URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Ianuarie 2010, 16:20

Tot ce trebuie să ştiţi despre Bac-ul care începe luna viitoare

Tot ce trebuie să ştiţi despre Bac-ul care începe luna viitoare Radu Mazilescu
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Inspectorul şcolar Radu Mazilescu, secretarul Comisiei de Bacalaureat de la nivelul Inspectoratului Şcolar Bihor, a prezentat noul sistem de examinare introdus din acest an, şi care desparte vechile probe orale, denumite acum evaluări ale competenţelor, de probele scrise, care vor avea loc la începutul verii.

Astfel, în perioada 15-17 februarie se va desfăşura evaluarea competenţelor de comunicare în limba română şi limbile materne ale elevilor din minorităţile naţionale, între 19 şi 29 aprilie sunt programate evaluările aşa-numitelor competenţe digitale (utilizarea calculatorului) şi în intervalul 31 aprilie-4 mai va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice la limbile moderne.

"La evaluarea competenţelor de comunicare în limba română şi în limbile materne nu se vor mai da note şi nici calificative de tipul admis ori respins ci, în funcţie de punctajele primite de la examinatori, vor primi certificate de competenţe pentru utilizator mediu, utilizator avansat şi utilizator experimentat", a spus profesorul Radu Mazilescu.

După cum se vede, nu va mai putea fi "picat" niciun candidat la aceste probe, deoarece nu există, pur şi simplu, varianta ca un "utilizator" al limbii române, ori maghiare, germane, slovace etc, să fie considerat mai slab decât "mediu". Explicaţia bizareriei a dat-o tot Mazilescu, profesorul spunând că Ministerul Educaţiei "presupune că, după 12 ani de şcoală, orice absolvent va avea cunoştinţe suficiente de limba română ori de limbă maternă".

Evaluarea nu va consta într-un examen de literatură, ci de înţelegere a unor texte şi de comunicare, a mai explicat inspectorul şcolar.

Mazilescu a mai spus că, prin introducerea noului sistem, examinatorii candidaţilor vor fi chiar profesorii cu care aceştia au făcut şcoala, iar examenele vor avea loc în şcoli, nu pe centre de Bac, ca până acum, scopul fiind decongestionarea programului elevilor, care în trecut era aglomerat pe perioada a două săptămâni, când copiii susţineau examene la toate disciplinele.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Bihor a anunţat că la Bac-ul care va începe luna viitoare se pot înscrie şi candidaţii respinşi din seriile precedente. "A existat o sesiune de înscriere între 14 şi 18 decembrie, şi se mai pot înscrie pentru o sesiune specială între 31 mai şi 5 iunie, sau pentru cea din luna august", a precizat, în acest sens, inspectorul general Dorel Luca.

Tot o noutate va fi şi modul de examinare a competenţelor lingvistice la limbile moderne. La aceste discipline, vor fi trei probe: una scrisă, de 90 de minute, una orală, de 10-15 minute, şi o probă de înţelegere a unui text audiat, de 20 de minute, după care candidatul va trebui să demonstreze că a înţeles textul vorbit în limba modernă respectivă.

O altă noutate a Bac-ului 2010 este că elevii care deja au obţinut certificate de competenţă lingvistică de tip Toeffl ori Cambridge, de pildă, nu vor mai fi nevoiţi să susţină evaluarea la limbile moderne, ci vor putea să echivaleze respectivele certificate de competenţă lingvistică.

Similar pot proceda, pentru echivalare, posesorii certificatelor de tip ECDL (Certificatul European de Operator pe Calculator) la proba de evaluare a competenţelor digitale.

Anul acesta, conform estimărilor conducerii Inspectoratului Şcolar, în Bihor sunt aşteptaţi să susţină Bacalaureatul în Bihor circa 7.000 de absolvenţi.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON