seara, unii dintre cei mai importanți sportivi români din istorie, personalități internaționale, vedete și mii de fani.
17 Aprilie 2024, 16:31
Mutare surpriză: Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu se întorc la Pro TV, la MasterChef
Magazin
După ce au părăsit cu scandal Antena 1 și emisiunea Chefi la cuțite, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu se întorc la Pro TV, mai precis la emisiunea MasterChef, după 10 ani. Cei trei au fost jurați ai acestei emisiuni timp de trei sezoane, în perioada 2012-1014.
16 Aprilie 2024, 13:31
„Visăm împreună”. A fost lansat imnul oficial al echipei naționale a României pentru EURO 2024, cu Andra, Smiley, Theo Rose și alte vedete (VIDEO)
Magazin
A fost lansat imnul oficial al echipei naționale pentru EURO 2024, cântat de o serie de vedete Pro TV, cum ar fi Andra, Smiley, Andreea Esca și Theo Rose. Videoclipul piesei îi arată pe cântăreți în tribune, în rol de susținători ai tricolorilor.
16 Aprilie 2024, 12:38
Influencerița Alina Ceușan este însărcinată din nou. A făcut anunțul printr-o scrisoare către fiul ei, Rock (VIDEO)
Magazin
Influencerița Alina Ceușan așteaptă al doilea copil. Ea a făcut anunțul prin intermediul unei scrisori către fiul său, Rock, pe care a publicat-o pe contul ei de Instagram, cu aproape 1 milion de urmăritori, alături de un clip video cu mai multe ipostaze de familie, dar și cu momentul în care Alina află că este însărcinată din nou. 
14 Aprilie 2024, 14:01
Cea mai bătrână barză inelată din România revine în fiecare an într-un cuib din Bihor. Are 21 de ani
Știri Bihor
Cea mai bătrână barză din România, care a fost inelată de ornitologi, se întoarce în fiecare an la cuibul său din localitatea Tarcea, judeţul Bihor. Aceasta a împlinit 21 de ani.
10 Aprilie 2024, 18:00
Două filme de propagandă rusă, oprite de la proiecţie în România. Decizia a fost luată de ministrul Culturii
Magazin
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat miercuri că filmele ruseşti "Provocarea" (2023) şi "Vremea celor dintâi" (2017), care sunt considerate de experţi ca fiind de propagandă rusă, nu vor mai fi proiectate în România, după ce difuzarea lor fusese programată pentru săptămâna viitoare la două cinematografe din Bucureşti.
10 Aprilie 2024, 16:55
„Veștile nu sunt bune” în privința stării de sănătate a lui Nicu Covaci
Magazin
Liderul trupei Phoenix, solistul Nicu Covaci, este internat în această perioadă la Spitalul Judeţean din Timişoara, unde urmează un tratament după ce a fost operat pe creier. Membrii trupei au transmis că starea sa de sănătate este stabilă, însă "veştile nu sunt bune".
09 Aprilie 2024, 20:41
Adoptă un pinguin! Cum poți ajuta o specie de animale simpatice
Magazin
Adoptă un pinguin sau mai precis un ou din care va ieși un pui de pinguin viu. Desigur, acesta nu poate fi luat acasă, fiind o adopție mai degrabă de susținere. Se întâmplă în Sudul Africii, în Cape Town, unde membrii unei fundații de protejare a păsărilor de coastă au salvat și incubat 200 de ouă. Aceștia îi încurajează pe iubitorii de animale să „adopte un ou”, făcând donații pentru a acoperi costurile cu creșterea păsărilor de la stadiul de ou până la maturitate, când sunt eliberate în sălbăticie.
07 Aprilie 2024, 12:17
Emil Rengle şi iubitul său, Alejandro Fernandez, s-au logodit în Mexic (VIDEO)
Magazin
Orădeanul Emil Rengle şi iubitul său, Alejandro Fernandez, s-au logodit în timpul unei vacanţe în Mexic. Aceştia au publicat joi seara pe reţelele de socializare un clip în care se sărută şi îşi arată inelele de logodnă.
05 Aprilie 2024, 19:01
„Există viaţă şi în scaun rulant”: Bihoreanul Florin Mihuţ a impresionat juriul de la „Chefi la cuţite” (FOTO/VIDEO)
Știri Bihor
Florin Mihuţ, tânărul bihorean ţintuit în scaun cu rotile, care îşi doreşte să participe la Jocurile Paralimpice, a impresionat cu povestea sa juriul emisiunii "Chefi la cuţite", difuzate miercuri seara la Antena 1, şi a trecut în etapa următoare a competiţiei culinare după ce a gătit shakshouka.
04 Aprilie 2024, 16:16
 1  3 4 5  

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON