URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 01 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Februarie 2014, 14:15

Soluţia maghiară: Ca să scape de restructurarea şcolilor, UDMR şi episcopii maghiari vor clase profesionale în liceele confesionale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deputatul UDMR Szabo Odon a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, că municipalitatea şi Inspectoratul Şcolar Bihor au utilizat criterii „incorecte" pentru a restructura reţeaua şcolară din Oradea, operaţiune ce include şi desfiinţarea şcolii Iuhasz Gyula din cartierul Episcopia Bihor, pe motiv că „nu-şi acoperă cheltuielile" prin finanţarea per elev de la Ministerul Educaţiei.

Criteriu incorect

„Dacă acest criteriu s-ar fi aplicat corect, doar patru şcoli nu s-ar fi desfiinţat în Oradea: Colegiul Naţional Mihai Eminescu (care îşi acoperă cheltuielile în proporţie de 101%), Liceul Reformat Lorrantffy Zsuzsanna (102%), Grădiniţa cu program prelungit nr. 46 (102%) şi Colegiul Tehnic Mihai Viteazu (112%). Inclusiv Colegiul Naţional Emanuil Gojdu şi Liceul Teoretic Ady Endre ar fi trebuit desfiinţate pe acest normativ", a spus deputatul.

Szabo a concluzionat că, de fapt, alocările financiare de la Ministerul Educaţiei nu ţin seama că în şcolile bune profesorii au gradul didactic I, vechime în muncă şi sporuri, astfel că e logic ca finanţarea per elev să nu acopere cheltuielile la fel ca într-o şcoală cu mulţi elevi ai cărei profesori sunt debutanţi şi, deci, au salarii mai mici.

Având în vedere situaţia, Szabo Odon a afirmat că UDMR şi comunitatea maghiară sunt deranjate de faptul că, prin actualizarea reţelei şi a planului de şcolarizare, ar urma ca din viitorul an şcolar să fie desfiinţată şcoala Iuhasz Gyula, mai ales că aceasta înseamnă 25% din cele patru unităţi de învăţământ de stat cu predare în limba maghiară din Oradea.

Nu suntem o povară

Pe de altă parte, deputatul a prezentat cifre obţinute de la Direcţia Finanţelor Publice care, potrivit spuselor sale, arată că „învăţământul în limba maternă nu este o povară pentru autorităţile publice".

Conform cifrelor, învăţământul exclusiv în limba maghiară din judeţ (şcoli cu predare doar în limba maghiară) şi-a acoperit cheltuielile în precedentul an şcolar în proporţie de 102%, cel majoritar maghiar (cu majoritatea claselor în limba maghiară, dar şi cu 1-2 clase în limba română) şi-a acoperit cheltuielile în proporţie de 100%, în timp ce şcolile majoritar româneşti (cu 1-2 clase maghiare) şi-au acoperit cheltuielile la un nivel de 92%, iar şcolile exclusiv româneşti în proporţie de 90%. De asemenea, învăţământul german îşi acoperă cheltuielile la un nivel de 76%, cel majoritar slovac de 52%, iar cel exclusiv slovac de 50%.

Concluzia? „Nu pe seama învăţământului în limba maternă trebuie să rezolvi problemele învăţământului din Bihor, ci problemele trebuie rezolvate la nivelul întregii ţări prin schimbarea normativelor (n.r. - finanţării per elev)", a spus deputatul UDMR.

Şi popi, şi electronişti

Szabo Odon a afirmat, în fine, că UDMR este de acord cu eficientizarea învăţământului în limba maghiară, dar acest lucru trebuie făcut „la propunerea noastră". În acest sens, UDMR a avut discuţii cu cei doi episcopi maghiari din Oradea, cel romano-catolic Bocskei Laszlo şi cel reformat Csuri Istvan, pentru restructurarea celor două licee confesionale, Szent Laszlo şi Lorrantffy Zsuzsanna, astfel încât acestea, pe lângă clasele cu profil teologic, să aibă pe viitor şi clase profesionale.

„La Szent Laszlo să fie şi clase de economie, turism şi servicii, iar la Lorrantffy şi clase de electronică, electrotehnică şi mecatronică", a spus deputatul UDMR, arătând că în acest fel normele didactice parţiale ale profesorilor, răspândite acum la mai multe şcoli maghiare din oraş, ar fi integrale în cele două unităţi confesionale-profesionale.

Practic, clasele profesionale maghiare ar fi centralizate în cele două unităţi după acelaşi model în baza căruia Primăria a reunit deja clase profesionale de la mai multe unităţi din oraş sub umbrela Şcolii Profesionale Eurobusiness.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Discriminare ?!
Super! Deci la scolile in limba maghiara se pot integra mai multe specializari diferite: gen turism cu tehnic sau teologic cu profesional. La scolile de romani insa nu! Tehnicul sa fie doar cu tehnic fara teoretic, vocationalul doar vocational, teoreticul cu ce mai apuca! Ziceti voi cine e discriminat si cine nu...
Postat 18 Februarie 2014, 17:58 de Unu\'
Foarte bine, că meseria e brăţară de aur !?!
Şi mie îmi place să lucrez în construcţii spre exemplu cu etnici maghiari, că sunt meseriaşi buni şi răbdători la detalii !?! Tradiţia trebuie să rămână !?!
Postat 14 Februarie 2014, 15:31 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON