URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
06 Ianuarie 2011, 17:42

Un BMW a blocat circulaţia tramvaielor mai bine de o oră şi jumătate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

OTL a informat că circulaţia tramvaielor în zona Parcului Olosig a fost întreruptă pentru mai bine de o oră şi jumătate, după ce un BMW a ajuns pe liniile de tramvai şi a rămas blocat.

Totul s-a petrecut joi dimineaţă în jurul orei 4.50, pe sensul de mers către Podul CFR, circulaţia tramvaielor fiind obstrucţionată pe această direcţie, până la ora 6.20, interval de timp în care pe tronsonul Olosig - Sinteza s-a circulat cu 2 autobuze, Linia 1 circulând doar pe inelul Olosig - Centrul Civic.

Inspectorul Carmen Tocuţ, de la Biroul de relaţii cu presa al OTL, a declarat că nu se cunosc circumstanţele exacte ale evenimentului, cel mai probabil BMW-ul ratând şoseaua.

"Echipa de intervenţie operativă a OTL SA şi echipaje ale Poliţiei s-au prezentat la faţa locului pentru a îndepărta autoturismul de pe calea de rulare însă, pentru a nu-l avaria cu metode improprii de ridicare, s-a luat decizia de a efectua operaţiunea cu o autoutilitară specializată a municipalităţii. A durat atât pentru că maşinile de ridicare au programul abia de la ora 7", a explicat Carmen Tocuţ.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
nr de italia
e numar de italia!
Postat 16 Ianuarie 2011, 16:31 de catalin
@dan c = cocalar
bah, mincator de seminte si asculatator de manele, patrupedu' satului.Sterge-ti mucii de la rit si mai vb dup'aia OK? Pitecantropul p//lii!
Postat 07 Ianuarie 2011, 22:24 de eu
ce smecher!!!
da asai vez cate un manelist cu bmw crez ca ai ceva interlop cum conduce iel masina si cand coboara crez ca iel ai buniku pamantului apoi el un manelist PIRAT artrebui amendati ca copiaza pe altii
Postat 07 Ianuarie 2011, 15:01 de malec
ce smecher!!!
tati tarani bmw ka se dupa baieti adevrati....manelisti sant ceimai freri crez ca au aparut din filme cu MAFIA.. apoi iei sant cersetori lingai vaseamar de viata lor
Postat 07 Ianuarie 2011, 14:56 de druis
@eu
btw, antecomentatorului meu: esti bou.
Postat 07 Ianuarie 2011, 12:18 de Dan C
numaru?
ala nu-i numar de romania. parca.
Postat 07 Ianuarie 2011, 12:17 de Dan C
NU ma mira!!!
Siguuuuur ca numa' un cocalar cu BEEE-M- We putea fi! TOTI TIMPTII SI MANELISTII AU bmw din care rasuna manele la maxim !
Postat 06 Ianuarie 2011, 21:21 de eu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON