Preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, s-a întâlnit pentru prima oară cu reprezentanţii operatorilor de transport public care activează în judeţ. Potrivit unui comunicat emis joi, la o zi după întâlnire, de către purtătorul de cuvânt al CJ, Zoltan Hizo, principalul scop al întâlnirii a fost discutarea propunerilor de modificare a regulamentului de funcţionare a serviciului public de transport persoane, chestiunea cea mai dezbătută fiind cea – de altfel veche de anul trecut – privind montarea unor dispozitive GPS pe autobuze.
"Patronii din transport isi doresc asigurarea confidenţialităţii datelor generate de sistem, altele decât cele publice. Consiliului Judeţean a acceptat aceasta propunere, iar modificarea va consta in faptul ca informaţiile ce vor fi făcute publice vor viza strict vehiculele aflate pe trasee, conform graficelor de circulaţie", se arată în comunicatul CJ.
Conform documentului, în cursul discuţiilor "s-a conturat, de asemenea, ideea de a încheia un acord cu municipalitatea orădeană pentru ca staţiile de pe teritoriul oraşului destinate transportului judeţean să aibă un afişaj electronic care să ofere informaţii în timp real în legătură cu traseele deservite".
Pe de altă parte, transportatorii i s-au plâns lui Pasztor de faptul că "pirateria a luat din nou proporţii, fenomen care nu doar împiedică dezvoltarea unei societăţi de transport, ci o aduce de multe ori la situaţii limită din punct de vedere financiar", precum şi de numărul foarte mic al staţiilor de îmbarcare/debarcare din judeţ, şeful CJ răspunzând că intenţionează ca în următorii doi ani să fie amenajate staţii de autobuz în extravilanul tuturor localităţilor din judeţ.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.