URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Septembrie 2012, 13:38

Trafic de foc: 100 de poliţişti au luat în colimator toate drumurile din Bihor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prima acţiune din acest an de prevenire a producerii accidentelor rutiere la care, alături de poliţiştii bihoreni, participă şi echipaje din alte judeţe din Ardeal, a demarat sâmbătă, la ora 11. Operaţiunea, denumită generic "Bihorul în siguranţă", a fost completată de o conferinţă de presă în care oficiali ai Poliţiei bihorene şi din partea Inspectoratului General al Poliţiei au prezentat importanţa sa pentru siguranţa traficului.

Cu ochii pe drumuri

Aproape 100 de poliţişti din cinci judeţe sunt prezenţi sâmbătă pe toate arterele din Oradea şi din celelalte localităţi bihorene. Sunt vizate în principal punctele fierbinţi, adică zonele cele mai tranzitate de autovehicule, motociclete, biciclete dar şi de pietoni, locuri cu risc ridicat pentru producerea accidentelor.

Acţiunea în sistem integrat, cum e denumită în limbaj poliţienesc, este prima de acest gen organizată în 2012 în Bihor. În opinia oficialilor Poliţiei, astfel de operaţiuni, care începând din 2010 au mai fost organizate experimental în mai multe judeţe din Ardeal, inclusiv la noi, şi-au arătat eficienţa prin reducerea numărului de evenimente rutiere soldate cu victime - morţi sau răniţi. Ca atare, Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a decis să le menţină şi să le includă într-un proiect care se aplică din acest an în toată România. "Încercăm să păstrăm trendul descendent al accidentelor rutiere cu consecinţe grave", a declarat Paul Toma, comisar şef în cadrul Direcţia Rutiere a IGP.

Timp de şase ore, în intervalul 11-17, toate drumurile judeţului vor fi "periate" de 40 de echipaje de poliţie. Bihorul participă cu 31 echipaje, la care se mai adaugă trei din judeţul Cluj şi câte două din judeţele Satu Mare, Arad şi Sălaj. Acţiunea poliţiştilor vizează în principal conducerea sub influenţa alcoolului, depăşirea vitezei legal admise, depăşiri neregulamentare şi neacordarea de prioritate.

Nu contează banii

În privinţa necesităţii unor asemenea acţiuni care implică o logistică însemnată şi îngreunează bugetul Poliţiei cu costuri semnificative, poliţiştii susţin că pentru ei niciun efort nu e prea mare dacă urmarea este prevenirea producerii unui accident cu urmări grave.

"Este adevărat că şi Poliţia se confruntă cu dificultăţi financiare, ca şi alte instituţii din ţară, dar atâta vreme cât prin acţiunile noastre reuşim să reducem cu o singură persoană numărul victimelor, atunci înseamnă că ne-am atins obiectivul. Raportat la consecinţele accidentelor rutiere, banii nu mai reprezintă nimic", a declarat şeful Poliţiei Bihor, chestorul Liviu Popa.

Acesta a ţinut să specifice că echipejele trimise pe şosele nu au plan de amenzi şi că "acţiunea e menită să prevină, nu să sancţioneze, şi să genereze un sentiment de siguranţă al tuturor participanţilor la traficul rutier".

"Bihorul în siguranţă" face parte dintr-un program iniţiat de IGPR la nivelul întregii ţări. Poliţiştii bihoreni vor participa, la rândul lor, la asemenea acţiuni care vor fi organizate şi în alte judeţe limitrofe în lunile următoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
mtzian
Hei rup militienesc. Partz!
Postat 09 Septembrie 2012, 11:35 de kaboom
beu, beu cu politia romana!
au iesit sa bea de sf MARIE !!!!
Postat 08 Septembrie 2012, 18:39 de ca politistul
aa
in loc sa stea prin birou si pe la cafele mai bine ar sta seara prin oras ca circula nebunii cu 120 la ora ...aseara pe Dacia in 20 min cat am stat eu acolo putea sa ia pe loc minim 10 permise
Postat 08 Septembrie 2012, 16:38 de aa
La munca
N-am mai vazut politisti prin Oradea de luni bune doar cand se duc la servici , cumparaturi sau la masa. Cred ca 100 de politisti ar trebui sa fie zilnic pe strazile Oradei si sa si faca ceva ca de-aia ii platim. Sau nu ????
Postat 08 Septembrie 2012, 14:06 de Oradean
zero barat
ia te uita, ce articol cu limba de foc :D si ce ciudat, e semnat de unul care a scapat ca prin urechile acului de o condamnare pentru ca politia l-a prins beat ranga la volan :D aceeasi politie l-a si facut scapat insa, probabil pentru "articolele" pline de limbi la adresa IPJ si comandatu' suprem :))))))))))))))
Postat 08 Septembrie 2012, 14:05 de zeno zero
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON