URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
24 Noiembrie 2015, 08:21

Supraimpozitele Primăriei

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Nu cred că un oraş se poate dezvolta fără a colecta taxe. E suficient să mergi la ţară, unde primăriile plătesc până şi salubrizarea gospodăriilor, ca să-ţi dai seama ce lipsite de şanse de dezvoltare sunt respectivele localităţi. Primăria noastră exagerează, însă, în multe situaţii când e vorba de luat bani de la orădeni.

Ilie Bolojan, în lupta lui cu speculatorii imobiliari, a ticluit celebrul impozit pentru terenurile intravilane de pe lângă case, încadrându-le la "curţi - construcţii". Dar alături de samsari au apărut şi victimele colaterale, persoane ce locuiesc de zeci de ani pe dealuri, cu terenuri improprii pentru construit. Ca să-şi poată plăti impozitele, băştinaşii ar trebui să cultive acolo cannabis...

Acum, onor Primăria consideră că cei care au două locuinţe trebuie amendaţi, pentru a doua, cu 50% în plus la impozit. Oare ce determină această creştere? Dacă n-ar fi liberalii la putere aş zice că e comunismul de care conducătorii noştri nu s-au dezbărat. O casă în plus poluează mai mult? Distruge aspectul oraşului? Proprietarii sunt făcuţi aproape la fel de vinovaţi ca aceia care nu-şi întreţin deloc clădirile şi care sunt supraimpozitaţi cu 100%.

În fine, încă o chestie incorectă: să plăteşti o taxă de urgenţă dacă vrei să obţii nişte acte de la Primărie mai repede. Adică slujbaşul poate emite actele mai repede, dar pentru asta trebuie să dai bani în plus! Dacă tot s-au mărit salariile bugetarilor şi se mai anunţă un plus de 10%, ce-ar fi ca ei să se mişte mai cu talent? Fără ca pentru asta să fim taxaţi suplimentar...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Lupta de-si rupe buzunarele !
Foarte interesanta lupta (cat e de profitabila pt. nea ilie & gasca il las pe domnul procuror MAN Ciprian Florentin sa ne spuna!)cu speculatorii imobiliari! Nea ilie da amaratilor pe care-i scoate din case 24 de euro pe metru patrat de teren, cu utilitati, etc, dar da de trei ori mai mult, 84 de euro pe metru patrat pt. o parloaga, viitor parc!!!! Asa sigur ca nu-i ajung niciodata banii....
Postat 24 Noiembrie 2015, 09:44 de pinonel
DEMISIAAAAAAAAAAA
Ilie Bolojan luptă cu speculatorii imobiliari ? Nu zău ? O lupta și cu speculatorul IMPACT ? Dosar 9297/111/2010, termen azi 24.11.2015 ! N-A LUPTAT NICI CÂT NEGRU SUB UNGHIE ! DEMISIA
Postat 24 Noiembrie 2015, 09:10 de TDS
Death warrant
Gigacalorie Bucuresti :340 subventie 50%=170 pt bucurestean ,Gcal Oradea 264 subventie 10% =240 pt oradean.Bilet autobuz bucuresti=1.30 bilet oradea=2.50. Venit mediu net Bucuresti 2500,Oradea 1200.Nu ne putem ridica decit prin taxe...sau daca ne unim cu sinmartinul. Keep walking
Postat 24 Noiembrie 2015, 08:53 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON