URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Martie 2014, 17:32

Victorie mare pentru FC Bihor: 1-0 la cu ASA Târgu Mureş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Echipa orădeană de fotbal FC Bihor a obţinut o victorie foarte importantă sâmbătă, la Târgu Mureş, în cadrul etapei a XVIII-a a Ligii a II-a, Seria a II-a. Jucătorii orădeni s-au impus cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat în prima repriză de fundaşul central Bogdan Mintaş.

Lipsit de aportul căpitanului Florin Lazăr, suspendat, dar şi a mijlocaşului ofensiv Sebastian Ianc, accidentat, antrenorul Alexandru Pelici a început partida cu anumite modificări faţă de jocurile anterioare, titularizându-i pe Mintaş, M. Stancu şi Cr. Cigan, în timp ce Mihuţ, R. Lukacs sau Sorian au rămas pe bancă.

Chiar dacă gazdele, care veneau după o înfrângere la Slatina, au început mai bine, având posesia în primele 20 de minute, cei mai periculoşi, pe contraatac, au fost bihorenii, care în minutul 33 au obţinut o lovitură de colţ, transformată în gol de FC Bihor, care a marcat prin Bogdan Mintaş, cel care a şutat imparabil din interiorul careului mic şi deşi se afla în unghi a reuşit să-l învingă pe portarul Botoşer.

După primirea golului, gazdele au revenit în atac, iar în minutul 44 au trimis chiar mingea în poartă, prin Hora, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.

În repriza a doua jocul a devenit ceva mai aprig, gazdele alergând după revenirea pe tabelă, iar orădenii ripostând periculos pe contraatac. Astfel, în minutul 52 FC Bihor putea face 2-0, dar după o lovitură de colţ, R. Lukacs, intrat la pauză, a reluat cu capul din 6 metri, puţin pe lângă poartă. Apoi, în replică, în minutul 60, N'Doye a făcut o fază superbă, dar şutul acestuia a fost respins cu o paradă superbă de către Smaranda, portarul orădenilor făcând un joc foarte bun din nou.

FC Bihor putea să se desprindă pe tabela de marcaj şi în minutul 70, când şi-a creat o dublă ocazie, în aceeaşi fază. A fost mai întâi un contraatac, purtat de Fl. Pop, care a expediat un şut bine plasat, dar portarul Botoşer a respins spre mijlocul careului, de unde Achim a şutat în bară.

Finalul de joc a găsit echipa gazdă asediind careul de 16 al bihorenilor, dar evoluţia acestora, care au fost foarte bine organizaţi (pe lângă portar şi fundaşii centrali, Mintaş şi Pascariu având o evoluţie foarte bună), a făcut ca tabela să rămână nemodificată până la ultimul fluier al arbitrului, care a consfinţit o victorie foarte importantă pentru FC Bihor, în contextul şi celorlalte rezultate înregistrate în această etapă, în care, printre altele, şi UTA şi CS Mioveni s-au impus în deplasare şi care, de asemenea, au obţinut puncte preţioase.


ASA Tg. Mureş - FC Bihor 0-1 (0-1)

A marcat: B. Mintaş (min. 34)

ASA Tg. Mureş: Botoşer - Hanca, Gugu (min. 76 Al. Dan), Heil (min. 46 Huiban), L. Szilagyi (cpt.) - N'Doye, Băcilă (min. 65 Turcu) - Hora, Voiculeţ, Sepsi - Amauri. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

FC Bihor: Smaranda (cpt.) - Letan, Mintaş, Pascariu, Achim - Străuţ, M. Stancu - Fl. Pop, M. Popa (min. 58 Sorian), Cr. Cigan (min. 68 Mihuţ) - Hadăr (min. 46 R. Lukacs). Antrenor: Alexandru Pelici

Au arbitrat: Ionuţ Valentin Iugulescu (Târgovişte) - Cristian Nicolae Lucaci şi Radu Despa (ambii din Baia Mare).

În partidele de vineri ale etapei, UTA s-a impus, surprinzător, cu 3-1, la Bistriţa, CS Mioveni a câştigat pe terenul echipei FC Universitatea Craiova, cu 3-2, iar FC Olt s-a impus, de asemenea, la Satu Mare, cu 1-0, în faţa Olimpiei.

În derby-ul etapei, desfăşurat sâmbătă la Reşiţa, Metalul a învins CSM Rm. Vâlcea cu 1-0.

În etapa viitoare, FC Bihor va evolua miercuri, de la ora 15, pe teren propriu, în compania echipei Olimpia Satu Mare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
LA MULTI ANI...
..dle Emerich Jenei!Iarta-i pe nemuricii care uita valorile din fotbalul romanesc!
Postat 25 Martie 2014, 08:10 de gheorghe@sandor
bravo
multa bafta , felicitari !!!!
Postat 23 Martie 2014, 13:14 de suporter
Felicitari...!
Bravo baieti!Acum avem si antrenor,am scapat de noname-uri ca Ghitz,Pana si alti idioti!Bafta dle Pelici,bravo baieti!Hai BIHORU!!!!!!!!!!
Postat 23 Martie 2014, 08:35 de gheorghe@sandor
Hai Bihoru
Ziarist de doi bani in loc de "în timp ce Mihuţ, R. Lukacs sau Sorian" ????? asa sa scrie: în timp ce Mihuţ, R. Lukacs si Sorian
Postat 23 Martie 2014, 00:06 de Bihoru
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON