URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 26 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Octombrie 2016, 13:15

Supărat pe "suprapuneri": Foncea renunţă la clinica NewMedics, din cauza suspiciunilor de conflict de interese

Demers neaşteptat al consilierului judeţean PNL Dacian Foncea: acesta şi-a anunţat, miercuri, încetarea contractului de muncă cu clinica NewMedics, al cărui manager era, declarându-se deranjat de "suprapunerea" funcţiei publice cu cea privată şi de suspiciunile de conflict de interese lansate de mai multă vreme asupra sa.

Ultima picătură din paharul nemulţumirii lui Foncea pare să fi fost articolul BIHOREANULUI legat de felul inconsecvent în care Primăria Oradea gestionează obligaţia dezvoltatorilor imobiliari de a construi locuri de parcare suficiente la nou construitele clădiri de apartamente sau birouri.

Clinica New MedicsÎn acest context, ziarul a prezentat şi situaţia clinicii private NewMedics din vecinătatea parcului Salca (foto), imobil faţă de care municipalitatea nu a impus, prin autorizaţia de construire, obligaţia edificării niciunui loc de parcare.

Municipalitatea a preferat să amenajeze în vecinătate, pe domeniul public şi din fonduri proprii, o parcare publică, sub pretextul "încurajării concurenţei de pe piaţa medicală". BIHOREANUL a arătat cum o atitudine îngăduitoare arată Primăria şi faţă de blocurile aflate în construcţie în vecinătatea clinicii, dezvoltate de acelaşi investitor care a ridicat clinica NewMedics: nici acestea nu au locuri de parcare amenajate în număr corespunzător şi, în ciuda acestui fapt, unul dintre blocuri a primit autorizaţie de luare în folosinţă.

Legat de aceste aspecte, Dacian Foncea a făcut, printr-o scrisoare trimisă BIHOREANULUI, câteva precizări discutabile. Una ar fi aceeea că NewMedics, deşi o afacere 100% privată, este unul de interes public, adică "indiferent că proprietar este firma unui cetăţean german, spitalul este al bihorenilor".  "Acest spital este un câştig pentru comunitate şi nu a avut niciun moment caracterul de dezvoltare imobiliară", afirmă el.

O altă informaţie vehiculată de Foncea este aceea că atunci "când s-a început acest proiect, parcarea era deja construită, poate şi trasată", deşi asta nu contrazice cu nimic atitudinea îngăduitoare manifestată de administraţia locală liberală. Foncea mai spune că NewMedics "plăteşte scump cele 15 locuri de parcare, prin abonamente general valabile în Oradea - nu există niciun regim preferenţial", nefiind însă clar cum poate, în condiţiile în care regulamentele locale nu permit, să aibă un număr de locuri "rezervate" din parcarea publică.

Cert este că, prin scrisoarea de miercuri, Foncea ţine să se descrie un om "simplu, corect, deschis şi dedicat comunităţii, care-şi arată de fiecare dată respectul faţă de lege şi faţă de comunitate", iar, dat fiind faptul că doreşte să se dedice în continuare interesului public, îşi anunţă demisia din cadrul NewMedics, pe care a administrat-o ca manager naţional vreme de 6 ani.

"Vă informez despre această demisie, pentru a anula definitiv şi pentru totdeauna, orice posibilă suspiciune de solicitări preferenţiale pornite din partea mea către anumite Instituţii al Statului Român, privind spitalele construite, organizate şi conduse de mine la nivel naţional. Nu au existat niciodată abordări preferenţiale din partea vreunei instituţii faţă de mine", susţine Foncea.

După cum se ştie, în ultimii ani managerul NewClinics a lansat, în repetate rânduri, atât din funcţia publică, cât şi din cea privată, acuzaţii la adresa responsabililor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Bihor, imputându-le contractarea abuzivă a fondurilor publice, prin favorizarea unor anumiţi prestatori de servicii medicale în defavoarea clinicii sale. Foncea a cerut public demiterea unor reprezentanţi ai CAS, chiar şi cercetarea penală a lor, acţiuni condamnate de aceştia ca fiind atacuri la persoană şi presiuni izvorâte din interesele financiare ale politicianului liberal.

Vezi în galeria de documente scrisoarea integrală a lui Dacian Foncea şi demisia sa!

Citeşte pe aceeaşi temă:

Oradea viitorului: blocuri fără parcări! Lipsa controlului Primăriei asupra constructorilor de locuinţe adânceşte criza locurilor de parcare

Consilierul judeţean Dacian Foncea şi-a mobilizat colegii din Comisia pentru sănătate pentru a cere demiterea directoarei CAS Bihor, Luciana Dorca

Managerul New Medics, Dacian Foncea: Şefii CAS Bihor, "o bandă care fură dreptul bihorenilor la sănătate" 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6386 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON