URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
13 Martie 2018, 15:34

RER Vest, la datorie! În Oradea, iarna nu a luat operatorul prin surprindere

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Chiar dacă în Oradea a ajuns cu o întârziere de câteva luni, zăpada căzută peste oraş în urmă cu două săptămâni nu i-a luat prin surprindere pe cei responsabili. În săptămâna 26 februarie - 4 martie, la comanda Primăriei, utilajele operatorului licenţiat RER Vest au ieşit de mai multe ori pe trasee. Mai precis, străzile din categoria Urgenţa I au fost străbătute de şapte ori de utilajele care împrăştie material antideparant sau deszăpezesc, cele din categoria Urgenţa II de cinci ori, iar cele din categoriile III şi IV de câte trei ori.

În total, în intervalul menţionat, pentru prevenirea alunecării şi pentru topirea zăpezii, pe străzile oraşului au fost împrăştiate 1.445 tone de sare. În Piaţa Unirii, zonă care este curăţată iarna într-o manieră aparte, aşa încât să nu distrugă pavajul, s-au împrăştiat 5,98 tone de clorură de magneziu, iar pe tronsonul pietonal al străzii Republicii s-au folosit 2,26 tone de clorură de calciu.

Aşa cum prevede contractul încheiat cu Primăria Oradea, RER Vest a scos pe străzi toate cele 17 utilaje pregătite pentru sezonul rece, în fiecare zi în care a nins fiind mobilizaţi mai mult de 120 de muncitori pentru a înlătura zăpada de pe trotuare, arterele pietonale şi parcurile aflate în răspunderea societăţii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
"la comanda Primăriei"
Nu exista un contract cu clauze bine stabilite? Trebuie sa stea cineva din primarie la pinda, ca sa dea comanda rer-ului? E aproape hazliu...poate nu la fel de hazlie e suma platita de primarie pentru dezapezirea iernii 2017-2018, se poate publica tot la rubrica advertorial
Postat 14 Martie 2018, 16:41 de excalibur
Care iarna??
Doua zile de zăpadă, care pe alocuri s-a topit singura? Hai că-i buna asta :)
Postat 13 Martie 2018, 20:11 de User anonimizat
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON