URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Februarie 2018, 08:32

Vine o nouă criză financiară? Bursa americană se prăbuşeşte

Vine o nouă criză financiară? Bursa americană se prăbuşeşte sursa foto: observator.tv
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dow Jones Industrial Average (DJIA), cel mai important indice care reflectă evoluţia celor mai mari 30 de companii listate pe bursa de la New York, a înregistrat cel mai mare declin din 2008, scăzând cu peste 1500 de puncte în două zile de tranzacţionare. Indicele a scăzut cu 1.175 de puncte, luni, după închiderea bursei, aceasta reprezentând cea mai mare scădere într-o singură zi de la criza din 2008.

Potrivit Observator.tv, luni, Dow Jones înregistrat o scădere cu 4,6%, ajungând sub 25.000 de puncte pentru prima dată de când a atins această cotă luna trecută, respectiv la 24,345.75 puncte.

BBC arată că este cea mai mare scădere din septembrie 2008, când Congresul american a respins un plan de salvare de 700 de miliarde de dolari, după prăbuşirea băncii Lehman Brothers.

Vineri, indicele american Dow Jones a înregistrat cel mai mare declin din iunie 2016, scăzând cu 665,75 de puncte, pe fondul corecţiei pieţei şi al creşterii randamentelor obligaţiunilor, investitorii anticipând că inflaţia mai ridicată din Statele Unite va determina Rezerva Federală (Fed) să accelereze majorarea dobânzilor, mai scrie sursa citată. Toate cele 11 componente ale indicelui S&P 500 au scăzut vineri, iar acesta a coborât cu 2,1%.

De altfel, ca urmare a acestei situații, bursele din Asia înregistrează marţi o nouă zi de scădere. De asemenea, marți, și bursele europene au deschis pe pierdere. 

Agenția de știri Mediafax notează că Dow Jones Industrial Average, unul dintre simbolurile economiei şi pieţei de capital americane, include companii de notorietate mondială, de la conglomerate industriale precum General Electric, Boeing şi Caterpillar, până la bănci şi companii de servicii financiare ca Goldman Sachs, JPMorgan, Visa, American Express, dar şi giganţi IT ca IBM, Intel, Cisco şi concerne care activează în industria bunurilor de larg consum şi comerţul cu amănuntul, precum Coca Cola, McDonald’s, Procter & Gamble ori Nike. Giganţii energetici Exxon şi Chevron sunt, de asemenea, incluşi în Dow Jones, la fel şi companiile farmaceutice Pfizer şi Merck sau Walt Disney.

Indicele are în componenţă 30 de titluri. Dow Jones a fost creat de către Charles H. Dow, primul editor al publicaţiei The Wall Street Journal, şi a fost gândit ca un mijloc pentru a măsura performanţa pieţei bursiere din Statele Unite, fiind lansat în data de 26 mai 1896.

Dow Jones este cel mai mediatizat indice bursier pe plan mondial. De-a lungul timpului, acesta a crescut constant, oscilând până în 2007 la cotaţii de peste 10.000 de puncte, însă turbulenţele financiare din anii crizei l-au coborât până la 8.500 de puncte.

 Ulterior, Dow Jones şi-a reluat creşterea, ajungând la maximul de 20.000 de puncte consemnat în 25 ianuarie 2017. Pragul de 19.000 de puncte fusese atins, în premieră, pe 22 noiembrie 2017, apoi pe 4 ianuarie 2018 a trecut şi pragul de 25.000 de puncte, iar acum consemnează depăşirea nivelului de 26.000 de puncte.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Efectul de sera si in economie.
Intr-o lume a globalizarii fortate !Fara principii ecologiste reale si impuse sever ,resursele naturale se epuizeaza in ritm exponential .De ar fi numai acest aspect !Dar din pacate ritmul de crestere a populatiei este si el exponential cu o rata a inteligentei native si a celei dobandite care nu poate face fata problemelor majore ale planetei.Bursa este depasita si in spatele banilor tranzactionati nu se afla nimic decat cifre sau in cel mai bun caz proiecte a caror scop este mentinerea unei rate a profitului in detrimentul factorilor ecologici ,de sanatate si dezvoltare durabila a omenirii.
Postat 07 Februarie 2018, 17:56 de PETREI
E doar o corectie momentan, adaptare la rata dobanzii monetare FED
Economia e ciclica, vor mai veni si crize, dar cand? cine stie viitorul?
Postat 06 Februarie 2018, 16:15 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON