URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Octombrie 2014, 13:18

Victor Ponta vine în vizită în Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
La mijlocul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, candidatul PSD şi, totodată, premierul României, Victor Ponta va face, vineri, o vizită în Oradea. Anunţul a fost făcut marţi, într-o conferinţă de presă, de şeful PSD Bihor, Ioan Mang, cel care îi şi pregăteşte lui Ponta programul.

Potrivit lui Mang, singurele informaţii certe sunt că Ponta va sosi la Oradea, la ora 10 dimineaţa, cu avionul, şi va sta aproximativ trei ore. Premierul va vizita două obiective, printre care "în mod sigur" o fabrică. Ponta va fi însoţit şi de membri ai Guvernului, însă deocamdată nu se ştie care miniştrii anume vor veni la Oradea.

Încă trei edili traseişti

Pe de altă parte, tot marţi, întrebat de jurnalişti dacă a mai racolat şi alţi primari în PSD, ţinând cont că Ordonanţa de Urgenţă 45/2014 le permite aleşilor locali să îşi schimbe partidul din care fac parte, Mang a anunţat că partidul pe care îl conduce are acum în Bihor 27 de primari, adică cu trei mai mulţi decât săptămâna trecută. Asta înseamnă că în PSD s-au mutat 12 edili bihoreni.

Întrebat care sunt noile "achiziţii" ale PSD Bihor, Mang n-a vrut să dea niciun nume, rezumându-se să spună că săptămâna viitoare va prezenta tabloul complet al aleşilor care au migrat în partidul social-democrat. Joia trecută, Mang a deconspirat opt primari traseişti: foştii pedelişti Arsenie Maroşan din Balc, Mihai Faur din Husasău de Tinca, Aurel Popa din Săcădat, Gheorghe Huple din Ciumeghiu, Aurel Ille din Tărcaia, Sorin Sarca din Borod, fostul PC-ist Cristian Paul din Lăzăreni şi fostul liberal Teodor Matica din Avram Iancu.

Capcana lui Iohannis

Cât despre afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu de luni seară, când acesta a spus că Victor Ponta a fost ofiţer de informaţii al Serviciului de Informaţii Externe, Mang le-a descris ca fiind "o prostie, o deducţie idioată". Asta pentru că, a spus şeful PSD Bihor, şeful statului nu are nicio dovadă, ci doar Hotărârile de Guvern care stabilesc că nu vor fi deconspiraţi nici foştii ofiţeri ascunşi. "Nu există nicio dovadă că Victor Ponta a fost vreodată ofiţer acoperit. Ce a spus Traian Băsescu este o minciună şi o manipulare", a declarat Ioan Mang.

În aceeaşi conferinţă de presă, politicianul a avut şi un discurs despre "capcana sistemului de pensii" propus de contracandidatul lui Victor Ponta, Klaus Iohannis. Mang a spus că Iohannis propune trecerea la un sistem individual de pensii, ceea ce înseamnă "renunţarea la solidaritate" şi faptul că statul nu va mai garanta veniturile pensionarilor. "Aplicarea programului lui Iohannis va presupune noi datorii şi noi tăieri de pensii şi salarii".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
38 Comentarii
Ok
Foarte bine ca ne viziteaza si pe noi
Postat 16 Octombrie 2014, 23:15 de Andrei F
REPLICA la poupincuristul @VOTEZ PONTA
BAH ratat popupincurist @VOTEZ PONTA si postacii de partid din PeSZeDE Bihor eu un roman simplu @ROMANUL Simplu am o opinie BAH!NU votez Victor Ponta pana nu isi cere SCUZE de la membri simpli PSD fanatici care au fost oprimati si exclusi din partid ca sa se aleaga in USLeul personal Ponta -Antonescu si deputatul PSD Bihor Ioan Sorin Roman ne-a renegat pe simpli membrii PSD Bihor fanatici din colegiul 6 Salonta -Tinca dar vremea scadentei vine si NU intarzie niciodata , fie roata si patrata se mai intoarce o data! Fiti siguri ca v-ati ales cu niste dusmani din interiorul partidului , NU am vrut NIMIC ,NU functiii , NU foloase materiale , AM VRUT o recunoastere doar a loialitatii noastre , a gresit ca ne-ati oprimat mai departe da totul se plateste fiti sigur de asta :))=)) ROMANIA este o tara a tuturor romanilor simpli si NU este o tara alui Ponta si alui socru sau Sarbu si a Mafiei din PSD , sa ma KK pe voi de poupincuristi si lingai care ati uitat de romani simpli bihoreni si va intereseaza doar interesele voastre personale si functii si femei si bauturi si chermeze. HAI SICTIR da-te dreacu de poupincurist@VOTEZ PONTA!:))=))Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 15 Octombrie 2014, 22:47 de Romanul Simplu
VOTEZ O ROMANIE PUTERNICA, votez PONTA
ORICE ROMAN trebuie sa aiba o opinie , s a terminat cu IDIOTII din PDL :))))))))) ROMANIA devine o PUTERE nu o mafie :)))
Postat 15 Octombrie 2014, 21:34 de VOTEZ PONTA
DE CE FACE PRESEDINTELE POLITICA , de ce ?!!
TRAIAN BASESCU in calitate de PRESEDINTE al ROMANIEI (Y) a pus in pericol securitatea nationala si el stie asta, nu mai dezvaluie si PROBA, e secret, face pana la 7 ani inchisoare , ramane doar cu acuzatia de CALOMNIE :)) CONSTITUTIA ROMANIEI nu i PERMITE sa faca POLITICA sa sustina un candidat !! ISI bate joc de ROMANIA, tradare ! A dat nume de COD in PUBLIC !! E UN CAZ CU USA INCHISA nu de facut PUBLIC !! Ca sa o sustina pe UDREA in campanie si a tradat TARA ! a facut de rusine TRATATUL NATO acuzand PREMIERUL ca a spionat STATELE MEMBRE U.E. ECONOMIC , e normal la cap TRAIAN BASESCU ?!!! ASTA face campanie la UDREA si pune in pericol agentii de spionaj ai ROMANIEI ?! ITALIA nu l va accepta pe Ponta sa intre la ei, e SPIOOONN SIE ?!! Serviciul de Informaţii Externe www.sie.ro/
Postat 15 Octombrie 2014, 21:23 de TULAIII
Poate un PRESEDINTE sa se implice in POLITICA sa i faca la UDREA campanie ?!
Poate un PRESEDINTE sa se implice in POLITICA sa i faca la UDREA campanie ?! e doar CIRC la TV si fraierii pacaliti !!!! BASESCU asa stie sa FURE VOTURILE :))))) ATENTIE , PONTA nu mai e SPION e doar un BLEG care a mancat banii SIE cu deplasari in strainatate ! "VICTOR PONTA e doar un FRIPTURIST nu avut nici macar MISIUNI" TRAIAN BASESCU :) de unde stie el asta ?! E informatie secreta si cu inchisoare ! DACA Basescu nu vine cu PROBA, dovezi de obtinere a unei INFORMATII SECRETE :)) referitor la OFITER acoperit SIE nu poate fi acuzat decat de calomnie :))) nu si de CONFIDENTIALITATEA impusa de SIE, ce TEATRU ieftin cu scop electoral !!! e doar CIRC la TV si fraierii pacaliti !!!! BASESCU asa stie sa FURE VOTURILE :))))) EL vorbeste in 2014 de fapte din 2001 ca sa ii faca pe romani sa o voteze pe UDREA ?!! ARUNCA cu NOROI in PONTA ca sa o scoata pe UDREA OK ?! MAI TINETI MINTE cum a fost acuzat BASESCU de VIOL ?!!
Postat 15 Octombrie 2014, 19:54 de ce ziceti
niste ordinari cu aere de domni !
DACA Basescu nu vine cu PROBA, dovezi de obtinere a unei INFORMATII SECRETE :)) referitor la OFITER acoperit SIE nu poate fi acuzat decat de calomnie :))) nu si de CONFIDENTIALITATEA impusa de SIE, ce TEATRU ieftin cu scop electoral !!! EL vorbeste in 2014 de fapte din 2001 ca sa ii faca pe romani sa o voteze pe UDREA ?!! ARUNCA cu NOROI in PONTA ca sa o scoata pe UDREA OK ?! MAI TINETI MINTE cum a fost acuzat BASESCU de VIOL ?!!
Postat 15 Octombrie 2014, 19:39 de tragic
politica=saracie
ROMANIA va avea PRESEDINTE o FEMEIE dar ea nu e in POLITICA (Y) IN POLITICA nu exista FEMEIA ci un soi de panarame care inevitabil sunt HOAZTE, MINCINOASE si mai grav DEPRAVATE (Y) BISERICA si politicienii stiu asta , poporul mai putin (Y)
Postat 15 Octombrie 2014, 18:37 de VOTEZ PONTA
L-oi vota cand o zbura porcu'
Sa vina si sa aiba atatea voturi cate i-oi da eu. Sa-l legam pe scanunul din spate al unui Logan si sa facem cu el 2 drumuri (dus / intors ) Oradea-Stei si om mai vorbi dupe!
Postat 15 Octombrie 2014, 16:47 de anticomunistul
Romania este numai tara lui PONTA ?
CLANUL BASESCU are tot interesul sa duca romanii in strainatate si sa nu l sustina pe PONTA cu taxe si impozite daca voi nu vedeti tactica lor , acceptati ca PSD si PC muncesc de 2 ori si politic si economic, IOHANNIS, UDREA, MACOVEI vorbesc si nu platesc nimic la TREZORERIE in ROMANIA , ce spuneti E OK dupa VOI ?
Postat 15 Octombrie 2014, 12:59 de e ok ce vedem si traim
JJJEEGGGGGG
SERIOS cazul NANA e bun de distrus ?!! NU va e rusine sa l ajutati pe TRAIAN BASESCU sa ne FURE, ORDINARI !!! UDREA ca si ministru a pagubit ROMANIA si DNA tremura in fata lui MACOVEI si TRAIAN BASESCU (Y) . ORICUM nu l VOTEZ pe IOHANNIS care il doreste pe BOC , BOC pe UDREA si UDREA pe Basescu (Y) cine nu vede jocul vostru nu stie ce urmeaza . TOTI banii furati de UDREA sunt in ITALIA intrati pe grupuri si intrebati ce face PMP in ITALIA !! SPUNETI ca votati PMP si o sa aflati adevarul .(Y)
Postat 15 Octombrie 2014, 12:51 de crima
vai,vai..
Se agita nebunii la greu pe aici..Realitatea este ca VICTOR VIOREL PONTA va fi PRESEDINTELE ROMANIEI..!TE OFTICI???????
Postat 15 Octombrie 2014, 12:49 de Nea taticu
PONTA e ZIMBRUL ROMANIEI, e UNIC
TRAIAN BASESCU si clanul sau e MORT in ROMANIA (Y) PONTA e ZIMBRUL ROMANIEI, e UNIC si nu e "TARFA " asta e foarte IMPORTANT pentru NOI . PENTRU DREAPTA nu conteaza , poporul plateste oricum !
Postat 15 Octombrie 2014, 09:13 de PONTA e ZIMBRUL ROMANIEI, e UN
niste ordinari cu aere de domni !
Pacat ca ne batem JOC DE VOT, avem sau nu DREPTUL, DREPTUL sa ne votam PRESEDINTELE sau suntem obligati sa i facem pe plac la TRAIAN BASESCU ?! UN IDIOT cu "TARFA " lui , sa i fie RUSINE . VOTEZ TARICEANU decat TARFA TA TRAIAN BASESCU (Y) NU VA ANULATI BULETINUL DE VOT , oricum vor pune ei altul, e DREPTUL tau sa ti votezi PRESEDINTELE (Y) si nu e o "TARFA" :) (Y).
Postat 15 Octombrie 2014, 09:03 de rusine
Sa vina,,,
..il asteptam,il VOTAM!VICTOR PONTA PRESEDINTELE ROMANIEI!TU te oftici mey basistule gargaragiu??????????
Postat 15 Octombrie 2014, 07:50 de Nea taticu
Miticii !!
Sa-l duceti pe drumul de Bins sa ii zboare dintii din gura. El cu hotul de Dragnea, fratele lui de cruce! Sper sa muriti amandoi de ebola cu familii si cu copii cu tot! Sa nu mai ramana amintire de PSDist mitic in tara!!!!
Postat 15 Octombrie 2014, 07:39 de mitica
Man si Ponta
Imbecilul asta de Ponta impreuna cu imbecilul de Mang, ar trebui sa stea in banca lor. Amandoi sa copieze si sa faca alta meserie. Ne-am lamurit de oamenii de * ai Romaniei. E timpul sa iasa niste oameni cu coloana vertebrala si sa preia fraiele. Ceilalti ar trebui sa manance un pic de puscarie sau ignoranta publica.
Postat 15 Octombrie 2014, 06:08 de Ion Patriciu
AMA, MIHA si Deea
AMA, MIHA si Deea, sunt una si aceeasi persoana. Un postac PSD platit cu lapte praf, ulei si o galeata rosie...si aia sparta. Du-te bah prostovane scrie in alta parte!
Postat 15 Octombrie 2014, 00:46 de Micu Ricu
Groh
Vine scroafa la prune?
Postat 15 Octombrie 2014, 00:42 de Micu Ricu
...
Sigur nu vine la Oradea doar de dragul de a se plimba. Vrea sa faca ceva, sa ajute cumva (viziteaza si o fabrica in care sigur sunt cateva zeci, daca nu sute de angajati), iar asta e un lucru bun
Postat 14 Octombrie 2014, 23:41 de AMA
Un lucru bun
E de apreciat ca Victor Ponta si-a facut timp si va veni la Oradea. Il intereseaza orasul nostru, iar acest fapt nu ne poate aduce decat beneficii pe viitor.
Postat 14 Octombrie 2014, 23:33 de MIHA
Vine tov. maior Ponta !!!
O sa viziteze, printre altele, o fabrica de incaltaminte !!! Patronul zice ca nu are nicio legatura cu euroii falsi, chiar daca e sicilian la origine !!!
Postat 14 Octombrie 2014, 22:04 de WinDos
REPLICA
PLAGIATORUL mare din Bucale Victor Viorel Ponta (viitorpresedinte?)vine la PLAGIATORUL PSD Bihor Ioan Mang ex (crocul)senator PSD de Bihor in vizita de curtoazie ca sa mai uite tara ROMANIA de scandalul cu deconspirarea agentului sub acoperire Victor Viorel Ponta decatre presedintele acestei tari ROMANIA domnul Traian Basescu .NU amintesc si scriu de Victor Ponta lipsa a 4 ani de studiu din clasa XI direct in anu 3 la Drept, ca a fost in Franta la Paris,in imoralitati si ale tineretii valuri, de scandalurile sexuale cu prieteni Banicioiu si Negoitza ,de asasinarea procurorului Panait, si altele, doar SCUZE pentru nedreptatea membrilor simpli fanatici PSD in perioada USL cand au fost nedreptatiti .Membrii simpli fanatici PSD Bihor care au fost marginalizati si exclusi din partid de alianta (personala Ponta -Antonescu ) USL asteptam SCUZE , pentru ca am fost marginalizati si exclusi din PSD doar ca acesti lideri oportunisti profitori sa se aleaga pe lista USL alaturi de PNL Bihor si ni sa facut o mare nedreptate numai si numai sa se alega lideri corupti din PSD Bihor cu functii publice si locuri in consiliul judetean si consiliile locale pt ca altfel nimeni nicaieri si niciunde nu-i vota in Bihor au sacrificat proprii membri numai si numai sa se aleaga pe lista rusinii USL.Toata campania electorala PSD o mare demagogie populista cu 2 mici si o bere va cumpara prostimea romani simpli bihoreni saraci si cinstiti si vor vota Victor Ponta presedinte votat de cei asistati social si ce saracii cinstiti si saracii cu duhul.Puterea PSD sta in membri simpli NU in lideri corupti si profitori aristocratia socialista!:))=)) ADEVAR si DREPTATE vrem in PSD Bihor!Acesta este opinia lui Romanul Simplu
Postat 14 Octombrie 2014, 21:22 de Romanul Simplu
multa prostime s aduna :)))
Ofiţerii specializaţi pe partea economică ai SIE - Serviciului de Informaţii Externe Mihai-Răzvan Ungureanu: Serviciul de Informaţii Externe are un colectiv de ofiţeri analişti care se ocupă de aşa ceva. Culegerea de informaţie economică, însă, reprezintă un obiectiv natural al oricărui serviciu de spionaj, cu atât mai mult cu cât anumite subiecte care ţin de informaţia economică, în sensul categoriei, sunt subiecte de importanţă strategică pentru statul român. Bunăoară tema energetică - ca să vă dau un exemplu simplu. La întrebarea "când ieşim din criză", dacă aş avea răspunsul, fiţi convins nu aş avea o problemă să vi-l dau, dar cred că l-aţi fi ştiut şi dumneavoastră demult. Dacă mă întrebaţi dacă ne va fi mai bine, iarăşi nu am eu cum să vă răspund la aceasta. Vă pot, însă, confirma faptul că am o sensibilitate anume - instituţională, evident - pentru orişice variaţie a contextului economic global, aptă să determine schimbări, inclusiv schimbări ale vieţii cotidiene în România. Nu mai vorbesc despre sistemul macroeconomic naţional. Ceea ce ne face, de exemplu, să fim atenţi la previziuni monetare, la variaţii de bursă, la diferite tipuri de contracte, închegarea sau desfacerea unor monopoluri de anumite tipuri - sunt probleme care ne interesează.
Postat 14 Octombrie 2014, 19:14 de tragic
SALVATI ne de TARANIIIIIIIIIII !
furati de DOUA ori in tara si printre STRAINI (Y) STAPANII DE SCLAVI ! ORI LUPTI ori ajungi un SCLAV, ei oricum te vor UCIDE (Y) UDREA e doar o "TARFA " de bordel politic in comparatie cu fiicele voastre, sa nu uitati asta (Y) aveti pentru ce sa luptati , VIITOR .
Postat 14 Octombrie 2014, 18:30 de dancapitan
A
Foarte bine ca ne vizitează, in ultimul timp Bihorul n-a mai rămas doar un judeţ izolat din vestul ţării.
Postat 14 Octombrie 2014, 17:51 de Dorel
Viitorul presedinte al tarii
Vineri vine la Oradea viitorul presedinte al tarii. Curiozitatea mea este legata de numarul de voturi pe care il va realiza in primul tur si in al doilea tur. Daca trece peste ACL, cred ca Blaga, Ghilea, Popa Si bolojan se pot lua de mana si sa se arunce in Cris.
Postat 14 Octombrie 2014, 17:09 de pesedist
ospitalitate
Bolovane sper sa-l astepti la aeroport pe premierul secretos ...Pe la BINS nu veniti cu maimuta chinezeasca ?
Postat 14 Octombrie 2014, 17:07 de gil
Participare activa
Asteptam acest moment de ceva vreme. Sunt curios doar cum vor relata cei de la ebihoreanul evenimentul. Banuiesc doar ca vor transmite ce mesaje vor dori prin trunchierea discursului, si mai ales vor transforma mesajele de bine in amenintari la adresa oradenilor si a primarului. Titluri de genul "PSD rade Oradea", "PSD amendeaza Oradea" etc etc.
Postat 14 Octombrie 2014, 17:01 de diviu lragnea
Intalnire cu oradenii
Vineri voi avea placerea de a poposi in Oradea si de a impartasi cu oradenii proiectele de viitor pe care le-am pregatit. Va astept in numar cat mai mare, pentru a transmite mai departe mesajul.
Postat 14 Octombrie 2014, 16:57 de pictor vonta
Bihorul voteaza Ponta!
cu siguranta nu vom vota,Iohannis, un om care are aceleasi apucaturi ca actualul presedinte, un tradator si un mincinos. Ponta a demonstat de cand e premier ca poate fi presedintele tuturor.
Postat 14 Octombrie 2014, 16:10 de ion
ORADEA CONTEAZA!
ORADEA CONTEAZA!!! NE AFLAM IN CAMPANIE ELECTORALA, IAR CANDIDATUL CU CELE MAI MARI SANSE VINE LA ORADEA. POATE NE SPUNE ADRIANA TOTOREAN, CA SI ASTA E UN LUCRU RAU.
Postat 14 Octombrie 2014, 15:59 de Ada
cat mai multi...
Speram sa o aduci si pe Firea..cu copiii dansei normal!!
Postat 14 Octombrie 2014, 15:51 de cristina
VOTEZ PONTA nu anulez VOTUL , lupt pentru ROMANIA
NOI trebuie sa votam un PRESEDINTE , asta e viata , doar nu o sa vina RUSII sa ne conduca sau FMI ul :)) ?!! AVEM OBLIGATIA sa l votam pe cel mai bun in fata haitelor , cuiburilor de hoztii in ROMANIA . NEBUN e cel care se lasa FURAT si culmea mai si voteaza HOZTII :))) ha, ha, ha, ha, ha, ha,ha. PONTA E UN ZIMBRU in comparatie cu cei JEFUITI de TRAIAN BASESCU PONTA E O PUTERE IN ROMANIA, TRAIAN BASESCU un amarat de IDIOT care conduce un BORDEL si care are ca si principala protagonista ELENA UDREA cu tazte CAZUTE platiti voi naspeta asta de MUIERE DISTRUSA :))))) "TARFA" PDL ului IOHANNIS saracul viseaza sa si mai faca inca 6 case , da daca se indura romanii sa l mai ajute si el vrea "sa FURATI BINE !" .
Postat 14 Octombrie 2014, 15:47 de VOTEZ PONTA
....
Celebra expresie "lupul isi schimba parul, dar naravul", ramana in picioare. Chiar daca ati modificat fata site-ului, voi ati ramas aceeiasi. Ce are daca au mai venit primari sau vor mai veni, cand PNL a trecut cu totul dintr-o barca in alta
Postat 14 Octombrie 2014, 15:44 de Ica
AEROPORT
Cornel POPA declara saptamana trecuta, ca in 13 OCT 2014, adica IERI, se va depune un recurs din partea CJ in cazul deciziei instantei legata de AEROPORT, si ca tot in 13 OCT va avea loc o discutie cu managerul Porr legata de inceperea lucrarilor la aeroport. NU EXISTA NICI O NOUTATE IN ACEASTA PRIVINTA d-lor ziaristi? Chiar nu va pasa de aeroport si deci de Oradea si Bihoir? De asemenea, tot C Popa declara ca “17 octombrie va fi o zi istorică pentru aerogara orădeană. Vor demara lucrările de lărgire și lungire a pistei, investiție derulată prin Programul Operațional Sectorial”. Totusi, ce se intampla exact cu AEROPORTUL????
Postat 14 Octombrie 2014, 14:14 de AEROPORT
SA DAM CU OUA CLOCITE DUPA EL !!!
SA DAM CU OUA CLOCITE DUPA EL !!! NERUSINATUL !!!
Postat 14 Octombrie 2014, 14:09 de OSD
vizita zadarnica
Era de asteptat sa vina si dl. Ponta, va veni sa ne prezinte programul de tara si ce va face el pt romani daca-l vom alege. Dar ma intreb, el fiind la ,,butoanele tarii,, cu o majoritate covarsitoare in parlament, de ce nu a facut pana acum??!! De ce va putea face numai daca-l alegem presedinte?, presedintele fiind cu prerogative scazute fata de un premier,de ce nu a facut pana acum? Oradenii!!!, PSD-ul asta ne cred prosti, partid de treseisti, oportunisti, plagiatori, toate rebuturile societatii isi gasesc un loc caldut in PSD, eu cred ca bihorenii au un nivel mai inalt, nu se vand ,nu-s dusi cu zaharelu si vor fi selectivi la alegeri.
Postat 14 Octombrie 2014, 14:05 de oradeanul de bine
P-ADRACU SA FIE DE MINCIUNA
HAI SERIOS??!!
Postat 14 Octombrie 2014, 14:00 de ZITA
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON