Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
`
< Pagina precedentă 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Pagina următoare >
Părerea noastră
Cu tupeu
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?
De stiut
Colțul juridic
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
Arhiva
Am găsit in arhiva eBihoreanul.ro 1061 rezultate
- O parte dintre protestatarii de la OTL par să cedeze. Primele trei autobuze au ieşit pe traseu! 18/10/2017
- "Nu ne pot concedia pe toţi!" Salariaţii de la OTL refuză să reia lucrul, cu riscul de a fi daţi afară pentru absenţe nemotivate 18/10/2017
- Primarul Ilie Bolojan despre greva de la OTL: E un şantaj pe care nu-l putem accepta. Greviştii să-şi dea demisiile! (VIDEO) 18/10/2017
- Din cauza protestului, OTL prelungeşte abonamentele călătorilor 18/10/2017
- Angajaţii OTL au intrat în a doua zi de protest, refuzând să scoată tramvaiele şi autobuzele pe traseu 18/10/2017
- Negocierile au eşuat! Conducerea OTL va cere Tribunalului să declare protestul ilegal (FOTO) 17/10/2017
- Grevă spontană la OTL. Tot orașul e paralizat, nu circulă nici un mijloc de transport în comun! (FOTO) 17/10/2017
- Interzis în Piaţa Unirii. Cum vor circula autobuzele pe perioada festivalului Toamna Orădeană 03/10/2017
- Vorbe goale! Deşi se pretind mari promotori ai transparenţei, şefii CJ Bihor refuză să publice pe site cheltuielile instituţiei 21/09/2017
- Redescoperă Bihorul pe bicicletă: În această toamnă, organizatorii promovează Valea Ierului 17/09/2017
- Cum vor circula tramvaiele şi autobuzele din Oradea după începerea anului şcolar 08/09/2017
- Cale bătută! Locuitorii din Podgoria îşi rup maşinile pe drumuri prăfuite, pietruite de mântuială (FOTO) 05/09/2017
- Strada Sucevei va fi închisă parţial timp de o lună din cauza lucrărilor de termoficare 30/08/2017
- Aeroportul Oradea va lua un împrumut de 6,7 milioane lei pentru noul terminal 28/08/2017
- Cursa Ryanair Oradea - Milano, reprogramată din cauza furtunii. Peste 100 de persoane au așteptat în Aeroport, iar pasagerii din Italia au fost debarcaţi la Budapesta 12/08/2017
- Cum vor circula tramvaiele şi autobuzele în minivacanţa de Sfânta Maria 11/08/2017
- Tramvaiele, restricţionate în weekend pe traseul Centrul Civic – Magheru – Olosig din cauza lucrărilor la reţelele de termoficare 03/08/2017
- Se lucrează la conducte! OTL sistează în weekend circulaţia tramvaielor pe Bulevardul Magheru 27/07/2017
- Pásztor Sándor şi Louis de Funès 26/07/2017
- Pot să lucreze. S-a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia terminalului nou al Aeroportului Oradea (VIDEO) 25/07/2017
- Contestaţiile au fost respinse. Se pregătesc lucrările la noul terminal al Aeroportului Oradea 18/07/2017
- Totul pe claxon! Bilanţul pe un an al Consiliului Judeţean arată lipsa proiectelor, investiţii în imagine şi angajări fără număr 18/07/2017
- Anti-corupţie de pomană: Asociaţia Pro Polis din Oradea face campanie anticorupţie cu… corupţi 15/07/2017
- Aglomeraţie garantată: Licitaţia pentru construcţia noului terminal al Aeroportului Oradea a fost contestată 29/06/2017
- Luni se sărbătoreşte Ziua Drapelului în centrul oraşului. Traseele autobuzelor 12 şi 14 vor fi deviate 25/06/2017
- Hora mare pe motoare! Cargo a "turat" la maxim atmosfera Bike Fest X 3 (FOTO / VIDEO) 25/06/2017
- Fără maşini în weekend! Traficul rutier prin Piaţa Unirii din Oradea, restricţionat începând de sâmbătă 22/06/2017
- Din 19 iunie, autobuzele şi tramvaiele din Oradea circulă conform graficelor din vacanţă 15/06/2017
- Bolojan: Primăria Oradea închide traficul auto în Piaţa Unirii, în weekend-uri 08/06/2017
- Un nou autobuz cu desene realizate de copii va circula prin Oradea 03/06/2017
- Turul Ciclist al Bihorului deviază traseele a cinci linii de autobuz din Oradea 01/06/2017
- Poftiţi în vagoane! Tramvaiul de epocă iese pe traseu de Ziua Copilului 31/05/2017
- Traseele autobuzelor 13, 15 şi 16, deviate din cauza lucrărilor din oraş 29/05/2017
- Ziua porţilor deschise. Sute de orădeni sunt aşteptaţi să vadă cu ochii lor vechiul CET şi noua centrală pe gaz (FOTO / VIDEO) 25/05/2017
- Societatea Termoficare invită curioşii la Ziua Porţilor deschise – CET Oradea 2017 24/05/2017
- Fără public. Planul Primăriei Oradea de a reduce cu 20% emisiile de dioxid de carbon până în 2020 a fost dezbătut doar cu specialiştii 22/05/2017
- Ce obiective vor putea vizita orădenii, sâmbătă, la Noaptea Muzeelor. OTL le oferă transport gratuit 19/05/2017
- Începe Street Food Festival. Circulaţia în Piaţa Unirii, sistată de miercuri! 16/05/2017
- Street Food Festival va închide pentru patru zile circulaţia auto prin Piaţa Unirii 12/05/2017
- Start-up Nation România: Au apărut normele, lista codurilor CAEN eligibile şi grila de punctaj 09/05/2017
- Csuzi István, fost manager OTL: "Mă duc în Abu Dhabi cu lecţia pregătită" 07/05/2017
- Schimbarea modificării: Staţia de lângă Colegiul Economic a liniei 12 va fi din nou operaţională 03/05/2017
- Cum circulă tramvaiele şi autobuzele pe 1 Mai 27/04/2017
- Consiliul Judeţean le dă 300 de aparate GPS transportatorilor din judeţ 27/04/2017
- Cine sunt constructorii care vor să ridice al doilea terminal al Aeroportului din Oradea 26/04/2017
- Vezi cum circulă tramvaiele şi autobuzele OTL de Paşte! 13/04/2017
- Programul magazinelor din ERA Park Oradea, de Paște. Vezi și programul autobuzelor! 11/04/2017
- OTL suplimentează cursele autobuzelor care pleacă de la ERA Park 05/04/2017
- Despărţire cu şampanie. Directorul OTL, Csuzi Istvan, a demisionat pentru a prelua şefia transportului public din Abu Dhabi (VIDEO) 31/03/2017
- Ocoliţi! Strada Sucevei se închide circulaţiei începând de vineri până pe 5 aprilie 29/03/2017
- Oraş ecologic, caut locuitori! 29/03/2017
- Protest în Piaţa Unirii: Angajaţii OTL se tem de reduceri de personal comandate de Bolojan (FOTO/VIDEO) 23/03/2017
- Bolojan la Digi 24: „O primărie nu face festivaluri, creează condiţii pentru ca firmele şi oamenii să dezvolte un oraş”. Candidează la şefia PNL? 19/03/2017
- Noi modificări la traseul liniei 12. Autobuzele vor ajunge în staţia Colegiului Economic în orele de vârf 12/03/2017
- Timp de o săptămână orădenii se pot plimba gratuit cu autobuzul anului 2017 (FOTO/VIDEO) 06/03/2017
- Creşte valoarea tichetelor Rabla la 8.000 de lei 02/03/2017
- Traseul liniei de autobuz 12, deviat din cauza lucrărilor de pe strada Sucevei 28/02/2017
- La Aeroportul Oradea se amenajează un tunel pentru pasageri, de la terminal la platforma de îmbarcare 23/02/2017
- Terminalul II al Aeroportului Oradea, votat cu unanimitate. Pasztor: "Mâine lansăm licitaţia" (FOTO) 14/02/2017
- Autobuzele 19 vor circula din nou pe traseul de dinaintea începerii lucrărilor la parcarea subterană din Rogerius 06/02/2017
- Weekend-ul zăpezii: Serbările Zăpezii de la Vârtop, cu Lidia Buble şi Aurel Tămaş 03/02/2017
- Consilierii locali au aprobat înfiinţarea unei autogări OTL pe Ştefan cel Mare, dar au respins o iniţiativă privată în acest sens 27/01/2017
- Anul tramvaielor: OTL pregăteşte extinderea liniilor de tramvai şi modernizarea vechilor garnituri Tatra 22/01/2017
- Cum vor circula tramvaiele şi autobuzele OTL în zilele libere de 23 şi 24 ianuarie 21/01/2017
- Hei, tramvai... 18/01/2017
- Iarna din case: 1.500 de familii din Oradea şi Sînmartin, ţinute în frig de Termoficare 17/01/2017
- Nu rata noul BIHOREANUL tipărit! 16/01/2017
- OTL a cumpărat 14 autobuze Volvo second-hand care au circulat în Norvegia 12/01/2017
- Directorul Csuzi Istvan spune că în tramvaiele şi autobuzele OTL nu e frig, sunt doar "probleme cu confortul termic" 12/01/2017
- Îngheţ marca OTL. Călătorii se plâng de temperaturi cu minus în autobuzele din oraş 06/01/2017
- Linia 12 a OTL îşi modifică traseul. Vezi pe unde vor circula autobuzele! 05/01/2017
- Cum circulă tramvaiele şi autobuzele în perioada sărbătorilor 23/12/2016
- Un transportator de navetişti, amendat de OPC după o reclamaţie privind preţul abonamentelor şi frigul din autobuze 21/12/2016
- Consiliul Local a decis: Deși TVA scade cu un procent, tarifele OTL rămân la fel 20/12/2016
- Veşti bune de la OTL: De vineri, orădenii vor putea circula până la Aeroport cu autobuzul 14/12/2016
- Autobuzele liniilor 10, 14, 20 şi 23 revin pe traseele obişnuite 10/12/2016
- Cum vor circula mijloacele de transport în comun în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 29/11/2016
- OTL suspendă circulaţia tramvaielor pe două tronsoane 24/11/2016
- Plafonarea tarifelor RCA intră vineri în vigoare. Vezi noile prețuri! 18/11/2016
- Descinderi în Vama Borş: Suporterii polonezi, preluaţi de poliţie şi jandarmi, pentru a evita incidentele (FOTO / VIDEO) 11/11/2016
- OTL anunţă modificări la graficele de circulaţie ale liniilor 16 şi 25 11/11/2016
- Consiliul Local alocă 10 milioane lei din banii de investiţii pentru gazul necesar încălzirii oraşului 03/11/2016
- Pregătiri pentru cutremur: 131 de pompieri bihoreni participă la simularea unui seism de 7 grade în zona Vrancea (FOTO) 01/11/2016
- Viaţa ca un chin: Ţintuiţi în scaune cu rotile, orădenii cu dizabilităţi locomotorii şi însoţitorii lor sunt expuşi chinurilor de fiecare dată când ies "în lume" 29/10/2016
- Un plan de milioane: Primăria Oradea visează la noi finanţări nerambursabile de 160 milioane euro 27/10/2016
- Pregătiri pentru Ziua Morţilor. OTL suplimentează cursele spre Cimitirul Municipal 25/10/2016
- Pasztor Sandor se laudă cu 10 proiecte în primele 100 de zile de la preluarea şefiei judeţului Bihor: de la finalizarea Muzeului la studii pentru ciclo-piste 24/10/2016
- Paşi în întuneric: Înfruntând handicapul, un tânăr nevăzător a intrat la Colegiul Eminescu cu media 9,69 19/10/2016
- Aritmetică de OTL: Orădenii se plâng că abonamentele pe tramvaie şi autobuze expiră înainte de vreme 16/10/2016
- Liniile de autobuz 13, 15 şi 16, deviate de lucrările de pe strada Mihai Viteazul. Vezi noile trasee! 11/10/2016
- Exces de zel: Cozi de maşini pe strada Independenţei, din pricina lucrărilor făcute “în onoarea” preşedintelui Slovaciei 11/10/2016
- Toamnă ploioasă: Street Food Festival, deschis pe jumătate în Piaţa Unirii (FOTO) 06/10/2016
- 16 milioane euro: Grupul german Eberspacher şi-a inaugurat fabrica de la Oradea, în prezenţa ministrului Transporturilor (FOTO/VIDEO) 06/10/2016
- Începe Toamna Orădeană! Vezi programul festivalului 05/10/2016
- Accesul interzis! Pregătirile pentru Toamna Orădeană suspendă începând de marţi traficul rutier din Piaţa Unirii 03/10/2016
- Autobuzele liniei 12 nu vor traversa Piaţa Unirii în perioada 4-10 octombrie 30/09/2016
- Toamna Orădeană opreşte circulaţia în Piaţa Unirii. Ce invitaţi şi ce delicii au pregătit organizatorii festivalului 30/09/2016
- O staţie de autobuz va fi mutată temporar din cauza lucrărilor de pe strada Mihai Viteazul 23/09/2016
- Surpriză: În premieră, maşina a bătut tramvaiul şi bicicleta la cursa de mobilitate în Oradea (FOTO/VIDEO) 21/09/2016
- Şeful CJ s-a întâlnit cu transportatorii de persoane pentru a conveni asupra montării GPS-urilor pe autobuze 15/09/2016
< Pagina precedentă 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Pagina următoare >
- Consilierul prezidențial George Bologan s-a căsătorit la Oradea. Vezi cine se numără printre invitați! (FOTO/VIDEO) 15:57, 19 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor a scos orădenii din case: "A ţinut prea puţin" (FOTO/VIDEO) 08:00, 19 Mai 2024
- Prins cu minciuna: Cum a încercat un orădean să îi „aburească” pe judecători pentru a-și recupera permisul 09:11, 19 Mai 2024
- Victorie cu emoții! CSM Oradea a câștigat primul meci de acasă în finala Ligii Naționale (FOTO/VIDEO) 20:50, 18 Mai 2024
- „Salvaţi Podgoria!”: Peste 50 de locuitori ai cartierului orădean au cerut, în stradă, ca Inelul Metropolitan de Nord să nu treacă printre casele lor (FOTO) 22:15, 08 Mai 2024
- Victor Micula, închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunităţii pentru împuşcăturile din Oradea (VIDEO) 17:25, 17 Mai 2024
- Ilie Bolojan, interceptat de un grup de orădeni din Podgoria, care l-au luat la întrebări despre Inelul Metropolitan de Nord (FOTO) 09:05, 10 Mai 2024
- Centura Sântandrei va fi deschisă traficului începând de duminică, de la ora 18 (FOTO) 20:35, 17 Mai 2024
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- Consilierul prezidențial George Bologan s-a căsătorit la Oradea. Vezi cine se numără printre invitați! (FOTO/VIDEO) 15:57, 19 Mai 2024
- Filmul documentar “Nostalgia Dictaturii” va fi proiectat la Oradea, în cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor 15:00, 19 Mai 2024
- Suporterii echipei FC Bihor vor avea parte de transport gratuit pentru meciul de la Filiași 14:48, 19 Mai 2024
- Românca închisă în China se stinge în indiferența autorităților române. „Cum să rămâi indiferent știind că i-au căzut dinții din gură din pricina inaniției?”
- Cine sunt primarii care au atras finanțări-record din PNRR
- Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 3 și ce averi au
- Cine sunt candidații pentru Primăria Sectorului 2 și ce avere au
Ştiri de la CAO
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:50, 16 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:40, 15 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 07:30, 10 Mai 2024
- Anunț Compania de Apă Oradea 08:40, 09 Mai 2024
Diva Hair
- A cântat cu zâmbetul pe buze, deși a ascuns în suflet dureri copleșitoare. Gabi Luncă și-a pierdut unul dintre copii chiar în ziua botezului
- Au crezut că au adoptat o orfană de 6 ani. De fapt, aveau de-a face cu o femeie adultă cu nanism care a încercat să-i escrocheze
- Patru copii sunt nevoiți să facă sacrificii uriașe pentru a-și putea ajuta părinții nevoiași. „Îmi e milă de mama. Ne lipsește câteodată mâncarea"
Ultimele Comentarii
- Asa-i, e greu cu blocurile vechi! Ce spune un mester: cand am de facut gauri/cablaje/etc,... Postat 19 Mai 2024, 17:15 de pinonel
- A auzit careva dintre cei care ,,comentati" de hermafroditi? Nu cred! Si oricum, nu stiati ce inseamna (folosesc... Postat 19 Mai 2024, 17:09 de pinonel
- Ala cu ghiozdanul in carca... ... era baiatul care a livrat verighetele?! Postat 19 Mai 2024, 17:02 de pinonel
- Judele are permis? Daca are, conduce? Cand si unde? Probabil ca soferul merita sanctiunea complementara... Postat 19 Mai 2024, 16:52 de pinonel
- mai este si planul primariei cu panouri fotovoltaice pe zeci de hectare, productie de enrgie care nu e vanduta in sistemul national ci consumata intern ptr productia de hidrogen aici beneficiul il vad mai mult in a atrage... Postat 19 Mai 2024, 15:47 de unu
Bihoreanul tipărit
- Banii Oradiei: Oraș în dezvoltare, dar și în criză, Oradea interbelică a avut de gestionat bugete fluctuante 08:01, 17 Mai 2024
- Onorariu cu bucluc: Lichidator judiciar din Bihor trimis în judecată fiindcă a falsificat o sentință judecătorească! 08:03, 16 Mai 2024
- Mina de... dolari: Detaliile afacerii prin care americanii vor să exploateze o mină din Bihor, „luând fața” chinezilor și rușilor (FOTO) 08:01, 15 Mai 2024
- „Motorul Oradiei”: De la corupție și fraude la investiții și dezvoltare, așa funcționa Primăria din Oradea în perioada interbelică (FOTO) 14:40, 14 Mai 2024
ACTUAL
- Navă scufundată în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe. Trei marinari au fost dați dispăruți 17:10, 18 Mai 2024
- La mare, cu trenul, din Oradea. Vezi cum vor circula Trenurile Soarelui! 20:24, 16 Mai 2024
- Premierul Slovaciei a fost împușcat de un scriitor: „Nu sunt de acord cu politica lui şi a guvernului!” (VIDEO) 16:32, 16 Mai 2024
- O nouă gafă a premierului: Ciolacu a spus "onorată instanţă", în loc de "onorată asistenţă" în timp ce-şi citea discursul la un eveniment din Constanţa (VIDEO) 18:52, 15 Mai 2024
Stiri SPORTIVE
- Suporterii echipei FC Bihor vor avea parte de transport gratuit pentru meciul de la Filiași 14:48, 19 Mai 2024
- Deși a jucat cu echipa a doua, FC Bihor s-a impus la Peciu Nou cu 3-0 în ultima etapă din play-off-ul Ligii a III-a 02:20, 19 Mai 2024
- Victorie cu emoții! CSM Oradea a câștigat primul meci de acasă în finala Ligii Naționale (FOTO/VIDEO) 20:50, 18 Mai 2024
- Au purtat Flacăra Speranței prin Oradea! (FOTO/VIDEO) 19:26, 18 Mai 2024
Oradea Noastră
- Oradea ieri, Oradea azi: Gropile din carosabil, problema șoferilor de zeci de ani (FOTO) 18:46, 13 Mai 2024
- Bihorul, mai curat: Să participăm la „Luna curățeniei în Bihor”! 17:05, 12 Mai 2024
- Pădure pentru orădeni: Oradea va avea o pădure urbană, unde doritorii vor putea merge inclusiv la rafting (FOTO) 19:55, 10 Mai 2024
- Plătim ce aruncăm! Tarife noi de salubritate în Oradea, după dublarea taxei pentru deșeurile abandonate la haldă 20:15, 08 Mai 2024
Bihor
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- L-ați văzut? Un orădean a plecat de la casa mamei sale din Tărian și nu a mai revenit 13:50, 19 Mai 2024
- Aeroportul Oradea a fost redeschis cu o nouă aerogară. Vezi cum arată! (FOTO/VIDEO) 15:18, 18 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
Stiri Oradea
- Cartierul Nufărul I din Oradea ar urma să fie reabilitat prin trei proiecte europene în valoare de 40 milioane euro 18:01, 19 Mai 2024
- Consilierul prezidențial George Bologan s-a căsătorit la Oradea. Vezi cine se numără printre invitați! (FOTO/VIDEO) 15:57, 19 Mai 2024
- Filmul documentar “Nostalgia Dictaturii” va fi proiectat la Oradea, în cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor 15:00, 19 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor a scos orădenii din case: "A ţinut prea puţin" (FOTO/VIDEO) 08:00, 19 Mai 2024
Timp Liber
- Filmul documentar “Nostalgia Dictaturii” va fi proiectat la Oradea, în cadrul Zilelor Muzeului Țării Crișurilor 15:00, 19 Mai 2024
- Noaptea Muzeelor a scos orădenii din case: "A ţinut prea puţin" (FOTO/VIDEO) 08:00, 19 Mai 2024
- Festival... muzeal: În Oradea, ediția din acest an a Nopții Muzeelor va fi „țesută” cu multă muzică 14:00, 18 Mai 2024
- Mii de baloane, în weekend, la ERA Park Oradea! 08:48, 17 Mai 2024
Revista Familia
- Pragul Vaida #12, cu Ioan F. Pop, Marian Neguțu și Vlad Mușat 13:55, 10 Mai 2024
- Æs alienum, concert-lansare de carte 16:42, 08 Mai 2024
- Bursele și rezidențele de creație literară FAMILIA 12:31, 01 Mai 2024
- Liviu Stănescu în dialog cu Dan-Liviu Boeriu despre „Am fost la capătul lumii” 19:52, 16 Apr 2024
Informații de la Termoficare
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pentru două puncte termice 10:15, 16 Mai 2024
- Termoficare Oradea: furnizarea apei calde, întreruptă pe Bulevardul Decebal, Simion Bărnuțiu și alte străzi 09:09, 15 Mai 2024
- Termoficare Oradea: se întrerupe furnizarea apei calde pentru punctul termic nr. 868 10:01, 14 Mai 2024
- Termoficare Oradea: 2 puncte termice rămân fără apă caldă 09:50, 13 Mai 2024
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5772 RON
- 1 EUR = 4.9756 RON
- 1 HUF = 0.0129 RON