URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Octombrie 2017, 19:31

O parte dintre protestatarii de la OTL par să cedeze. Primele trei autobuze au ieşit pe traseu!

O parte dintre protestatarii de la OTL par să cedeze. Primele trei autobuze au ieşit pe traseu! foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Protestatarii de la OTL par că cedează. Imediat ce blocul protestatarilor a părăsit sediul societăţii de transport în comun, trei dintre ei, şoferi, au urcat la volanele autobuzelor şi au ieşit pe poarta societăţii, după o pauză de aproape două zile.

"Primele trei autobuze, pe liniile 17, 18 şi 21, au ieşit pe traseu în jurul orei 19. Să sperăm că de mâine dimineaţă lucrurile vor intra la normal", a precizat, miercuri seară, pentru BIHOREANUL, directorul OTL, Viorel Mircea Pop.

Potrivit acestuia, cei trei erau şoferi de serviciu în tura de după amiază şi au ieşit pe traseu când au văzut că poarta este liberă.

Până miercuri seara, poarta era blocată de protestari şi, chiar dacă vreunul dintre şoferi ar fi dorit să iasă să lucreze, nu ar fi putut, fiind împiedicat de colegi.

Cei trei şoferi au ieşit pe traseu după ce, în cursul zilei, primarul Ilie Bolojan a declarat că angajaţii OTL aflaţi în grevă practică "un şantaj pe care nu-l putem accepta" şi a prezentat un set de măsuri care urmează să fie luate pentru ca, pe viitor, societatea să poată mări salariile.

Între acestea se numără disponibilizarea a 25-30 de angajaţi din birouri, precum şi a altora de pe trasee, proporţional cu reducerea frecvenţei curselor efectuate, cu un procent de 20%.

Totuşi, faptul că cei trei şoferi au "spart" protestul nu reprezintă o garanţie a faptului că, începând de joi dimineaţă, lucrurile vor reintra la normal.

Enervaţi de ieşirea primarului Ilie Bolojan, care le-a respins revendicările şi a anunţat reduceri de personal, o parte dintre salariaţi spun că aşteaptă să fie daţi afară pentru absenţe nemotivate. "Nu ne pot concedia pe toţi!", sunt de părere aceştia.

UPDATE:

Până la urmă, miercuri seară au ieșit în total 9 autobuze pe trasee. Rămâne de văzut ce se va întâmpla, însă, în cursul dimineții de joi, dat fiind că şoferii care ar trebui să plece pe traseu spun că nu vor ieşi. Totodată, vatmanii sunt hotărâţi să nu iasă la muncă și să continue protestul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON