Eroi pentru evrei: Cine sunt bihorenii care şi-au riscat viaţa salvând evrei de la deportare

Ce ai face dacă ţi-ai vedea prietenii, vecinii sau alţi concitadini osândiţi la moarte sigură fără să aibă vreo vină? Ai trage obloanele sau ai încerca să ajuţi, chiar dacă ţi-ai risca propria libertate ori, poate, viaţa însăşi?

Până în urmă cu câţiva ani, în Parcul Bălcescu încă se mai vedeau liniile ferate de pe care au pornit spre Auschwitz şi alte lagăre de exterminare trenuri pline cu evrei bihoreni. Puţini au scăpat. Norocoşii şi-au datorat vieţile unor concitadini care, în vremuri groaznice, n-au uitat că sunt oameni şi au ascuns, au hrănit şi au ajutat să evadeze zeci, poate chiar sute, de evrei. BIHOREANUL vă prezintă câteva dintre aceste acte de umanitate şi pe eroii lor...

Trenurile morţii

În mai 1944, evreii din Oradea aflată sub ocupaţie maghiară după Dictatul de la Viena erau mutaţi cu forţa în ghetoul înfiinţat de trupele horthyste în jurul Sinagogii Ortodoxe, în perimetrul delimitat de actualele străzi Avram Iancu, Traian Moşoiu, Piaţa 1 Decembrie, Kogălniceanu şi Sucevei. În cartea "Evreii din Oradea", Tereza Mozes scrie că în acest spaţiu a fost înghesuită aproape o treime din populaţia oraşului, circa 25.000 de persoane, ghetoul de aici fiind de altfel al doilea ca mărime din Ungaria, după cel din Budapesta. Un alt ghetou, mai mic, a fost împrejmuit în Piaţa Cazărmii, unde au fost adunaţi circa 8.000 de evrei din "provincie".

Închişi după ziduri înalte şi păziţi de jandarmi, evreii suportau bătăi şi torturi, abia erau hrăniţi şi dormeau câte 14-15 într-o încăpere. Prevestind ce va urma, mulţi s-au sinucis! Alţii încă sperau. În van. La sfârşitul lunii mai, din parcul Rhedey, actualmente Bălcescu, plecau primele trenuri pline cu evrei, iar în iunie aproape 28.000 fuseseră deja duşi la Auschwitz şi în alte lagăre de exterminare. Oradea era aproape "judenfrei"...

Lumini în noapte

Totuşi, nu toţi evreii au fost sortiţi pieirii. Câţi anume au scăpat, nu se ştie exact. Unii dintre ei, scrie Tereza Mozes, s-au refugiat în Viile Oradiei, alţii au fost ascunşi în casele unor vecini ori cunoscuţi. Şi nu toţi cei care i-au ajutat sunt cunoscuţi încă.

Recent, Asociaţia Tikvah (n.r. - "speranţă" în ebraică) din Oradea a vernisat expoziţia "Lumini în noapte", dedicată salvatorilor de evrei. "Vrem să aducem un omagiu celor care în acei ani nu numai că n-au fost opresori ori spectatori pasivi, ci au răspuns conştiinţei lor şi demnităţii umane, făcând, unii cu mari riscuri, gesturi de salvare a concetăţenilor, prietenilor, vecinilor, necunoscuţilor...", spune preşedinta asociaţiei, Emilia Teszler, fiica unei supravieţuitoare a Auschwitzului.

Salvaţi de... tifos

După deportare, în ghetoul orădean au rămas două grupuri de evrei. Unul dintre ele a reuşit să scape de trimiterea la moarte printr-o metodă inedită în istoria Holocaustului maghiar. Ginecologului Miksa Kupfer, închis în ghetou alături de soţie, de fiul în vârstă de 14 ani şi de mama lui în vârstă de 76 de ani, i-a venit o idee care s-a dovedit a fi salvatoare. Printr-un bilet trimis dincolo de zidurile ghetoului, Kupfer i-a cerut patologului Beöthy Konrád (foto) să falsifice analize de laborator cum că mai mulţi evrei sufereau de tifos exantematic. În realitate, cei în cauză aveau anticorpii în sânge după ce luaseră virusul la muncă forţată în Transilvania de Nord şi în Ucraina.

Deşi era o măsură riscantă, patologul şi-a asumat-o. Beöthy spera ca întregul ghetou să fie trecut în carantină şi, astfel, deportările să fie suspendate. Ca urmare, mai mulţi bărbaţi împreună cu familiile lor au fost izolaţi într-un aşa zis spital de boli infecţioase încropit într-un colţ al ghetoului. "Aici s-au ascuns şi alţi evrei, căci jandarmii nu intrau în clădire, temându-se să nu se îmbolnăvească", spune Emilia Teszler.

Printre "bolnavi" se afla şi mama Evei Heyman, fetiţa de 13 ani cunoscută ca "Anne Frank a Ungariei" fiindcă a scris, din ghetou, un jurnal al ororilor. Mama Evei, Agnes Racz, s-a salvat alături de cel de-al doilea soţ, scriitorul şi jurnalistul Béla Zsolt, care fusese la muncă forţată şi avea anticorpii respectivi. Cei doi n-au reuşit s-o ia în spital şi pe micuţa Eva, deportată la Auschwitz şi ucisă într-o cameră de gazare pe 17 octombrie 1944.

Sub nasul SS-iştilor

"Norocoşii" şi-au dat rapid seama că trebuie să fugă, căci autorităţile continuau să adune evrei din alte părţi ale judeţului şi plănuiau noi deportări. După plecarea trenurilor, ghetoul a rămas păzit de jandarmi locali, mai blânzi, dar şi mituiţi pentru a permite o evadare. Prin diferite relaţii, procurându-şi acte false, Agnes Racz şi Béla Zsolt au reuşit să ajungă la Budapesta.

O altă familie din spital, brutarul Steiner, soţia lui şi cei doi copii, Robert, de 12 ani, şi Marta, cu câţiva ani mai mare, a primit ajutor de la Gheorghe Mangra (foto), administratorul Seminarului Unit Greco-Catolic. Împreună cu profesorul Emil Maxim, acesta a ascuns mai mulţi copii în seminar, până când aceştia erau duşi de călăuze peste graniţă, în România. Culmea, operaţiunea se desfăşura sub nasul unor ofiţeri SS care îşi amenajaseră în clădirea seminarului un spital propriu, păzit de o santinelă. Fugarii erau introduşi, însă, prin sacristia capelei...

"Nu fiţi îngrijoraţi!"

Povestea salvării familiei Steiner a fost spusă în cartea "Szökés a gettóból" (Zbor din ghetou) chiar de Robert (foto), acum în vârstă de 81 de ani, stabilit în Israel. Băiatul brutarului şi-a schimbat numele în Reuven Tsur şi este scriitor şi profesor de literatură ebraică. "Întrucât tatăl meu aproviziona cu pâine şi seminarul, îl cunoştea pe directorul administrativ. Îl chema Mangra şi avea vârsta undeva peste 30 de ani. (...) Spre surpriza noastră neplăcută, seminarul era înţesat de soldaţi. A încercat să ne liniştească: «Nu fiţi îngrijoraţi! Tocmai din cauza prezenţei lor aici nu vă va căuta nimeni»", povesteşte Reuven Tsur.

Supravieţuitorul îşi aminteşte cu câtă bunătate i-a ajutat Mangra. "Ne aştepta deja, a deschis imediat poarta şi l-a îmbrăţisat pe tatăl meu. Deja avusese grijă de tot, ne-a procurat pentru toţi acte false". Refuzând orice răsplată, Mangra l-a trimis chiar pe fratele său, Dumitru, să-i călăuzească pe cei patru în România, prin Băile 1 Mai. Ulterior, Gheorghe Mangra a devenit preot greco-catolic şi a fost persecutat de comunişti fiind condamnat chiar la închisoare. După executarea pedepsei, a trăit la Oradea până în anii 2000.

Diplomat cu inimă mare

Mihai Marina (foto), născut în Apşa de Jos din Maramureşul Istoric, a fost consulul general al României în Oradea în perioada 1941-1944 şi s-a opus nazismului încă de la început. După formarea ghetourilor în Transilvania de Nord, Marina şi-a trimis oamenii în judeţele din zonă pentru a aduna cât mai multe informaţii despre evreii ghetoizaţi, un raport în acest sens fiind trimis la Geneva, Crucii Roşii Internaţionale, scrie istoricul Antonio Faur în cartea "Un deceniu din existenţa evreilor bihoreni, 1942-1952".

Marina nu s-a oprit însă doar la atât, ci a şi acţionat. Alături de colaboratorii săi, deşi membrii Consulatului erau urmăriţi de horthişti şi de hitlerişti, a creat o adevărată filieră de evadare a evreilor în România. Trecerile clandestine se făceau pe la "vama cucului", adică prin mai multe puncte de frontieră nedeconspirate, chiar cu maşinile Consulatului care, beneficiind de imunitate diplomatică, nu erau controlate. Din mărturiile supravieţuitorilor, numărul celor salvaţi este de ordinul zecilor.

Ajutor dezinteresat

Mihai Marina a ajutat şi familia medicului Kupfer, care iniţiase "Planul Tifos", să fugă din Ungaria, asigurându-le alimente şi punându-le la dispoziţie maşina pentru a trece frontiera prin Şauaieu. "Acest ajutor ne-a fost dat din partea dlui Marina absolut dezinteresat. Tot dezinteresat a oferit ajutor şi familiilor dr. Nagypál, Osvát, dr. Winkler şi altora. Ştiu că pe dl. Ludovic Schwartz, unul dintre cei mai vechi luptători ai muncitorimii din Oradea, l-a ajutat cu bani şi alimente timp de câteva luni", scria dr. Miksa Kupfer în 1946.

Medicul şi familia lui au fost reţinuţi în trenul de Arad de autorităţile române, fiind trimişi în lagărul de la Târgu Jiu, iar apoi eliberaţi după 23 august 1944. În septembrie, Mihai Marina şi membrii Consulatului au fost arestaţi de maghiari şi predaţi autorităţilor germane, fiind eliberaţi de americani în 1945. În 2012, pe clădirea actualului muzeu Aurel Lazăr a fost dezvelită o plăcuţă omagiu în memoria fostului consul, care a murit în 1980 la Cluj.

Drepţi între popoare

În expoziţia "Lumini în noapte", asociaţia Tikvah îi aminteşte şi pe orădenii care, datorită acţiunilor lor de salvare a evreilor prigoniţi, au primit titlul "Drepţi între popoare" din partea statului Israel prin Institutul Holocaustului Yad Vashem. Istoricii de aici arată că în septembrie 1944 Farkas István şi Rozália l-au ascuns în pivniţa lor pe tânărul Eugen Salzberger şi pe opt prieteni ai acestuia mobilizaţi într-un batalion de muncă lângă Oradea.

"Drepţi între popoare" au fost declaraţi şi soţii Kálmán Appán şi Mária. În timpul războiului, Appán era locotenent în rezervă la comandamentul Gării Oradea, scutind evrei, zile la rând, de la munca forţată pe motiv de "întreruperi accidentale pe calea ferată". Soţia sa a aprovizionat cu mâncare 37 de evrei, scoşi ulterior din ţară cu un camion.

Yad Vashem o comemorează şi pe Murányi Rózsi care, înainte de ghetoizare, a ascuns opt evrei, dar şi pe Boros Mária şi fiica ei Varlam Elena, care şi-au făcut în apartament o ascunzătoare pentru evrei. În fine, soţii Szakadati János şi Juliana, proprietarii unei parfumerii, au ascuns o fetiţă până la sfârşitul războiului şi mergeau zilnic să arunce mâncare peste gardul ghetoului, primind şi ei aceeaşi distincţie. Fie că s-au bucurat sau nu, peste ani, de recunoştinţa cuvenită, salvatorii au arătat că sunt, mai presus de toate, oameni...

"Oricâte reţineri ne-ar fi impus situaţia de salariaţi în regimul antonescian, acreditaţi într-un stat fascist, ca oameni nu am putut rămâne impasibili în faţa suferinţelor pricinuite de acţiuni care batjocoreau însăşi noţiunea de demnitate omenească".
Mihai Marina (1907-1980), consul general al României la Oradea

SCĂPAREA ÎN ROMÂNIA
Primarul salvator

Unul dintre cei mai activi bihoreni implicaţi în acţiunile de salvare a evreilor de la moarte a fost primarul comunei Vârciorog, rămase după Dictatul de la Viena pe teritoriul României. Istoricul Antonio Faur i-a dedicat acestuia volumul "Teodor Popoviciu, salvatorul de la moarte a sute de evrei", arătând că primarul, om înstărit, a susţinut o adevărată filieră de trecere clandestină a evreilor prin mai multe localităţi de frontieră, mobilizând ţărani care cunoşteau bine satele să le fie călăuze şi să-i treacă graniţa noaptea. Teodor Popoviciu (foto) găzduia refugiaţii în propria casă, le dădea straie ţărăneşti, iar apoi soţia sa, Ileana, îi ducea cu căruţa până la Dobreşti, de unde luau trenul spre Arad.