URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 02 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
30 Mai 2015, 11:06

Sentinţă definitivă: Regizorul Mihnea Columbeanu, condamnat la 26 de ani de închisoare pentru pornografie infantilă!

Sentinţă definitivă: Regizorul Mihnea Columbeanu, condamnat la 26 de ani de închisoare pentru pornografie infantilă! foto: Mediafax
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Regizorul Mihnea Columbeanu a fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la 26 de ani de închisoare pentru pornografie infantilă. Decizia este definitivă, magistraţii menţinând practic pedeapsa din prima instanţă, dată de Tribunalul Bucureşti.

Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, Mihnea Columbeanu a fost condamnat la mai multe pedepse pentru pornografie infantilă, trafic de minori şi agresiune sexuală, toate în formă continuată, acestea nedepăşind şase ani. Instanţa a decis adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 20 de ani şi patru luni de închisoare, astfel că el va executa 26 de ani şi patru luni de închisoare.

În acelaşi dosar a fost condamnată şi Gabriela Ionescu, mama uneia dintre victimele lui Columbeanu, la nouă ani şi patru luni de închisoare, ea fiind găsită vinovată de complicitate la pornografie infantilă în formă continuată.

Magistraţii au decis ca regizorul Mihnea Columbeanu, aflat în arest din 31 iulie 2014, să platească daune morale de câte 5.000 de euro pentru victimele sale.

Dosarul a fost instrumentat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), acuzaţiile fiind de pornografie infantilă, trafic de minori, viol şi agresiune sexuală în formă continuată.

Din probele administrate, anchetatorii au ajuns la concluzia că regizorul, între 14 iunie 2010 şi 1 iunie 2014, a primit şi a adăpostit, o minoră de la vârsta de şapte ani şi trei până la 11 ani şi trei luni, cu scopul exploatării sexuale. "Inculpatul a obligat minora să suporte şi să întreţină acte sexuale orale şi alte acte de natură sexuală, profitând de imposibilitatea victimei de a-şi exprima voinţa şi prin oferirea de bani şi alte foloase mamei acesteia. Exploatarea sexuală a minorei a vizat şi producerea de către inculpat de materiale pornografice cu victima", potrivit DIICOT.

Mai mult, în 5 februarie 2013, Mihnea Columbeanu, 54 de ani, "ar fi întreţinut un act sexual oral cu minora care avea, la acel moment, vârsta de nouă ani, profitând de imposibilitatea ei de a-şi exprima voinţa, precum şi de starea de constrângere morală în care se afla din cauza autorităţii exercitate de mama sa". "Astfel, în schimbul promisiunii unei sume de bani de către inculpat, mama minorei a determinat-o şi a încurajat-o pe fiica sa să suporte actul sexual oral, promiţându-i că urma să o înveţe chiar ea cum să întreţină acte sexuale pe viitor", mai spun procurorii.

Mama fetei a fost găsită vinovată de trafic de minori în formă continuată, complicitate la viol, complicitate la pornografie infantilă şi complicitate la agresiune sexuală în formă continuată, mai arată Mediafax.

"Cu privire la inculpatul Columbeanu Mihnea Gheorghe, din materialul probator rezultă suspiciunea rezonabilă că din data de 15 februarie 2014 şi până în data de 17 iulie 2014, folosind conexiunea de Internet la locuinţa lui din Bucureşti, sub ID-ul de utilizator «Mike», în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a accesat fără drept materiale pornografice cu minori prin intermediul aplicaţiei informatice «Sharează», aferent reţelei P2P GNUTELLA, pe care le-a stocat şi le-a pus la dispoziţia celorlalţi utilizatori ai reţelei P2P", preciza sursa citată.

În perioada 18 mai - 5 iunie 2014, de la conexiunea de Internet a lui Columbeanu au fost efectuate 2.731 de transferuri de date, prin intermediul reţelei de partajare fişiere GNUTELLA. Fişierele conţineau materiale pornografice cu minori, "o parte dintre acestea având denumiri specifice, respectiv pthc (preteen hard core), 10yo, 5yo, pedoland etc", mai arătau procurorii. Anchetatorii au mai stabilit că, în perioada 6 iulie - 15 iulie 2014, Mihnea Columbeanu, prin intermediul aceleiaşi aplicaţii informatice, a pus la dispoziţie celorlalţi utilizatori, în spaţiul public, 31.036 fişiere care conţineau materiale pornografice cu minori.

Columbeanu a recunoscut faptele de care este acuzat, arătând, la audieri, că începând din 2004 a utilizat reţelele P2P pentru a procura materiale pornografice cu minori, pe care ulterior le-a stocat, mai scrie Mediafax.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6361 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON