URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Martie 2016, 12:37

PNL, ca PSD

PNL, ca PSD foto: www.alternativadevest.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cam de o lună, peneliştii bihoreni şi-au băgat în cap ideea că pentru a-şi atinge obiectivele la alegerile locale (50 de primării şi cel puţin jumătate plus unu din mandatele de consilieri judeţeni) trebuie inclusiv să racoleze edili de la "concurenţă". Se vorbeşte că deja i-ar fi validat ca viitori candidaţi PNL pe primarii pesedişti din Criştioru de Jos, Ineu şi Pietroasa, precum şi pe cel din Popeşti, ales în 2012 ca PPDD-ist, iar din decembrie 2015 patron al propriei formaţiuni, Partidul Cinste şi Prosperitate, după ce în 2013 şi 2014 bătuse pe la uşile PSD şi PC.

Acţiunea peneliştilor nu diferă decât prin amploare de cea a pesediştilor din 2014, care prin celebra Ordonanţă 55 a lui Dragnea legalizau prostituţia politică pentru a-i trage de partea lui Ponta pe aleşii opoziţiei. Şeful PSD Bihor, Ioan Mang, se lăuda atunci cu 9 primari, 5 consilieri judeţeni şi municipali şi 63 consilieri comunali racolaţi de la PDL, PNL şi PPDD. Acum, prinzând de veste că îi fug primarii, acelaşi Mang are tupeul să acuze racolarea "deloc democratică". Dacă n-ai şti cine este, mai că i-ai plânge de milă!

Dar nu de Mang e vorba acum, ci de liberalii care în 2014, când îşi vedeau colegii prostiţi de PSD, se revoltau că Dragnea era "cămătar de primari". De liberalii care în 2012, spre cinstea lor, refuzau să-l reprimească în organizaţia din Bihor pe Traseistul Nr. 1 al României, Octavian Bot, băgat sub pielea lui Crin Antonescu pentru un colegiu de deputat în Bucureşti.

Din câte am auzit, pe primarii din Criştior şi Popeşti i-ar fi convins să devină candidaţi PNL chiar Ilie Bolojan, pe considerentul că, având încrederea cetăţenilor, pot orienta voturile acestora în beneficiul candidatului liberal la Consiliul Judeţean, Mircea Mălan. Ce spunea Bolojan, însă, când a devenit secretar general al partidului? "Trebuie să ne selectăm cei mai buni candidaţi pentru alegerile locale. Contează mai puţin de unde provin, din vechiul PNL sau din fostul PDL". Nu din PSD! "Una din obligaţiile noastre este să recâştigăm încrederea în politică", zicea Bolojan, pentru ca acum să facă fix contrariul, riscând să piardă încrederea încăpăţânaţilor convinşi că nici măcar în politică scopul, oricât de nobil, nu justifică mijloacele perfide.

Încercând să aflu ce au de gând peneliştii, unul mi-a "tradus" că vor să câştige la judeţ cât mai multe voturi pentru ca Mălan să nu fie la mâna UDMR - cum au fost Bar, Seremi, Ţîrle, Popa - căci numai cu o majoritate proprie clară şi-ar putea pune proiectele în aplicare. Iar pentru majoritatea clară, asta e: trebuie să-i accepte şi pe cei dispuşi să sară din barca PSD-ului. Altfel, dacă ţii prea mult de principii, poţi să mori ca eroul...

Nu ştiu cine i-o fi convins pe liberali că aceia care trădează acum pentru ei nu vor trăda în viitor împotriva lor, dar cert e că îşi insultă propriul electorat. De ce-ar crede un om normal că cineva care îşi ia nevastă de pe centură va avea căsnicie curată, rodnică şi lungă?

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON