URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Martie 2017, 11:32

Susţinători de talente: Tinerii din clubul Rotaract organizează un bal caritabil pentru a le cumpăra instrumente muzicale elevilor de la Liceul de Artă

Susţinători de talente: Tinerii din clubul Rotaract organizează un bal caritabil pentru a le cumpăra instrumente muzicale elevilor de la Liceul de Artă ŞANSA LA MUZICĂ. Clubul Rotaract Oradea a descoperit mai mulţi elevi ai Liceului de Artă cu talente deosebite şi rezultate pe măsură, dar care nu-şi permit propriile instrumente, între cele trebuincioase numărându-se un pian de concert, o marimbă, o vioară şi o chitară
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii sunt invitaţi din nou la bal spre sfârşitul acestei prime luni de primăvară. De data aceasta, însă, distracţia are un scop caritabil.

Cunoscuţi pentru felul în care sprijină comunitatea, membrii clubului Rotaract, toţi cu vârste de până la 30 de ani, au lansat un nou proiect şi se bazează pe ajutorul orădenilor pentru a-l duce la capăt, organizând balul caritabil "Sunetul Talentului". Sumele strânse de la participanţi vor fi folosite pentru a cumpăra instrumentele necesare unor - de ce nu? - viitori muzicieni de seamă.

În slujba binelui

Înfiinţat în urmă cu aproape jumătate de secol, Rotaract este un program internaţional menit să implice tinerii în proiecte din care pot învăţa şi, în acelaşi timp, ajuta comunităţile din care fac parte.

În Oradea, clubul Rotaract organizează în fiecare an activităţi precum "O cană de fericire" - în cadrul căreia membrii şi voluntarii vând vin şi ceai fiert, strângând astfel bani pentru copiii din medii defavorizate, "Astăzi tu dăruieşti" - o colectă de alimente neperisabile, destinate mai ales mamelor care îşi cresc singure copiii, şi "Jos textila, întoarce fila" - un târg de carte al cărui scop e promovarea lecturii şi ajutorarea familiilor în dificultate.

În urmă cu aproape patru ani, la aniversarea a 10 ani de activitate, clubul local a organizat un bal caritabil a cărui finalitate a fost renovarea şi dotarea sălii de sport a Şcolii Gimnaziale Ioan Slavici, reuşind să adune 30.000 lei, iar de contribuţia lor se bucură acum peste 500 de elevi.

Miză mărită

Anul acesta, Rotaract Club Oradea a lansat un nou proiect îndrăzneţ, hotărând să ajute copiii talentaţi din oraş prin dotarea Liceului de Artă cu instrumente muzicale noi. Unic prin profilul său vocaţional-artistic, liceul are peste 1.000 de elevi în clasele primare, gimnaziale şi liceale, mulţi dintre ei premiaţi la concursuri importante. Instituţia de învăţământ nu are, însă, toate dotările care ar trebui să-i ajute să-şi şlefuiască talentul, aşa că în unele cazuri instrumentele muzicale sunt folosite de mai multe clase prin rotaţie.

"Instrumentele pe care dorim să le achiziţionăm în urma balului sunt necesare pentru 10 copii talentaţi, cu rezultate deosebite, dar cu o situaţie financiară precară", spun organizatorii balului caritabil: câte un clarinet, flaut, oboi, trompetă, vioară, violoncel, chitară, precum şi două inexistente în dotarea de acum, adică un pian de concert şi o marimba, instrument de percuţie asemănător unui xilofon. Suma necesară pentru achiziţii este 10.000 euro, iar după ce elevii selectaţi de Rotaract vor absolvi liceul, instrumentele vor rămâne pentru generaţiile următoare.

Bal cu premii  

Pe 31 martie, la sala de evenimente Pallazzo, va avea loc Balul "Sunetul talentului", în cadrul căruia participanţii vor fi răsfăţaţi cu un meniu ales, dar şi cu un program artistic susţinut, parţial, chiar de elevii Liceului de Artă. De asemenea, organizatorii le-au pregătit celor prezenţi un moment asigurat de Dan Puric şi, apoi, o petrecere. "Credem că putem schimba vieţile acestor copii în bine. Credem că îi putem ajuta să îşi împlinească visele", le transmit organizatorii tuturor celor dispuşi să sprijine iniţiativa.

Preţul participării la balul caritabil este de 200 lei, biletele putând fi cumpărate de la Rewine Bar (str. Republicii nr. 23) sau rezervate telefonic, la numărul 0748.410.235. La Pallazzo, musafirii vor fi invitaţi să se înscrie, plătind încă 25 lei, şi la o tombolă cu premii-surpriză. Pentru a-i convinge, membrii Rotaract dezvăluie că unul dintre premii va fi un city-break pentru două persoane la Praga.

Altfel spus, pentru câştigători se va împlini zicala "bine faci, bine găseşti"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON