URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
18 Martie 2018, 18:30

Ţara lui Gaiţă

Ţara lui Gaiţă (sursa foto: lumealuigaita.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Îl ştiţi pe Gaiţă, cel cu interviurile alea absurde luate oamenilor pe stradă, în special celor din sate uitate de lume? Îl ştiţi. Săptămâna trecută am văzut o înregistrare, veche de vreo doi ani, în care întreba nişte săteni din judeţul Ialomiţa care este limba oficială în Ardeal. Răspunsuri, unul şi unul: ardelenească, maghiară, moldovenească, săsească, engleză... Cel mai adesea, răspunsul era "nu ştiu". Materialul ar fi putut fi trist, dacă nu era vesel. La fel cum ar fi putut fi vesel dacă nu era, de fapt, foarte trist.

Rubrica lui Gaiţă pare să fie făcută pe baza acelui raţionament care spune că, dacă judeci inteligenţa unui elefant după abilitatea de a se sui într-un copac, cel mai probabil elefantul va părea un idiot. "Geniile" care cunosc limba oficială din Ardeal şi s-au amuzat privind la televizor, s-au enervat, probabil, spunând că din cauza "proştilor" ţara merge prost, iar noi, românii, suntem o naţie de ruşine. I-aş sfătui să renunţe la părerea aceea.

Dacă toţi nefericiţii din imagini, fără excepţie, ar fi ştiut care e limba oficială în Ardeal, România n-ar fi fost cu nimic mai bună. Ghinionul oamenilor a fost că s-au trezit cu un microfon şi o cameră de filmat în faţă, împreună cu o dilemă ce îi interesa câtuşi de puţin spre deloc. Pe scurt, omul nepotrivit faţă în faţă cu problema nepotrivită. În realitate, nu proştii duc România de râpă, ci inteligenţii, cei care ştiu ce limbă e oficială în Ardeal, dar care, din păcate, se află pe partea negativă a Forţei.

Dacă realizatorul ar fi făcut acelaşi sondaj de cultură generală în Piaţa Universităţii din Bucureşti, cu siguranţă că materialul şi-ar fi pierdut hazul. Dacă i-ar fi întrebat pe românii plecaţi din ţară ce limbă se vorbeşte în Spania, Italia sau Germania, ar fi fost alungat şi bombardat cu căpşuni, coji de pizza şi halbe de bere. Discuţiile sale cu sărmanii aleşi deloc la întâmplare sunt predispuse la astfel de enormităţi şi nu au alt rol decât să îi facă pe mediocri să se creadă supradotaţi.

La începutul anilor ’90, mulţi reprezentanţi de la vârful clasei conducătoare au fost oripilaţi să afle, tot de la Viorel Gaiţă, că apa conţine două molecule de hidrogen şi doar una de oxigen. Unii, care au promis că vor lua măsuri pentru remedierea situaţiei, au ajuns europarlamentari dar tot n-au rezolvat problema.

Mutarea focusului lui Gaiţă pe cei de la talpa ţării nu cred că face vreun bine cuiva. Treaba celor de acolo nu e să stea prin biblioteci sau să meargă la conferinţe, ci să muncească. Sătenii din Ialomiţa ar face infinit mai bine ţării şi societăţii dacă ar fi harnici, dacă şi-ar lucra pământurile, dacă şi-ar dezvolta comunitatea şi n-ar mai depinde de ajutoarele sociale de la stat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
si marmota invelea bucatica de ciocolata..
Asta e exact ca aia cu asistatii sociali (inclusiv somerii indemnizati sau pensionarii, sunt tot asistati sociali) care sunt principalii "vinovati" pentru toate relele din Romania de la revolutie pana in momentul de fata. E penibil si de prost gust sa cataloghezi o tara dupa niste imbecili care se cred formatori de opinie facand misto la tv de niste semianalfabeti
Postat 22 Martie 2018, 14:01 de User anonimizat
Voi nu vedeti...
... ca articolul incepe cu ardeleni?
Postat 19 Martie 2018, 16:23 de ineuanul
why?
@Control_Room: Ai dreptate 100%! Dar această situație este valabilă oriunde în Europa ( mai puțin țările care au deținut colonii..ca ele, na, au fost cinstite! )! De ce să te legi de teleormaneni?
Postat 18 Martie 2018, 21:38 de TDS
Nea Lulu & co
... O tot dati cu Teleormanu si Ialomita, insa, niciun cuvant, nicio mobilizare la munca, spre exemplu pt Har-Cov (care au facut praf si padurile din zona, nu toti cetatenii, cativa smecheri -ex: "drujba lui Dumnezeu"- si ele in aceasi situatie, dependente de ajutoarul de la Stat. Si mai sunt vreo cateva judete din Transilvania in aceeasi situatie...
Postat 18 Martie 2018, 20:35 de Control_Room
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON